Ei bine, depinde la ce aspect al conştiinţei se face referire. Momentan, abordarea ştiinţifică evidenţiază comportamentul biologic, anatomic, al nostru şi nu ce este conştiinţa însăşi. Studiile vorbesc despre ce se întâmplă în noi atunci când folosim conştiinţa, dar nu pot spune nimic despre ce este ea, sau dacă este ceva.
Psihologia studiază îndeaproape conştiinţa dar tot ceea ce a reuşit până acum este să aducă modele care să poată ajuta la compararea funcţionării conştiinţei. Asta este foarte ciudat pentru că modelele precum telefonul (analogia lui Watson), computerul sau statuetele nui Descarte sunt pe departe a fi părţi din conştiinţa noastră. Exteriorul nostru nu oglindeşte perfect interiorul nostru, ba chiar sunt omise aspecte ce ştiinţa le numeşte intime.
Un exemplu bun ar fi atunci când te uiţi la o maşină. Vezi maşina, ştii ce face, cum funcţionează, dar pentru tine ea capătă şi un înţeles. Acest înţeles provine din conştiinţă, dar el uneori apare deşi nu este prezent acolo în creier înainte. Un alt exemplu ar fi atunci când eu înţeleg ceea ce spui tu, dar apare o a 3 a persoană care înţelege altfel. Spun acestea fără să duc înţelesul la corect sau incorect ci pur şi simplu la diversitate.
Aşadar ştiinţa este într-un impas, întrebarea defapt este “Are ştiinţa vreun motiv să explice conştiinţa?“
Conştiinţa este prima manifestare a noastră ca fiinţe umane, apare în noi şi asta ne dă clar un răspuns, ea este în noi nu în exteriorul nostru. Cu toate acestea, ştiinţa nu o poate scoate pentru că ea în primă fază nu există ci apare, conştiinţa umană se construieşte, deci tot ceea ce poate oferi ştiinţa este legat de mecanismele funcţionării, dar nu şi sursa sau baza conştiinţei.
Pe baza acestei realităţi ştiinţa actuală nu poate decât să accepte ideea că conştiinţa este rezultatul unui mecanism fiziologic, că este afectată de acţiunea directă biologică sau anatomică, deşi acceptă şi ideea că nu ştie mai nimic de unde apar imformaţiile noi din conştiinţa noastră atunci când ceea ce avem nu descrie mereu rezultatul evoluţiei nostre.
Conştiinţa are alături o altă “anomalie” a organismului uman, anume, imaginaţia. Ştiinţa îi dă târcoale şi ei, dar din păcate, la fel, se poate vorbi doar de cum funcţionează biologic, anatomic, dar nu poate spune mai nimic despre ce anume o aduce sau de unde anume aduce ce aduce!
Lasă un răspuns