Ar putea fi vorba doar despre o năzbâtie a minţii mele, totuşi vă spun, am observat o asemănare între stele şi becurile oraşului. De pe balcon le văd bine pe amândouă, iar intermitenţa luminii becurilor m-a făcut să mă întreb ce se află între spaţiul dintre lumini. Privind un bec, cu cât eşti mai aproape de el cu atât lumina îţi pare mai continuă, dar cu cât te îndepărtezi mai mult de bec cu atât observi că el pâlpâie şi nu luminează continuu.

La fel se petrece şi cu stelele. Nu cred că sunt singurul care a observat că lumina stelelor fie îşi schimbă nuanţa fie pâlpâie. Da! Exact ca la bec, lumina stelelor pâlpâie. Desigur, ştim şi de ce pentru că fotonul are un comportament ciudat. Nu circulă continuu în linie dreaptă, am putea spune chiar că apare şi dispare, defapt, fotonul are o mişcare de undă.

Ciudat? O particulă care este de fapt o undă? Fotonul în călătoria sa fără ţintă anume se mişcă într-o unduire cu spirele undei de o anumită frecvenţă, având chiar şi un anumit interval.

nivelele-fotonului

Mă gândeam că un aparat foto îşi ţine expusă pelicula pentru a capta fotonii într-o perioadă de timp. În acel timp lumina se manifestă în felul ei, aparatul normal este capabil să „vadă” doar lumina, dar nu şi lipsa ei.

Acum să presupunem că am crea un aparat care să fotografieze lipsa luminii, sau mai exact spaţiul dintre pâlpâiala luminii, momentul în care lumina nu este. Va fi întuneric nu? Totuşi, acest aparat ar putea fi precum un aparat de fotografiat, doar că „ochiul aparatului” nu va sta deschis să capteze toată lumina pe o perioadă de timp ci va fi reglat să se închidă şi să se deschidă la un interval egal cu intervalul de apariţie a fotonului, sau cu intervalul distanţei dintre spirele undei  de lumină.

Imposibil să creezi acum un astfel de aparat, dar totuşi „privindu-l” cum funcţionează îmi dau seama că pentru ochiul meu nu va fi nici o deosebire. Viteza cu care ochiul aparatului se va închide şi deschide, va fi atât de mare încât voi avea senzaţia că el stă mereu deschis la fel cum face şi un aparat normal, ce captează lumina. Singurul lucru care îmi va furniza ceva diferit va fi poza, finalul, rezultatul, care cel puţin teoretic va fi o întunecime, va fi o poză toată un fundal negru.

Oare ce există acolo unde nu este lumină? Oare se poate crea un astfel de aparat care să „se ferească de lovitura fotonului”?

Share the Love!

6 comentarii la „Viteza întunericului egală cu viteza luminii?”

  1. Eu_Pseudonim
    Eu_Pseudonim

    Atunci exista intrebari doar pentru raspunsuri sau raspunsuri doar pentru intrebari??

  2. Eu_Pseudonim
    Eu_Pseudonim

    Bre` uite-te la documentarul asta…sunt sigur ca te va ajuta sa faci o gramada de conexiuni. Nu citi articolul ca e pierdere de timp.

    http://antiiluzii.blogspot.com/2011/06/nassim-haramein-intregul-negru.html

    Si chiar daca s-ar face un aparat din ala, putin probabil sa capteze ceea ce tu vrei sa vezi pt ca s-a demonstrat ca particulele se comporta diferit in prezenta unui astfel de „observator”.

    1. Cristescu Bogdan

      Da, explicit documentarul. Pe mine mă îngrijoreajă mereu motivul. Oricât de departe ar merge studiul, mereu se îndepărtează de adevăr acel care aderă la a cunoaşte. Chiar şi Nassim la un moment dat spune „cine e individul acesta” apoi desigur, cade pradă propriei sale minţi şi pleacă în a afla infinitul. Oricât de dur ar suna, tot adevărul e în noi înşine, dar nu în forma în care noi ar trebui să îl descoperim cumva ci în forma în care noi suntem adevărul.

      Lucrurile clare ori reale sunt simple, respirăm, suntem vii, existăm. Ori să încercăm să aflăm de ce suntem aşa şi nu altfel e ca şi cum nu vrem să trăim aşa cum suntem. Adevărul din noi ne face să trăim, dar câţi reuşesc să trăiască fără să mai caute răspunsuri? Trăind tu, ştii tot ce ai nevoie să ştii. Multe se leagă de faptul că noi plecăm în căutarea răspunsurilor când ceva din noi face toată această muncă, de a ne menţine vii. Trebuie să ne apropiem de noi nu să ne îndepărtăm în vreo dimensiune exterioară esenţei.

      Nassim si mulţi alţii, bat câmpii încercând să facă din ţânţar armăsar. E mai greu, şi estrem de dificil, să te opreşti şi să te asişti, căci doar aşa poţi să te înţelegi. Ori dând la oparte toate comportamentele abordate prin educaţie şi formare, rămâi tu şi atât. Părerea mea!

  3. Laurentiu
    Laurentiu

    update: sa stii ca fotonul e ca bulangiul de punct G, e si corpuscul…nenorocitu dracului !

  4. Laurentiu
    Laurentiu

    „Nu cred că sunt singurul care a observat că lumina stelelor fie îşi schimbă nuanţa fie pâlpâie. Da! Exact ca la bec, lumina stelelor pâlpâie. Desigur, ştim şi de ce pentru că fotonul are un comportament ciudat. Nu circulă continuu în linie dreaptă, am putea spune chiar că apare şi dispare, defapt, fotonul are o mişcare de undă”

    Gu-gal te ajuta dar NU te face mai destept: lumina stelelor palpaie din cauza/ pentru ca/ deoarece/ fiindca/ datorita fenomenului de scintilatie.

    1. Cristescu Bogdan

      Nu am dorit să caut termeni ce descriu fenomenul sau îl numesc. Observam manifestarea luminii şi atât. Comparaţia dintre lumina stelelor şi lumina unui bec m-a făcut să înţeleg fenomenul. Ce crezi tu că pot spune cap coadă o idee despre lumină, în câteva paragrafe?

      Totuşi, nu ai completat cu nimic, şi nu cred că nu ai prins ideea mea!?

Spune care este gândul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *