Nu te mai simti iubita? În ultimul timp, această problemă a devenit una majoră.  Nu se referă doar la lipsa de iubire din partea partenerului, ci şi din partea celor dragi: părinţi, copii, rude apropiate, fraţi, surori. Iubirea din partea celor care considerăm că trebuie să ne fie aproape.

Nu te mai simti iubita?

Problema lipsei de iubire este una profundă şi pleacă din tine, nu vine din exterior. Ca şi în toate problemele de altfel, ne este mai uşor să dăm vina pe ceilalţi. E mai simplu să-i responsabilizăm pe ei, în loc să vedem de unde anume din noi pleacă problema. E dificil să ne asumăm responsabilitatea atunci când considerăm că nu este problema noastră, ci că este un efect al problemelor celorlalţi. E mai mult o problema de educatie, dar poate fi depasita.

Această lipsă de iubire se acumulează în timp. Există momente în viaţa noastră în care pierdem sau ne sunt furate „părţi de iubire”, parti de suflet sau parti din noi. In locul acestor părţi care se îndepărtează de noi, rămân locuri goale. Acestea fie sunt umplute cu altceva, fie rămân goale (în majoritatea cazurilor sunt umplute cu alte tipuri de energii). De cele mai multe ori sunt energii pe care nu stim sa le folosim, de aceea e cel mai bine sa le returnam la sursa cat mai repede. Cu cat le constientizam mai repede, cu atat mai usor putem sa le dam drumul.

Ce pot face ca să rezolv această problemă a lipsei de iubire?

Este destul de dificil să rezolvi această problemă de una singură.  Ai nevoie de un specialist – practicant samanic, terapeut, ghid spiritual, etc. Acesta te poate ajuta să conştientizezi care este cauza problemei sau te poate ajuta să echilibrezi energia. Te poate ajuta să „îţi aducă” acele părţi de iubire pe care le-ai pierdut în diferitele experienţe dramatice sau neplăcute din viaţa ta.

Primul pas în rezolvarea problemei este să recunoşti că ai o problemă şi să ceri ajutor. De aici mai departe lucrurile decurg de la sine!

Cu toate acestea, trebuie sa stii ca nu este imposibil sa rezolvi si singura aceasta problema. In acest caz esti propriul maestru. Daca ai constientizat deja ca nu te mai simti iubita, incearca sa-ti amintesti momentul in care ai inceput sa simti asta. Incearca sa vezi daca nu cumva ai interpretat gresit povestea. Mintea noastra adesea are tendinta de a dramatiza. Cum trecutul nu mai conteaza, ci felul in care te simti in prezent, este important sa faci pace cu el pentru ca mintea sa poata merge mai departe. Cere-ti iertare tie si celor din poveste cu toata sinceritatea. Apoi ai rabdare ca ranile sa se vindece si Sinele sa se transforme. Vor aparea apoi si alte povesti din trecut ce necesita toata atentia ta.

Iubirea este un sentiment ce izvoraste din tine. O data ce ranile trecutului sunt vindecate, amintirile sunt in pace si armonie, iubirea iti curge prin toata fiinta. Acesta este momentul regasirii, prezentul care iti aduce dragoste si fericire. Nu cauta iubirea in ceilalti, pentru ca mereu va fi in tine. O data ce o lasi sa curga prin tine, o poti impartasi cu ceilalti!

Share the Love!

9 comentarii la „Nu te mai simti iubita? Regaseste iubirea, invata sa fii fericita!”

  1. E putin mai complicat pentru mine! Cand spun asta ma gandesc la acele clipe de dezmierdare care nu mai sunt, la plimbarile prin parca, care nu mai sunt, la dormitul imbratisati care nu mai este , etc. Imi e groaza ca nu stiu cum sa deschid subiectul. Desi din exterior se vede doar cat de mult ne iubim.

    1. Nu e chiar atât de complicat draga mea, decât atunci când noi vrem să fie aşa. Lucrurile în general sunt foarte simple, noi le complicăm cu mintea noastră care este foarte creativă, şi care uneori este înzestrată cu prea multă imaginaţie.

      Aşa este, este foarte greu fără anumite lucruri care ne plac foarte mult şi care ne conferă o anumită „siguranţă”, dar lipsa acestor lucruri nu înseamnă că nu suntem protejaţi şi că nu ne putem simţi la fel de bine ca în acele momente.

      Ştiu, e foarte dificil, şi mie mi-ar fi greu, adr aş fi puternică pentru că ştiu că îmi iubesc partenerul şi că el mă iubeşte. Iubirea nu mai cred că este aşa cum se spune de multe ori, că trebuie demonstrată, arătată, ea pur şi simplu se simte.

  2. Noni

    Ce mai mare necesitate a fiintei umane este sa iubeasca, nu sa fie iubita. Tu te simti fericita cnad iubesti nu doar daca esti iubita.
    Compara ce simti cand daruiesti ceva, cand faci ceva ce aduce bucurie si ce simti atunci cand ti se daruieste ceva si ai sa intelegi.

    1. Aşa este, cea mai mare necesitate este aceea de a iubi, dar atunci când nu te iubeşti pe tine însuţi, nu poţi oferi atât de multă iubire, pentru că aştepţi confirmări de la ceilalţi, pentru că te simţi incompletă…

  3. Totul este Energie!Nu ne cunoastem absolut deloc!Materialismul ne-a pervertit!Nu putem trai numai cu hrana materiala…avem nevoie si de hrana spirituala!

  4. Drept graiesti!
    Eu am ajuns la stadiu in care nu stiu cum sa pun problema….sper sa o rezolv; sau poate vii tu cu unele trucuri.Pupici

    1. CUm adică nu ştii cum să pui problema, draga mea? Dezvoltă puţin ca să pot veni şi eu cu trucurile!:)

  5. Pompe submersibile

    Rezolvarea este sa iti dai seama ca trebuie sa „ai grija de tine ca de un lotus demn de toata dragostea ta”Adica nimeni nu te poate iubi cum ar trebui sa o faci tu!

    1. Aşa este, dar până să ajungi să ai grijă de tine ca un lotus e drum lung. Ştim cum e acea stare, am trăit cu ea, însă am uitat şi e necesar să ne reamintim…

Spune care este gândul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *