Corpurile luminoase dinspre partea nevăzută a Lunii

Timp de citire estimat: 4 minute


partea-nevazuta-a-lunii

Invazia extraterestră

partea-nevazuta-a-lunii

Ideea unei invazii extraterestre nu este de-o seamă cu secolul nostru. O întâlnim mai întâi în unele relatări mitologice, ca informaţii ce nu aparţin propriu-zis imaginaţiei omeneşti, ci par nişte relatări „obiective”, nişte descrieri pur şi simplu ale unor evenimente întâmplate.Cea mai interesantă descriere în acest sens dateaza cu mult înainte de atestarea istorică a unor civilizaţii şi se referă la faptul că pe Pământ ar fi fost prezente nişte fiinţe stranii, asemănătoare omului, dar fără a fi oameni, care, după un popas nespecificat, trăind cu „femeile oamenilor”, au părăsit planeta. De aici, unii observatori au desprins ideea că „omul modern”, din care ne tragem noi, ar fi un hibrid al coabitării vremelnice dintre femeile oamenilor şi extraterestri…

Satelitul Terrei – o supercivilizaţie?

A existat mai întâi o intuiţie – partea nevăzută a Lunii este un mister ferit de ochiul pământenilor. Plasată în contul fanteziei, părerea s-a stins cu timpul, ca orice informaţie succedată de altele care o fac uitată. Aceasta până când o seamă de teste efectuate de specialişti, prin mijloacele de care dispune sonicitatea, au condus la concluzia că satelitul Terrei este gol în interior! O asemenea descoperire a fost în stare să deruteze lumea ştiinţifică, lăsând frâu liber altor ipoteze, dar şi fanteziei…

Poate exista un corp ceresc, din materie, gol în interior? Este suficientă materia acestui corp pentru a-i menţine echilibrul şi funcţiile într-un sistem planetar? Să spunem că legile fizice ale universului ne pot rezerva, încă, destule ecuaţii paradoxale. Însă mai puţin paradoxal a fost momentul când s-au transmis, de către cosmonauţii americani, informaţii care se refereau la faptul că dinspre partea nevăzută a Lunii apar ritmic corpuri luminoase, asemănătoare cu OZN-urile, care dispar rapid în spaţiu.

Fără a găsi o explicaţie, este interesant că şi aceste informaţii pe care lumea ştiinţei avea toate motivele să se bizuie au fost estompate curând şi trecute în topul prestaţiilor gazetăreşti. Cum s-a întâmplat de atâtea ori, armata a preluat „cazul” şi s-a aşternut tăcerea…

Mediumii vizualizează

Ce n-a mers mai departe din cauza unor oprelişti motivate de raţiuni de stat şi militare a fost evidenţiat, ca un supliment de argument pentru adevăr, de către câţiva mediumi puternici. Descrierile lor par reportaje scrise pe viu şi vise transformate în reportaje…

Da, Luna este goală în interior. Partea văzută a satelitului nu ne poate spune mai nimic: partea nevăzută nu seamănă cu partea văzută. Acolo, numeroase intrări punctează „coaja” Lunii ca nişte uşi masive la un templu uriaş. Nave misterioase intră şi ies. Nu ne putem imagina viteza lor, chiar dacă, teoretic, ştim ce înseamnă cel puţin viteza luminii. Unde se duc şi de unde vin acele aparate fantastice? Nimeni nu ştie. Nici dacă sunt aceleaşi care ne vizitează din când în când…

Există şi vizualizări – să nu uităm nici o clipă că vorbim de comunicări mediumnice, în transă! – în interiorul satelitului nostru. Mai întâi se fac referiri la lumina extraordinară din interiorul Lunii, lumina inexplicabilă, de-un alb pur, lumină aparent vie… dar: nu puţine referiri la acelaşi aspect descriu fenomenul luminos în medii şi spaţii la care nu ajung razele Soarelui, cum ar fi moartea aparentă. Există o astfel de relatare impresionantă, aparţinând unui om din ţara noastră, care a trăit, în moartea aparentă, momentul intrării într-o planetă unde totul era luminat de-o lumină albă şi blândă!

Ce putem crede despre toate acestea? A le nega sau exclude din omeneasca dorinţă de cunoaştere nu-i cel mai potrivit lucru. Mai ales că vizualizărilor unor mediumi li se adaugă şi scene din interiorul luminat al Lunii. Descrierile se referă pur şi simplu la o civilizaţie. Foarte avansată, dar în acelaşi timp şi foarte incompatibilă cu structurile evoluţiei noastre. Foarte ordonată, atingând perfecţiunea, dar în acelaşi timp golită de evenimente care în istoria oamenilor au produs atâtea răni. O lume ideală în interiorul Lunii? Se pare că aşa vizualizează mediumii cei mai puternici…

Cu ce se ocupă acea lume – dacă ea este reală! – şi care îi sunt reprezentările şi „stările” faţă de lumea noastră, vecină cu ea? Stăm oare cu o sabie cosmică deasupra acestui creştet care este Pământul şi ar fi cu putinţă ca dintr-o clipă în alta cineva nevăzut să lovească?

Până nu vom avea un minim de acces la „alt tip de raţiuni” şi la alt fel de-a fi al unor fiinţe inteligente din afara noastră, este uşor să ne rătăcim în ipoteze şi este cu putinţă, cum spunea un medium, ca americanii să fi abandonat aventura cosmică repetând călătoriile pe Lună, tocmai din cauza unor informaţii aduse de cosmonauţi chiar de la faţa locului…


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *