Rasul este această mişcare caracteristică a feţei, însoţită de un sunet specific, nearticulat, rezultat al unor mişcări vibratorii ale corzilor vocale, în urma unei serii de expiraţii neregulate şi adesea involuntare. Interesant este faptul că mult timp medicina a văzut în râs un simplu act fiziologic, fiind de regulă interpretat ca reprezentând fie un mijloc de comunicare, fie o reacţie involuntară a simţămintelor plăcute. Terapia prin ras s-a dezvoltat mult mai tarziu, dupa studii intense.
Totuşi, ştiintelor medicale nu le-a scăpat faptul, şi asta încă din cele mai vechi timpuri, că oamenii în mod structural optimişti şi, ca atare, prin definiţie cu largi disponibilităţi pentru bună dispoziţie şi râs, se îmbolnăvesc mai greu. Dacă totuşi nu scapă de acest fapt, se vindecă incomparabil mai repede decât aceia în mod structural pesimişti. Acest fapt, nu lipsit de importanţă a adus râsul în focul concentric al cercetărilor de rigoare, cu profil psiho-medical, cercetări care au evidenţiat aspecte dintre cele mai interesante în legătură cu acest banal act fiziologic.
Astfel, în primul rând s-a observat faptul că acest act fiziologic este de o mare varietate, fiind strâns legat de temperamentul ca şi de caracterul individului, de capacităţile şi particularităţile sale emoţionale, apoi de starea de boală sau de sănătate de care dispune.
Râsul în toate formele sale
Spre a ilustra marea varietate în care ni se prezintă râsul, vom pomeni de râsul ironic, sarcastic, dispreţuitor sau servil. Apoi, de râsul forţat, destinat a face plăcere doar interlocutorului. De asemenea, vom mai pomeni de râsul condescendent, solemn, superior, bonom, senin, zgomotos, agitat şi cu spasme, exteriorizând realmente un cataclism interior. Vom mai pomeni, în continuare de râsul zeflemitor, jignitor, patern, nestăpânit, homeric (în contrast cu râsul abia schiţat sau stăpânit), de râsul perfid, fals, apoi de acela deschis, cu capul dat pe spate, exprimând lipsa de griji, în sfârşit de acela plin, degajat, cu ochii închişi, exprimând încredere celor din jur.
În mod special a fost analizat aşa-numitul râs sardonic, exprimat de faciesul tetanic, respectiv de acel aspect particular al fetei aceluia suferind de tetanos (boală infecţioasă produsă de bacilul tetanic care se caracterizează prin contracturi tonice dureroase şi generalizate), când faţa celui în cauză exprimă un râs dureros, datorită contracţiei muşchilor frontali ca şi celor orbiculari ai pleoapelor, apoi datorită şi contracţiei muşchiului denumit risorius, care provoacă încreţirea frunţii, devierea în sus a sprâncenelor, închiderea pe jumătate a ochilor, ca şi devierea buzelor în sus şi în afară, cu descoperirea dinţilor.
Ce este terapia prin ras?
Terapia prin râs este tratamentul anxietății, depresiei și al altor stări mentale de intristare prin diverse mijloace de râs. Terapia prin ras imbunătățește bunăstarea generală prin calmarea durerilor și a stresurilor din viața unuia.
Cercetatorii de la Universitatea San Francisco sugereaza ca si un zambet fals ar putea produce un impuls la nivelul creierului, care ar putea fi tradus printr-un sentiment de bucurie.Rasul duce acest sentiment la un nivel mai inalt.
In terapia prin ras, rasul fals este la fel de eficient ca si rasul real. Corpul nu poate face diferenta intre cele doua tipuri. Neurotransmitatorii transmit in continuare aceleasi semnale, aceiasi hormoni sunt activi si aceleasi procese intra in lucru.
Cu toate acestea, aproape intotdeauna, rasul fals se transforma in râs real. Acest lucru devine in acest punct si mai benefic, afectand emotiile subtile. In 45-90 de secunde de ras (fals sau nu), organismul elibereaza acea inundatie de hormoni si neurotransmitatori. Si dupa 2 minute, rasul fals devine real. Indiferent daca aceasta se datoreaza neputintei de a se forta pe sine sa rada fara nici un motiv.
