Aseară mă gândeam la ce se întâmplă în viaţa mea, ce s-a întâmplat până acum cu ea, care este mersul. M-am gândit la lucrurile pe care le-am făcut şi mi-am dat seama că sunt multe pe care le-am început, dar au rămas cumva în aer…fără vreo urmă de finalizare. Mă întrebam de ce au rămas aşa în aer, de ce am renunţat într-un punct la ele, fără să fac tot posibilul să le termin?

Uneori lucrurile rămân în aer 1 Şi mi-am dat seama că ce am avut de învăţat din fiecare experienţă în partea, am făcut-o…mai departe, m-am oprit înainte de a trece la nivelul de recunoaştere socială, la acel nivel de „oficial”.

Deşi cei mai mulţi au nevoie de aceste lucruri- (de a fi recunoscuţi, de a şti că ceilalţi au un anumit stadiu, că se află în ierarhie, că sunt legali), cred că acestea pentru mine sunt inutile, şi afirm acest lucru deoarece tot ceea ce am încercat până în acest moment au cam trecut pe lângă mine, la modul că am nevoie de altceva pentru a mă simţi împlinită.

Ceea ce îmi doresc este să am o viaţă echilibrată, liniştită- şi ieri mi-am dat seama că în acest moment mă aflu într-un loc în care aceste lucruri sunt departe de mine, pur şi simplu eu le ţin departe prin fricile mele, prin legătura cu tot ce este vechi, prin lipsa încrederii. Până de curând m-am hrănit singură cu iluzii, cu dorinţe de viaţă care sunt ale altora, cu speranţe care vin de la alţii! Cred că a sosit timpul să merg de aici înainte pe propriile-mi picioare, fără a mă sprijini de cei din jurul meu. Dacă voi avea nevoie de vreun ajutor sunt sigură că acesta va veni. Mi s-a confirmat acest lucru cu 2 zile în urmă când pur şi simplu ca din senin ni s-a răspuns la o întrebare în planul material. Tot ce îmi lipseşte- deschiderea şi locul potrivit  pentru ceea ce mi-am amintit că vreau de la viaţă!

Ceea ce am făcut până acum a venit ca să-mi aducă nişte confirmări, ca să mă facă mai „plină”, să mă ajute să „înţeleg” altfel lucrurile şi viaţa în sine, deci cu toate sunt bineprimite- dar se pare că drumul meu este altul şi am nevoie de cu totul alte lucruri. De asta uneori lucrurile rămân în aer, pentru că ele vin să cimenteze ceva, dar prioritatea este dincolo de ele. Ele sunt ulicioarele de pe lângă drumul principal pe care din curiozitate am intrat să văd ce se întâmplă, dar calea cea „dreaptă” mă interesează pe mine, aşa că încerc să fac un efort să mă întorc pe această cale. Altfel, voi începe alte lucruri care vor rămâne în aer şi prefer să pun punct acestui tip de experienţe!

În experienţa voastră de viaţă există lucruri pe care le-aţi lăsat neterminate, pur şi simplu? Ce aţi simţit în acel moment?

Share the Love!

3 comentarii la „Uneori lucrurile rămân în aer”

  1. „Neterminate” am si eu , doar ca sunt numite asa de cei din jurul meu. Din punctul meu de vedere sunt deja terminate doar ca poate nu asa cum s-au obisnuit „spectatorii vietii” sa le vada.
    Drumul „drept” e greu de gasit , mereu va exista ceva care parca nu are ce cauta acolo; iar cate un compromis cu tine sau cu viata va aparea permanent si asta te va face sa  stai si sa meditezi daca e drumul „drept”.
    Eu personal mai merg si pe scurtaturi, ca sa nu ma plictisesc, desi nu recomand.
    Cat timp suntem implinite emotional, celelate cu recunostinta vin de la sine. Cel putin asa vad eu lucrurile. Am vazut atatea duduite „implinite profesional” , care ajung acasa la un barbat care bea, la unul care ii spune „te iubesc” doar ca obtina ceva de mancare…si aici pot fi multe alte exemple.
     

  2. Eu nu am nimic neterminat doar actiuni amanate. Oricum nu e nevoie sa atingi un anume nivel sa poti considera ca ai terminat ceva. Si a parcurge 20% din cale poate sa insemne sfarsitul pentru tine.

  3. Da, şi eu am „lucruri neterminate”. Acum că parcă mai mai crescut puţin, de când le-am lăsat, îmi dau seama că asta e, aşa să rămână şi gata. Cum ai zis şi tu, ori am învăţat ori nu, timpul şi spaţiul mi-a arătat că eu le dau putere, ori dacă nu, ele sunt la fel ca şi mine, vii prin negura timpului până la pasul următor de care acum nu ştiu cum sau ce e.

    Am ajuns în momentul în care nu mai cred că trebuie să fac ceva. Fericirea este un moment de pauză, de echilibru, de linişte, de legătură, alături de multe alte ce descriu toate un singur lucru, calea către nicăieri. Din frica de necunoscut, am ales de multe ori să mă priponesc ca un animal, într-un plan, am aflat nu de mult că necunoscutul este un tablou ce mă fascinează dincolo de detalii.

    Suntem fericiţi …

Spune care este gândul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *