Mitul în lumea greacă şi romană

grecia si roma antica

Cum de poveştile şi miturile sunt integrate în monumente şi artefacte, în Grecia şi Roma antică?

Lumea mitologică este o întreagă lume a imaginaţiei şi a filozofiei, prezentă în cultura grecilor de dinainte de datarea filozofiei greceşti. Grecii practic îşi pun bazele problemelor etice, actuale, în mituri, prin exemple de genul femeii cu influenţă adică Elena şi Troia.

grecia si roma antica

Cum au reuşit ca unele feţe politice să-şi facă miturile ale lor?

Când Augustus a venit la palat, a folosit mitul, a folosit ingeniozitatea, a folosit mitologia fundaţiei Romei. Nu este ceva ce a venit de nicăieri şi este important de înţeles ce a făcut Augustus, fiind o parte dintr-un puternic plan de conducere, s-a folosit de poveştile fondatoare punând monopol şi atribuind poveştile vechi şi miturile, lui şi familiei sale, făcând imposibil accesul la gândirea primordială ce a fost la începutul fondării Romei.

Cum au fost adaptate miturile la auditoriul nou, în Grecia antică?

Teatrele în aer liber, erau atracţia întregii lumi. Acolo se organizau evenimente ce făceau ca lumea să vină cu miile. Acolo se petreceau, ceea ce numim noi astăzi, piesele de teatru.

Gândirea Vest Europeană a perpetuat miturile Greciei. Foarte multe popoare au luat miturile grecilor, ajustându-le, modificându-le, făcându-le ale lor. Mulţi artişti începând cu sec. 16 până în sec. 18 au fost inspiraţi de mitologia greacă.

Miturile sunt atât de importante în gândirea contemporană încât o statuie nu este de ajuns să fie veche, ci trebuie să aibă o poveste, ori propriul ei mit.

Cum de miturile continuă să fie spuse în cultura populară?

Filmele, cărţile, poveştile noi care de altfel se vând bine şi care educă într-o anumită măsură oamenii, sunt majoritatea inspirate din mituri vechi sau poveşti vechi. Unii spun că dacă renunţăm la mituri, dacă le dăm uitării, e ca şi cum am renunţa la propria identitate.Suntem azi ceea ce am creat în trecut, doar puţin mai … “machiaţi”?


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *