Magia naturală și cele patru similitudini ~ Asemănări magice

Între teurgie sau magia binefăcătoare, admisă de Dumnezeu, şi goeţie sau magia neagră, se dezvoltă în secolul al XVI-lea, conceptul de „magia naturală”, apărat mai ales de Cardan, Aldrovandi, Campanella, Paracelsus, Cesalpin, Pierre Belon, dar, mai ales, de către Crollius şi de G. Della Porta. Magia naturala este exact ceea ce ne mișcă profund, pentru că parcurgem totul profund, prin toate simțurile aflate la dispoziție, dar nu putem controla efectul; neștiindu-l sau nefiind noi creatorii lui, întreg universul este plin de magie naturala.

Magia naturala giambattista della porta

„Dotată cu o mare putere care abundă în mistere ascunse”, dupa cum arată Della Porta în ediţia în latină a cărţii sale Magia naturalis (Anvers, 1561), această magie naturala este „[…] culmea oricărei filozofii”. Ea implică, între alte puncte, doctrina semnăturilor şi ţine, cum foarte bine a subliniat Michel Foucault în Les Mots et les Choses (1966), de reduplicarea infinită, ca să spunem aşa, a asemănătorului.

Magia naturală prin citirea semnelor naturii

Doctrina semnăturilor a fost un aspect important al medicinei populare din Evul Mediu până în perioada modernă timpurie. Adesea asociată cu munca botanistilor și a femeilor înțelepte, aceasta se baza pe convingerea că obiectele naturale care arătau ca o parte a corpului ar putea vindeca boli care ar apărea acolo. Vindecătorii populari din țările creștine și musulmane au afirmat că Dumnezeu, sau Allah, au făcut intenționat plantele să semene cu părțile corpului pe care le puteau vindeca.

Pentru magia naturii avem ca exemplu, silurul, o plantă a cărei floare arată ca ochii albaștri strălucitori, și a fost folosită pentru a trata bolile ochilor. Utilizarea ei în acest scop era încă comună în anii 1700. Coada calului, după cum îi spune numele, are aspectul unei cozi groase de cal și este folosită pentru întărirea părului. Semnăturile se găsesc și prin atingere, miros, gust, miros și chiar sunet.

Astăzi, ideea „cure similare” se află în centrul homeopatiei moderne. Magia naturala este că forma, culoarea, aspectul, tipul mediului de crestere, gustul, mirosul, etc., a unei plante sau a unui element cu trasaturi curative, vor afișa semne, mărci sau configurații care indică modul în care acel element poate fi utilizat în medicină.

Această credință a devenit cunoscută drept „doctrina semnăturilor” după apariția unei cărți a misticului german Jakob Boehme [1] numită Semnătura tuturor lucrurilor (1621). Medicul elvețian Paracelsus, un important susținător al magiei naturale, a declarat că „Natura marchează fiecare creștere… în funcție de beneficiul ei curativ.” În mod similar, botanistul englez William Cole (1626-62) credea că „mila lui Dumnezeu .. … face … Plante pentru folosul bărbaților și le-a dat … Semnături particulare, prin care un bărbat poate citi … utilizarea lor. ”[2]

Magia naturala giambattista della porta

Reteaua semantică a asemănării din secolul al XVI-lea este extrem de bogată: Amicitia, Aequalitas (contractus, consens, matrimonium, societas, pax, et similia), Consonantia, Concertus, Continuum, Pantos, Proportio, Similitudo, Conjunctio, Copula [1]. Și există multe alte noțiuni care se intersectează, se suprapun, se consolidează sau se limitează una pe alta pe suprafața gândirii. Este suficient pentru moment să indicăm principalele cifre care determină cunoașterea asemănării cu articulațiile lor. Există patru dintre acestea care sunt, fără îndoială, esențiale.

