Tintaura – beneficii, proprietati si 6 tratamente din medicina populara

Timp de citire estimat: 6 minute


flori de tintaura - planta medicinala - beneficii pentru sanatate

În alte regiuni și România, tintaura (in lat Centaurium erythraea) mai este numita fierea pământului, buruiana de viermi, cintaura, cocosei de gradina, crucea pamantului, iarba de curca, iarba incepatoare de sange, ochinceie, scaunel, taula, frigurică, potroacă, floarea de friguri sau scânteuţă de friguri ori cintaură. Dacii o numeau rodiarnula, proniarnida, projanuie, țuntaură.

Cum recunoastem planta de tintaura?

Are tulpina dreaptă în 4 muchii, înaltă până la 40-50 cm şi ramificată numai în partea superioară. Frunzele bazale sunt peţiolate şi dispuse în rozete, având limbul oval; cele superioare sunt opuse şi sesile. Florile numeroase, de culoare roz-viu, sunt hermafrodite, gamopetale, regulate, având caliciu tubulos cu 5 lobi, corola hipocrateriformă cu 5 petale; androceul din 5 stamine cu anterele răsucite în spirală; fructul este o capsulă.

Unde crește această plantă medicinală?

Este o plantă erbacee, bianuală ce creşte la lumină sau semiumbră. Are a răspândire mare în întreaga ţară, de la câmpie şi până în zona subalpină în fâneţe şi poieni umede, tufărişuri, la marginea pădurilor, mai abundentă spre zona de deal. înfloreşte din luna iulie până în septembrie.

Cand se recoltează tintaura

În scopuri medicinale se folosesc părţile aeriene (Herba centauri) culese în timpul înfloririi şi uscate în straturi subţiri la umbră.

Asemănări si deosebiri cu alte plante

Se pot face confuzii cu specia Silene armeria L. (Malitea) de care se deosebeşte prin aceea că tulpina este cilindrică (la Centaurium umbellatum este in 4 muchii), frunza are o singură nervură (la Centaurium umbellatum are 3—5 nervuri) floarea are corola din 5 petale libere, iar androceul cu 10 stamine (la Centaurium umbellatum corola are 5 petale unite într-un tub şi androceu cu 5 stamine).

Principii active: eritaurină şi eritaurozida, identică cu gentiopicrozida, principiu amar de natură glucozidică, eritrocentaurozida — un heterozid neamar, un alcaloideritricina, rezine, acid oleanolic, eritrosterină, substanţe amare, gume, substanţe minerale.

Datorită eritaurozidei, principiu amar de natură glicozidică, tintaura are proprietăţi stimulatoare ale secreţiilor gastro-intestinale. Este eupeptic-amar şi tonic aperitiv (stomahic). Scade febra (formula AS), de unde se trage denumirea populară “floarea de friguri”. Măreşte contracţia veziculei biliare (colagog).

Tintaura – Beneficii pentru sanatate

Partile aeriene ale plantei au utilizari in medicina umana si veterinara. Principiile active in ansamblul lor constituie un stimulator al secretiilor gastrointestinale, eupeptic amar, tonic gastric, colagog, febrifug. La simplul contact cu mucoasa bucala se declanseaza imediat cresterea secretiei gastrice si a motilitatii stomacului. Planta declanseaza o activare a circulatiei sanguine, exprimata prin cresterea tonusului capilarelor; favorizeaza secretia bilei, produce o excitare a simpaticului, determina eliminarea febrei si impiedica recidiva acceselor de febra.

Tintaura este folosită pentru mărirea poftei de mâncare (în anorexie) şi regenerarea sângelui la cei anemici (datorită principiului amar). Fiind un bun înlocuitor al arborelui de China, se recomandă ca antitermic, scăzând febra. Este indicată în dischinezie biliare şi, în general, în bolile de ficat, ameliorând durerile prin acţiunea coleretică (creşterea secreţiei biliare). Planta este utilizata in caz de raceala, gripa, sciatica, oxiuri, eczeme si rani.