Rasul real are puterea de a schimba comportamentele depresive in altele pozitive. Asta a dus la cresterea sperantei. Astfel, terapia prin ras combate aceste ganduri negative si cauta astfel alternative.
Nu exista o linie care sa marcheze durerea emotionala de cea fizica, in schimb, terapia prin ras le trateaza pe amandoua.
Folosind terapia prin ras, Norman Cousins si-a vindecat durerile fizile. El este faimos pentru artrita extrem de dureroasa la nivelul coloanei, numita spondilita anchilozanta. In fiecare seara inainte de culcare, el se uita la Fratii Max timp de 10 minute si ar fi ras cu pofta. Facand acest lucru, a putut sa doarma 2 ore fara nici o durere. Cand reaparea durerea, repeta procesul.
In plus, terapia prin ras este un foarte bun exercitiu. Stii sentimentul acela cand razi atat de tare ca incepe sa te doara burta? Ei bine, aceasta este de fapt diafragma pe care o supui unui exercitiu extrem.
Stiai ca daca razi 15 minute pe zi timp de 5 ani ai putea sa pierzi pana la 5 kg? Deci rasul nu ingrasa, ci slabeste!
Psihologia râsului – ce spune râsul despre tine
Psihologii identifică râsul cu o oglindă, aceasta însemnând că fiecare om îşi are propriul sau râs, care numai în aparenţă se aseamană cu acela al semenului sau.
Semnificatia rasului
- Aşa-numitul râs în A, exprimă sinceritate şi generozitate;
- acela în O, vulgaritate şi chiar bădărănie;
- râsul în U, inteligenţă medie sau chiar redusă,
- rasul în I sau E, tinereţe sau stăpânire de sine.
Desigur, poate că există şi ceva fantezie sau exagerare în acest fel de a pune problema, dar, cu toate acestea, se pare că există şi un dram de adevăr.
Râsul, pe post de jogging ~ Beneficiile rasului
Termenul de “jogging”, provenind de la verbul englezesc to jog care însemnează a se zgâlţâi, a se hurduca, a intrat după cum ştiţi şi în limba noastră, ca şi în multe alte limbi, întocmai ca şi termenul de stres, şi se foloseşte pentru a indica o alergare energică, forţată. Merită a şti că medicul Henri Rubinstein a facut nu de multă vreme senzaţie în lumea medicală indentificând râsul nu numai cu un “jogging”, ci chiar cu un “jogging” (în mod paradoxal) pe loc, şi nu numai al corpului, ci şi al spiritului. Această afirmaţie o face în cartea sa de mare rasunet, intitulată “La psychosomatique du rire”, respectiv “Psihosomatica râsului”.
Dacă psihologii au fost preocupaţi în cercetările lor efectuate pe problematica complexă a râsului doar de găsirea unor corelatii între caracteristicile râsului şi acelea ale individului, medicii, la rândul lor, preocupaţi de comprimarea la maximum a mişcării în lumea modernă, deci de problematica sedentarismului, s-au dovedit desigur interesaţi în mod major despre acest jogging pe loc, care ar putea să-l absolve pe omul modern de consecintele nefaste ale sedentarismului asupra sănătăţii.
Şi, aprofundând acest aspect, medicii zilelor noastre au observat că râsul induce, într-adevăr, complexe modificări atât în fiziologia normală cât şi în cea patologică. Astfel, s-a observat că acest act psihofiziologic care este râsul, pe bună dreptate identificat de către celebrul poet italian dintre secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, Dante Alighieri, în lucrarea sa intitulată “Banchetul”, cu lumina de fulger a bucuriei sufleteşti, antrenează în circuitul pe care îl creează numeroase segmente viscerale ale organismului şi în special această verigă de mare importanţă pentru sănătate, care este veriga neuro-hormonală.
Detaliind această afirmaţie, vom specifica că râsul antrenează în sfera sa de acţiune în primul rând aparatul respirator, iar pe calea mişcărilor energice pe care astfel le imprimă cupolelor diafragmatice, respectiv acelor septuri musculare care separă aceste două mari cavităţi din economia organismului-cavitatea toracală şi cea abdominală.