Magia naturala manifestata prin cele 4 principii ale similitudinii

Şi Michel Foucault reperează în gândirea Renaşterii cele patru figuri principale ale „aceluiaşi” conturând astfel magia naturala a acestui univers, în patru concepte esențiale:

1.  Convenientia sau „asemănarea legată de spaţiu în forma din aproape în aproape”;

Convenientia ~ Acest cuvânt denotă într-adevăr magia naturală a locurilor mai puternic decât similitudinea. Aceste lucruri sunt „convenabile” ceea ce le apropie suficient de mult pentru a fi în juxtapunere; marginile lor se ating, marginile lor se împletesc, extremitatea unuia denotă și începutul celuilalt. În acest fel, mișcarea, influențele, pasiunile și proprietățile sunt comunicate și ele. Deci, în această balamală dintre două lucruri apare o asemănare. O asemănare care devine dublă de îndată ce se încearcă dezlegarea ei: o asemănare cu locul, locul pe care natura a așezat cele două lucruri și, prin urmare, o similitudine a proprietăților; căci în acest container natural, lumea, magia naturala nu este o relație exterioară între lucruri, ci semnul unei relații, ce obscura poate fi. Și apoi, din acest contact, prin schimb, apar noi asemănări; un regim comun devine necesar; la similitudinea care a fost motivul ascuns pentru propinența lor se suprapune o asemănare care este efectul vizibil al apropierii respective. Trupul și sufletul, de exemplu, sunt dublu „convenabile”: miracolul natural face ca sufletul să fie făcut dens, greu și terestru pentru ca Dumnezeu să-l plaseze chiar în inima materiei. Însă prin această propinență, sufletul primește mișcările trupului și se asimilează cu acel corp, în timp ce „corpul este alterat și corupt de patimile sufletului” [3]. În sintaxa vastă a lumii, diferitele ființe se adaptează între ele; planta comunică cu animalul, pământul cu marea, omul cu tot ce este în jurul său. Asemănarea impune adjacențe care la rândul lor garantează asemănări suplimentare. Locul și similitudinea se înfășoară: vedem creștere de mușchi pe părțile exterioare ale scoicilor, plante pe coarnele cerbilor, un fel de iarbă pe fețele barbatilor; iar ciudatul zoofit, prin amestecarea proprietăților care îl fac asemănător plantelor, precum și animalelor, le juxtapune [4]. Atât de multe semne de „magie naturala”.

2.  Aemulatio, magia naturala prin care „lucrurile împrăştiate în lume îşi dau răspuns”

Aemulatio: un fel de „conștiință” care a fost eliberată de legea locului și este capabilă să funcționeze, fără mișcare, de la distanță. Mai degrabă ca și cum s-a rupt coluzia spațială a convenienței, astfel încât legăturile lanțului, care nu mai erau conectate, își reproduceau cercurile la o distanță una de alta, în conformitate cu o asemănare care nu are nevoie de contact. Există ceva magie naturala în emularea reflecției și oglinda: este mijlocul prin care lucrurile împrăștiate prin univers își pot răspunde reciproc. Fața umană, de departe, emulează cerul și la fel cum intelectul omului este o reflectare imperfectă a înțelepciunii lui Dumnezeu, astfel cei doi ochi ai săi, cu strălucirea lor limitată, sunt o reflectare a iluminării vaste răspândite pe cer de soare și lună; gura este Venus, deoarece dă trecere sărutărilor și cuvintelor de dragoste; nasul oferă o imagine în miniatură a sceptrului lui Jove și a lucrurilor lui Mercur [5]. Relația de emulație permite lucrurilor să se imite unul pe celălalt de la un capăt al universului la celălalt, fără conexiune sau apropiere: prin duplicarea în oglindă, lumea abolește distanța corespunzătoare ei; în acest fel, depășește locul alocat fiecărui lucru. Dar care dintre aceste reflecții care parcurg spațiul sunt imaginile originale? Care este realitatea și care este proiecția? Adesea nu este posibil să spunem, căci emulația este magia naturală existentă în lucruri; ea apare dintr-o faldură în ființă, ale cărei două părți stau imediat opuse una alteia. Paracelsus compară această dublare fundamentală a lumii cu imaginea a doi gemeni care seamănă reciproc complet, fără ca cineva să poată spune care dintre ei i-a adus similitudinea cu celălalt [6]