Tratamente naturale cu tintaura – Preparare şi utilizare

  1. Vinul de tintaura. Se macerează la rece timp de 8 zile 60-70 g plantă mărunţită cu 1 litru de vin. Se îndulceşte apoi cu zahăr şi se bea câte un păhărel după mesele principale.
  2. Intern, infuzie, ceai de tintaura. O linguriţă de plantă mărunţită (1-2g) la 250 ml apă clocotită. După 15-20 minute ceaiul de tintaura se strecoară. Se bea câte o treime din conţinutul total, cu o jumătate de oră înaintea meselor principale. Ceaiul de tintaura se recomanda pentru stimularea poftei de mancare, in tratarea dischineziei biliare, hipotone si atone, ca diuretic si sudorific, pentru tratarea guturaiului, gripei.
  3. Tinctura de tintaura. Se prepara din 20 g plantă mărunţită la 100 g alcool de 70°. Se lasă la macerat 7-8 zile. Din tinctura obţinută se iau 30—40 picături cu apă îndulcită sau cu vin, înaintea meselor principale.
  4. Sirop din tintaura. Se pun 10 g plantă mărunţită în 300 ml apă clocotită. Se lasă 15 minute. Se strecoară şi se adaugă 500 g zahăr. Se beau 3 păhărele pe zi, înaintea meselor principale. Se recomandă mai ales la copii.
  5. Extract rece de tintaura. Se recomanda pentru tratarea malariei si a bolilor de ficat – 1 lingurita de planta uscata la o ceasca de apa rece. Se lasa la macerat 6-8 ore, dupa care se strecoara. Se bea fractionat, cu lingurita, in timpul unei zile.
  6. Extract din 30-50 g pulbere de planta la 1 l de tuica. Se lasa la macerat 6-7 zile, agitandu-se zilnic. Se strecoara. Se bea zilnic cate un paharel pentru tratarea malariei, in bolile ficatului si ca tonic stomahic.

Tratamente cu tintaura pentru uz extern

Pentru eliminarea oxiurilor si combaterea durerilor de sciatica, se prepara un decoct de tintaura, din 5 g pulbere de planta la 100 ml apa. Se fierbe 5-10 minute. Se acopera si se lasa la racit 30 de minute. Se strecoara. Se fac clisme rectale si bai anale pentru tratarea de oxiuri, iar pentru alinarea durerilor de sciatica, se aplica comprese locale calde.

Pentru tratarea eczemelor si cicatrizarea ranilor, se foloseste amestec de suc proaspat, obtinut din stoarcere tintaurei si papadiei. Se aplica local.

Planta de tintaura intra in compozitia ceaiurilor Plafar recomandate in hipertensiune arteriala, sindroame dispeptice, gastrite hiperacide, ulcer gastric, dismenoree, cistite, varsaturi, balonari abdominale.

Tintaura in tradițiile populare …

Tintaura se întrebuinţa, aproape peste tot, la prepararea ceaiurilor contra durerilor de stomac, pentru poftă de mâncare şi contra frigurilor. În unele zone, se uscau tulpinile florifere, se sfărâmau şi praful rezultat se punea în apă, ţuică sau vin. După ce se macera, se bea, de 3 ori pe zi, pentru gripă, febră, friguri.

Cuvântul centaurium vine de la grecescul Kentauros (sing.), Kentaureios (pl.), fiinţe care, în mitologia greacă, erau nişte monştri, jumătate oameni, jumătate cai; dintre aceştia Chiron era prietenul nepreţuit al oamenilor şi l-a iniţiat pe Asclepios în tainele lecuirii oamenilor. Cuvântul umbellatum vine de la latinescul umbellatum — în formă de umbrelă, făcând aluzife la inflorescenţă.


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

Un răspuns la „Tintaura – beneficii, proprietati si 6 tratamente din medicina populara”

  1. Pe lângă beneficiile descrise mai sus, țintaura este indicată în tratarea malariei sau în menținearea unei stări de bine atunci când suferi de malarie 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *