Încă de mici copii „învăţăm”să ne simţim vinovaţi, nu pentru ceea ce am făcut, ci pentru că cei din jurul nostru „vor” să ne simţim aşa, spunându-ne că „nu faci bine” sau „nu este bine”. Încă de atunci începe să se dezvolte la noi oamenii complexul de vinovăţie, complex fără de care probabil ne-am simţi mult mai uşuraţi, mult mai liberi, mai deschişi către a acţiona. Vinovat sau nu?

Ce înseamnă să fii vinovat?

Atunci când tu te consideri vinovat sau cineva din exterior te face să simţi asta, o mare încărcătură energetică, negativă, se abate asupra ta.

Ne simţim vinovaţi în momentul în care „credem”că am greşit cu ceva, atunci când simţim că am încălcat aşteptările celorlaţi. Starea de vinovăţie este distructivă, ducând la depresie, nevroze, dizarmonie în toate planurile, în multe cazuri ducând şi la suicid.

Să fii vinovat înseamnă să încalci nişte reguli, nişte graniţe, prejudecăţi, de cele mai multe ori impuse de ceilalţi.

Vinovăţia este un tipar bine fixat în minţile noastre şi este foarte dificil să scăpăm de el. Unii consideră că vinovăţia te face mai responsabil, postură ce societatea te obligă să o adopţi, responsabilitatea fiind prima trăsătură din „a fi realist”. Adevărul e că vinovăţia este un complex care îţi aduce slăbiciune, fixaţii şi chiar nu te face mai responsabil, ci mai degraba vulnerabil.

Ce simţi în momentul în care te macină vinovăţia? Te simţi pierdut, lipsit de ajutor, plin de remuşcări? Ţi-e frică că îi vei pierde pe cei dragi? Ţi-e frică că o să rămâi singur/ă? Sau ce simţi mai exact?

A apărut pentru că nu te simţi sufiecient de bun, pentru că tu crezi că îi dezamăgeşti pe cei din jur? Sau…

Nu vreau să mă mai simt vinovat!

Primul pas a fost făcut deja, ai recunoscut în tine ce anume te deranjează: vinovăţia. Urmează să vezi de unde pleacă aceasta: încearcă să-ţi aminteşti ce sau cine te-a făcut să te simţi pentru prima dată vinovat şi cum anume te-ai simţit atunci, apoi vezi care este starea din prezent şi dacă are legătură cu felul în care te simţi acum. Ce sentimente se ascund dincolo de această vinovăţie: frică, furie, dezamăgire, lipsa de încredere în tine? Dacă reuşeşti să îţi dai seama de aceste lucruri, atunci o să poţi cu uşurinţă să observi dacă această stare de vinovăţie este fondată sau nu, dacă îţi este indusă din exterior sau ţi-ai creat-o singur, ca şi mecanism de apărare.

De multe ori cei din jurul nostru (chiar şi cei pe care îi iubim), inconştient „fac” în aşa fel încât să ne simţim vinovaţi, însă nu este vina lor.  Ei lansează o idee care prinde rădăcini sau nu, în funcţie de terenul unde a fost aruncată sămânţa. Dacă sămâţa de vinovăţie va fi recunoscută, ea va încolţi şi va creşte mare, însă, în acest caz există cele mai multe şanse să fie distructivă pentru noi această „plăntuţă” care creşte. Dacă terenul este „curat” însă, atunci în momentul în care este aruncată sămânţa, aceasta va putrezi sau se va usca pentru că nu va găsi nimic din ce are ea nevoie să crească.

În cazul în care terenul este „necurat”, acesta poate fi curăţat – cum am spus şi mai sus – trebuie să-ţi aminteşti cum a fost prima dată când te-ai simţit vinovat, cine a fost persoana care te-a făcut să te simţi vinovat şi care a fost motivul. Dacă vrei să scapi de acest sentiment de vinovăţie trebuie să-l retrăieşti (să îţi aminteşti acel moment în detaliu) şi să-i ierţi pe toţi care te-au făcut să te simţi vinovat, cu sau fără voia lor.

Vinovăţia distruge relatii, ne face să ne „ascundem” de ceilalţi, chiar şi de noi înşine, nu ne lasă să trăim liniştiţi şi împăcaţi, ne cuprinde şi parcă pune stăpânire pe noi, ca un demon care este convins că îi aparţinem. De cele mai multe ori nu apare singură, ci vine însoţită şi de alte stări distructive, devenind din ce în ce mai complicată. Important este să-i găsim lăcaşul unde se ascunde, să-l stricăm şi să o dăm în şuturi afară, să-i spunem „Nu am nevoie de tine aici! Pleacă! Mă descurc mult mai bine fără tine!”

Share the Love!