3. Analogia, calea prin care magia naturala a fost cunoscută din cea mai veche Antichitate

A treia formă de magie naturala este analogia. Un concept vechi deja cunoscut științei grecești și gândirii medievale, dar unul a cărui utilizare a devenit probabil diferită acum. În această analogie, se suprapune arcuirea dintre convenientia si aemulatio. La fel ca acesta din urmă, magia naturală face posibilă confruntarea minunată a asemănărilor prin spațiu; dar vorbește, de asemenea, ca și primul, de adjacențe, de legături și articulații. Puterea analogiei este imensă, pentru că similitudinile pe care le tratează nu sunt cele vizibile, substanțiale între lucrurile în sine; nu are nevoie decât de asemănările mai subtile ale relațiilor. Prin magia naturală a analogiei, se poate extinde, dintr-un singur punct, la un număr interminabil de relații. De exemplu, relația stelelor cu cerul pe care strălucesc poate fi, de asemenea, întâlnită: între plante și pământ, între ființele vii și globul pe care îl locuiesc, între minerale precum diamantele și rocile în care sunt îngropate, între organe de simț și fața pe care o animă, între alunițele pielii și corpul căruia sunt semnele secrete. O analogie poate fi, de asemenea, întoarsă asupra ei înșiși, fără a se face astfel deschisă litigiilor. Vechea analogie de la plantă la animal (leguma este un animal care trăiește cu capul în jos, gura – sau rădăcinile – îngropate în pământ), nu este nici criticată, nici eliminată de Cesalpino; dimpotrivă, îi dă forță adăugată, o înmulțește de la sine, când face descoperirea că o plantă este un animal vertical, ale cărui principii nutritive se ridică de la bază până la vârf, canalizate de-a lungul unei tulpini care se întinde în sus ca un corp și este depășită de un cap – care răspândește flori și frunze: o relație care se inversează, dar nu contrazice analogia inițială, deoarece plasează „rădăcina în partea inferioară a plantei și tulpina în partea superioară, pentru rețeaua venoasă în animalele încep, de asemenea, în partea inferioară a burtei, iar vena principală se ridică până la inimă și cap”[7].

