Ocultiştii văd în dedublare un fenomen natural şi disting două categorii: dedublarea subiectivă, prin care subiectul, ca şi în prezicere, explorează locuri fără ca el să-şi fi părăsit corpul (în acest caz, corpul fluidic nu a părăsit corpul fizic); dedublarea obiectivă, prin care subiectul s-a dedublat pur şi simplu, corpul fizic rămâne pe loc, în timp ce corpul fluidic acţionează în altă parte. Dedublarea este voluntară la subiecţii antrenaţi, precum numeroşii tibetani care cad brusc într-o stare letargică. Ea este involuntară, ca la acea persoana operată (citată de Marianne Verneuil) căreia i s-a putut vedea şi fotografia, dublul său stând în picioare lângă chirurgi şi urmărind diversele faze ale intervenţiei.
Ce este dedublarea?
Căci se întâmplă să te dedublezi, fără voia ta, în timpul unui somn profund. În dedublarea voluntară şi provocată, subiectul poate să apară uneia sau mai multor persoane cu care se întreţine, ca şi cum ar fi în starea lui normală. Apoi, când se întoarce în corpul său, el păstrează, uneori, o amintire foarte vie a călătoriei făcute în astral, după cum arată practica şamanilor. Dacă se încearcă experienţa cu un terţ, el trebuie hipnotizat. Când subiectul este adormit, i se sugerează să se ducă într-un loc anume, i se indică itinerarul şi este incitat să observe lucruri de care trebuie să-şi amintească când se va trezi, pentru ca el să le poată povesti.
Experienţa nefiind lipsită de pericol, se recomandă supravegherea subiectului pentru a i se proteja somnul şi pentru a se evita anumite incidente neplăcute care ar putea împiedica reintegrarea corpului fluidic în corpul fizic, în momentul trezirii. Parapsihologia ştiinţifică nu s-a pronunţat asupra dedublării. Ea a lăsat teoria şi, eventual, practica în seama spiritiştilor, pentru care dedublarea face apel la perispirit, ocultiştilor, după care fenomenul implică corpul astral, şi teozofilor, pentru care dublul este alcătuit din corpul astral şi din corpul eteric.
Lasă un răspuns