Impulsionează în mod direct inspirul şi expirul şi, implicit, ventilaţia pulmonară, de unde şi beneficele efecte terapeutice pe care le resimt emfizematoşii, respectiv aceia prezentând scăderea elasticităţii ţesutului pulmonar, antrenând după ea creşterea aerului rezidual şi implicit o hipoventilaţie pulmonară.
Aceleaşi efecte benefice le mai resimt însă şi cei suferinzi de bronşită cronică – şi câţi fumători nu simt din plin rigorile acestei boli! – ca şi cei suferind de insuficienţă respiratorie în general.
De ce este bine sa razi ~ Râsul prelungeşte viaţa
Abordând virtuţile terapeutice ale acestei lumini de fulger a bucuriei sufleteşti, lumina cu care Dante identifică râsul, n-am detaliat decât acele influenţe legate de ameliorarea respiraţiei. Dar, nu numai muşchii respiratori, ci şi aceia faciali, ca şi laringieni, sunt antrenaţi în complexul act al râsului, ca şi încă mulţi alţi muşchi, de pe urma acestui fapt beneficiind încă multe alte funcţii ale organismului.
Tot râsul exercită un autentic masaj asupra cordului, căruia îi amplifică vizibil frecvenţa şi profunzimea pulsaţiilor, lucru de mare importanţă pentru cei suferinzi de diverse insuficienţe circulatorii.
Nici aparatul digestiv împreună cu glandele sale anexe nu s-au putut sustrage influenţelor benefice ale râsului şi asta pentru ca acest act fiziologic stimulează în mod vizibil secreţiile gastrice, apoi pe acelea duodenale, biliare şi pancreatice. Pe această cale, se stimuleaza complexul proces al digestiei. Râsul apoi stimulează motilitatea generală a intestinului, de unde fireştile influenţe benefice asupra evacuării conţinutului intestinal.
Calcule de specialitate au demonstrat că încorporarea principiilor alimentare este mai completă în contextul unei mese în care se râde, decât în cadrul unei mese oficiale, la care deşi se servesc toate bunătăţile pământului, unde atmosfera generală este sobră şi serioasă. La un simpozion internaţional care a avut loc cu ceva vreme în urmă la Washington, s-a făcut demonstraţia ştiinţifică, că râsul stimulează producţia de endorfine, aceste substanţe identificându-se cu un fel de opium natural, fabricat de sistemul nervos, şi care diminuează receptivitatea organismului la durere şi la stres.
O altă demonstraţie ştiinţifică care de asemenea s-a făcut in legatura cu terapia prin ras, ţine de faptul că râsul zgomotos, adică în hohote, stimulează funcţionalitatea unor aşa-numite mecanisme ale plăcerii, ţinând printre altele şi de o mai bună secreţie a dopaminei, serotoninei, ca şi a noradrenalinei.
În legătură cu această realitate, doctorul Henri Rubinstein afirmă în cartea sa „Psihosomatica râsului” următoarele: „Fără ca medicii să neglijeze ansamblul ştiinţelor medicale şi ale celor farmacologice – pentru că medicina este un lucru serios – ei pot dispune de un produs care să nu fie ronţăit între dinţi, şi nici injectat, produs extrem de bun, foarte eficace, şi perfect inofensiv – bineînţeles imprescriptibil, şi care este râsul şi pe care ar trebui să-l recomande şi să-l valorifice cu regularitate şi insistenţă în rândul bolnavilor, pentru a-i vindeca pe aceştia mai repede de bolile de care suferă”.
Un alt cercetător care a aprofundat virtuţile terapeutice ale voioşiei şi, implicit ale râsului, şi anume doctorul Jeffrey Goldstein, de la Temple University din SUA, conchide într-un articol scris pe aceasta tema că …„râsul lungeşte viaţa, micşorează stresul, vindecă durerile de cap, ca şi infecţiile, şi toate acestea pentru că râsul reduce tensiunea nervoasă”. În consecinţa, să râdem cât mai mult, fapt uşor de spus, dar nu tocmai uşor de realizat.
Lasă un răspuns