Frica

  • femeia singura

    Femeia singură sau alături de un partener?

    În societatea actuală, femeia a reuşit să-şi schimbe rolul pe care a trebuit să-l adopte secole la rând. A rupt “lanţurile” care o făceau să trăiască doar pentru ceilalţi, să uite de ea şi să trăiască mereu în umbră, să fi sclavul unor idei preconcepute. Sunt şi acum mulţi care compară femeile cu bărbaţii sau…

    Continuă lectura

  • iluzionismul

    Iluzionismul – paranormalul demonstrat stiintific

    Prezentându-se ca garant al autenticităţii multor fenomene paranormale, Robert Tocquet dă, în lucrările sale, în contrapunct cu fiecare din isprăvile mediumilor, posibila sa contrapartidă în ordinul prestidigitaţiei, pe care orice bun meta-psihist trebuie, spune el, să o cunoască. Să înţelegem prin aceasta că nu are rost să construim teorii cu sprijinul psihanalizei, sociologiei, istoriei mentalităţilor,…

    Continuă lectura

  • zambeste

    Teoria şi practica autocontrolului mental

    In această viaţă, sau mai clar şi simplu, in propriile manifestări şi experienţe, noi observam lumea exterioara prin intermediul corpurilor noastre, adica o sesizam cu ajutorul organelor noastre de simt. Din imaginile create astfel putem deduce esenta lucrurilor; aceste deductii sunt idei, au o natura abstracta. Cu ajutorul vointei, noi proiectam aceste idei prin mentalul…

    Continuă lectura

  • vampir energetic

    Vampirismul energetic

    Multi oameni se plang ca, dupa ce au trecut pe langa niste persoane, s-au trezit cu o durere de cap sau au fost deochiati de ele; sau daca s-au intalnit cu o persoana cunoscuta pe strada si dupa ce au stat de vorba cateva minute cu acea persoana, sau cateva zeci de minute, au ramas…

    Continuă lectura

  • ZAMBESTE VIATA E FRUMOASA

    Zâmbește celui care te disprețuiește sa nu simta dispretuirea

    Astăzi Bogdan a căutat pe internet “ceva” și mi-a făcut o surpriză, articolul următor, adica un articol scris de mine: “Ma numesc Morosan Georgeta si sunt studenta in anul 1 la facultatea de psihologie. Am fost foarte incantata in momentul in care am fost inclusa in grupul de sprijin al pacientilor purtatori de stoma din…

    Continuă lectura

  • cum sa atragi banii in viata ta

    Cum sa atragi banii în viaţa ta – 13 modalități simple

    Daca vrei sa stii cum sa atragi banii in viata ta, atunci inseamna ca ai facut deja primul pas, si anume acela de a ti-i dori! Inseamna ca vrei ca ceva sa se intampla diferit, vrei sa faci o transformare. Daca vrei sa atragi banii in viata ta, atunci iata cateva sfaturi pe care ti…

    Continuă lectura

  • ghizii spirituali

    Cum intrăm în contact cu ghizii spirituali, cu spiritele ajutatoare?

    În acest articol voi prezenta câteva metode diferite de contactare a ghizilor spirituali. Fiecare metodă de a lua legatura cu spiritele sau ghizii spirituali este enumerată în ordinea existenţei în planul dimensional, plecând de la bază (primordial) până la nivelele ridicate ale existenţei (nirvana). O metodă importantă de a dobândi înţelegere sau cunoştinţe privind principiile…

    Continuă lectura

  • vampir psihic vampirism energetic

    Esti victima unui Vampir Psihic Energetic? Afla cum te poti proteja!

    Vampirii psihici, vampirii energetici sunt peste tot! Ei pot fi membrii familiei tale, prietenii tăi şi chiar colegii de muncă, ba chiar tu poţi fi unul. Un nume comun ar fi Vampir psihic, şi ştim cu toţii ce se spune că fac vampirii. În acest caz vampirul suge energia noastră vitală, ne epuizează şi ne face…

    Continuă lectura

  • cum sa te protejezi de spirite - cum sa tii spiritele la distanta

    Cum tinem spiritele la distanta, cum ne protejam de energii negative

    Alături de noi oamenii, există şi spiritele, despre care uneori auzim poveşti pe care ne este greu să le credem sau să le acceptăm. Uneori acestea ne apar în poze şi nu ştim ce sunt, alteori le vedem destul de clar pe lângă noi, oricum ar fi, ele stau pe lângă noi. Unele sunt ale…

    Continuă lectura