4. Magia naturii prin jocul simpatiei si antipatiei

În cele din urmă, a patra formă de magie a naturii este oferită de jocul simpatiilor. Și aici, nicio cale nu a fost determinată în avans, nicio distanță stabilită, nici o legătură prescrisă și astfel jocul observării devine el însuși magic. Simpatia se joacă prin adâncurile universului într-o stare liberă. Poate parcurge cele mai vaste spații într-o clipă: cade ca un tunet de pe planeta îndepărtată asupra omului condus de acea planetă; pe de altă parte, ea poate fi adusă printr-un simplu contact – ca și cu acei „trandafiri de doliu care au fost folosiți la funeralii” care prin magia naturii umane, pur și simplu din corelarea lor anterioară cu moartea, vor face toate persoanele care le miros „triste și muribunde”[8]. Dar, așa este puterea magica a naturii, încât simpatia nu se mulțumește să izvorească dintr-un singur contact și să accelereze prin spațiu; aceasta incita lucrurile lumii la mișcare și poate atrage chiar și pe cele mai îndepărtate dintre ele. Este un principiu al mobilității: atrage ceea ce este greu la greutatea pământului, ceea ce este luminos sus spre eterul fără greutate; conduce rădăcina spre apă și face prin magia naturala, discul galben grozav al floarii-soarelui să se întoarcă pentru a urma calea curbata a soarelui. Mai mult decât atât, prin atragerea lucrurilor unul către celălalt într-o mișcare exterioară și vizibilă, dă naștere și unei mișcări interioare ascunse – o deplasare a calităților care preiau una de la alta într-o serie de relee: focul, pentru că este cald și ușor, se ridică în aer, spre care se străduiesc neîncetat flăcările sale; dar, făcând acest lucru, își pierde uscăciunea (ceea ce a făcut-o asemenea cu pământul) și astfel dobândește umiditate (care îl leagă de apă și aer); dispare deci în vapori de lumină, în fum albastru, în nori: magia naturala face focul sa devina aer. Simpatia este un exemplu al magiei naturale, atât de puternic și atât de insistent, încât nu va reține conținutul pentru a fi doar una dintre formele de manifestare; are puterea magică de a asimila, de a reda lucrurile identice unul cu celălalt, de a le amesteca, de a provoca dispariția individualității lor și astfel de a le face străine de ceea ce erau înainte. Simpatia se transformă. Ea modifică, dar în direcția identității, astfel încât, dacă puterea ei nu ar fi contrabalansată, ar reduce lumea la un punct, la o masă omogenă, la forma fără caracteristică a naturii: toate părțile sale s-ar ține împreună și ar comunica una cu alta fără pauză, fără distanță între ele, ca acele lanțuri metalice ținute suspendate de simpatia față de atracția unui singur magnet [9]. Acesta este motivul pentru care simpatia este compensată de geamanul săi, antipatia. Antipatia menține izolarea lucrurilor și împiedică asimilarea acestora; ea înglobează fiecare specie în cadrul diferenței sale impenetrabile și înclinația sa de a continua să fie ceea ce este: Este destul de larg cunoscut faptul că plantele au ură între ele …se spune că măslinul și vița de vie urăsc varza; castravetele zboară din măslin… Deoarece cresc prin intermediul căldurii soarelui și al umorului pământului, este inevitabil ca orice copac gros și opac să fie pernicios pentru ceilalți, precum și arborele care are mai multe rădăcini [10]. Și astfel prin magia naturala, până la infinit, în toate timpurile, ființele lumii se vor urî reciproc și își vor păstra poftele feroce în opoziție cu toată simpatia.

Trebuie să facem o pauză aici pentru un timp, în acest moment în care asemănarea urmează să renunțe la relația sa cu cunoștințele și să dispară, cel puțin parțial, din sfera cunoașterii. Cum a fost concepută magia naturala la sfârșitul secolului al XVI-lea și chiar la începutul secolului al XVII-lea? Cum a organizat formele cunoașterii? Și dacă lucrurile care se aseamănă între ele au fost într-adevăr infinite ca număr, poate unul, cel puțin, să stabilească formele conform cărora s-ar putea asemăna unele cu altele?

Bibliografie

  1. J. Boehme, Signatura Rerum, or Semnatura tuturor lucrurilor, editie tradusa cu prefata de J. Ellistone, (Londra: Gyles Calvert, 1651)
  2. W Coles, Adam in Eden or Nature’s Paradise (Londra: J Streater pentru Nathanial Brooke, 1657)
  3. G. Porta, La Physionomie humaine (Fr. trad. 1655)
  4. U. Aldrovandi, Monstrorum historia (Bononiae, 1647, pag. 663).-
  5. Aldrovandi, Monstrorum historia, pag. 3.
  6. Paracelsus, Liber Paramirum (trad. Grillot de Givry, Paris, 1913, pag. 3)
  7. Cesalpino, De plantis libri, XVI (1583).
  8. Porta, Magic naturelle, pag. 72.
  9. Ibidem
  10. J. Cardan, De la subtilite (Fr. trad. Paris, 1656, pag. 154).

Primeste zilnic
Ce-i mai bun

cititorii fideli primesc cele mai noi articole pe email

Multumim pentru inscriere!

A aparut o eroare!

Comentarii 2 Pareri

  1. magie rea magie rea

Spune parerea ta!