10 comentarii la „Ce să fac să nu mă simt vinovat? Complexul de vinovatie…”

  1. Suzana Black
    Suzana Black

    Multumesc pentru timpul si atentia acordata, cat si pentru sfaturi. Daca aleg sa i-au legatura cu ea, am sa postez rezultatul :)

  2. Suzana Black
    Suzana Black

    Am o prietena. Sau am crezut ca imi este. In aprilie mi-a cerut cu imprumut 600 de lei pt medicamente pt fata ei. Nici n-am clipit si i-am dat. Dupa 2 zile, fata posteaza niste poze cu ea pe un site de socializare, cu mesajul „uraaa, am ajuns in Londra in sfarsit!” Ii scriu prietenei si o intreb „fata e in Londra?! dupa medicamente?!” si ea zice „dar de unde stii, s-a anuntat la stiri?!” „pai, a pus poze” Pozele au disparut de pe acel site, au ramas doar pe altul, unde eu nu sunt inscrisa. Fara nici o explicatie. Dupa 1 saptamana mi-a scris „banii sunt aici, ii ai inapoi cand vrei” Dar nu asta era poanta…Nu pot sa nu ma intreb cu ce am gresit ca s-a purtat asa, ca nu inteleg de ce si cu ce i-am dat eu de inteles ca as fii ce? geloasa, invidioasa, ca nu i-as fi dat banii daca stiam pt ce?! Ce am facut eu ca i-am dat asta de inteles de la mine? Cu ce am gresit? Unde? Vreau sa inteleg. De atunci nici nu mi-a mai vorbit. Unde si cu ce am gresit? Si cum dracu’ sa nu ma simt vinovata?! Ajutor, ma macina rau treaba asta…

    1. Jorjette C

      Buna, Suzana. Ai descoperit minciuna si asta a fost modalitatea ei de a reactiona. Poate si ea se simte vinovata, din acest motiv este indicat sa incerci sa reiei legatura cu ea si sa-i expui parerea ta sincera, asa cum ai expus-o si aici. Doar asa poti sa scapi de sentimentul de vinovatie.

      Minciuna este un mecanism pe care noi il invatam in diverse circumstante si este adesea o metoda de protectie, folosita involuntar. Poate stie ca a gresit, de asta nu are curajul sa te abordeze.

      Da-i un telefon, s-ar putea sa fie surprinsa. Nu astepta sa te macine vinovatia sau sa te caute ea. Asta nu inseamna ca nu este posibil sa te respinga, insa macar stii ca ai incercat. Daca te respinge, inseamna ca este problema ei si ca nu ai facut nimic gresit, doar ai demascat intentia ei ascunsa.

      Nici mie nu-mi place sa cer imprumut bani, insa oricat de greu ar fi, oricat de mult curaj trebuie sa prind, ii spun celuilalt adevarul. Unii sunt mai putin curajosi. Experientele vietii ne duc pe drumuri diferite, de asta nu putem decat sa acceptam modalitatea de a actiona a celorlalti.

  3. Eu_pseudonim
    Eu_pseudonim

    Uite azi, cand toate valorile morale s-au dus unde am ajuns…Atatea crime, „atata mitocanie, atata grosolanie incat ma simt necumpanit deseori. Romania de astazi traieste printr-o sau traieste INTR-O grava criza a valorilor”. Si nu numai aici…
    Astazi, unui idealist ii este foarte greu sa se acomodeze in lume, decat ii era acum 100-200 ani, cand frumusetea, caracterul, si mai ales buna crestere aduceau succesul. Acum materialismul, cu tot cu idealismul (paradoxal vorbind) negativ, aduc la putere omul artificial, trist si sarac!
    Inainte bataia era considerata o metoda (ma refer la cea parinteasca si didactica) prin care copilul era facut sa-si consolideze fericirea pe tristetea prezentului…Numai asa putea sa-si dea seama ce e bine cu adevarat de facut!
    Gandeste-te daca in Biblie ar fi zis sa-ti doresti ori ce ai vrea ca primesti (cum de altfel se practica astazi :/) fara a il izestra pe respectivul initiat prin virtutiile unui om implinit…Nu ar mai fi existat atat de multi (care acum raportat la numarul de populatie existenta pe glob par putini) oameni remarcabili in istorie, am fi ramas niste oameni inchisi in catusi atat mental, cat si practic…
    Biblie zice sa nu furi, sa nu injuri, sa nu urasti, sa iubesti, TOCMAI DE ACEASTA! Si bineinteles, toti psihologii de astazi, care se considera a avea o baza in materie de cunostiinte pe tema aceasta, zic ca Biblia minte…Trist :-<
    Va pot enumera o serie de genii romanesti care indeplinesc aceste criterii: Emil Cioran, