Superstitii adevarate – Exercițiu de logică pentru rațiune

superstiii adevarate - tratat de logica pe exemple

Am văzut că unii nu cred că exista superstitii adevarate, ba chiar am dat de unii care consideră că superstițiile sunt nişte jocuri de copii. Nu mi-am propus să le spun ceva celor care nu cred, iar dacă i-aş întâlni tot nu cred că aş face-o, dar totuşi alături de cei care citesc aceste randuri, şi egoului meu în special, voi face un joc al logicii pe baza ipotezei cum că există superstitii adevarate

Exista superstitii adevarate dar ratiunea nu poate accepta asta

Ideea cum ca superstitiile sunt adevarate, este un paradox al definiţiei (după cum spune dexul limbii române ) și asta absolut este pe gustul egoului meu.

Să afirmi că există superstitii adevarate, este o înscenare ce o poţi face raţiunii. Rațiunea spune nu, daca nu are o experiență directă cu subiectul, respectiv să fi fost afectată cumva de o superstitie adevarata.

Superstitii adevarate

Totuși este puţin probabil să nu existe superstitii adevarate, pentru că, știm că puterea gândului face minuni. De exemplu se știe despre miracolele pe care le pot face nişte vorbe sau atitudini asupra unor picuri de apă înghețați (experimentele controversate ale lui Masaru Emoto). Chiar și faptul că pământul este rotund este o definiţie ce în trecut a fost superstiție ori chiar blasfemie.

Confund oare superstiţia cu neadevărul, iluzia sau interpretarea eronată?

Nu, ci leg ideea de o altă sintagmă, anume , pentru superstitii adevarate contează să crezi! O superstiţie, nu ar avea nici o valoare dacă eu sau tu nu vorbim de ea, căci ceea ce nu ştim şi nu definim pentru noi nu există, nu?

Din nou o afirmaţie logică, adică extratereştrii, doar ipotetic vorbind, nu există pentru cei ce nu i-au văzut, ci au auzit de ei, dar totuşi pentru cei care i-au văzut, extratereștrii există! Cu siguranţă şi unele superstitii adevarate pornesc de la aceeaşi atitudine, unii au trăit alţii nu, cei care au spus mai departe la un moment dat, din diferite motive, nu au mai fost crezuţi (fie din vina lor fie din vina ascultătorilor, adică depinde şi cum au transmis mesajul).

Până acum mie îmi pare logic că există superstitii adevarate, dar cu voia ta, continui cu tratatul pentru că acum vine partea cu deznodământul.

Dacă există superstitii adevarate, de unde vin si de ce?

O superstiţie prinde contur cam prin copilărie, de obicei ea fiind transmisă de părinţi copiilor sau ei singuri aud la copiii mai mari, alte rude sau prieteni. Datorită celor ca ei, omenirea păstrează unele informații de acum sute sau uneori mii de ani. În evoluţie ajungem întâi la punctul în care auzim, apoi în punctul în care spunem mai departe.

Dacă ajungem în punctul în care auzim din nou despre ce credeam în trecut că sunt superstitii adevarate, dar nu mai credem și azi căci nu mai suntem copii, şi nu mai spunem mai departe, însemnă că superstiţiile nu mai există căci am crescut?

Cum sa creezi superstitii adevarate?

  1. Oamenii acum nu mai ţin minte cum e să fii pur şi sincer ca un copil, şi poate unele superstiţii sunt false, dar mulţi ar trebui să cunoască faptul că acele superstitii adevarate prind putere prin credinţă căci cuvântul fără energie de la noi oamenii nu are putere (întâi a fost Cuvântul dar el a fost transmis de cineva)!
  2. Contează dacă cineva crede sau nu crede, doar dacă vrea să folosească superstiţia asupra propriei sale fiinţe nu și asupra altora direct. O neacceptare, de oricare fel ar fi ea, are un corespondent în noi înşine; acest corespondent se poate regăsi într-un moment de transformare al ființei noastre (un fel de traume peste care am trecut in trecut). Genereaza superstitii adevarate din cele mai adânci experiențe ale vieții tale!
  3. Dacă vrei ca o superstiţie să fie adevărată, trebuie să crezi în ea cu toată puterea ta interioară şi să îi dai timp cât are nevoie ca să se materializeze căci la asta se rezumă viaţa noastră în stadiul ăsta, să materializăm “tot ce zboară”.

Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Bogdan Cristescu

Păreri și impresii:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *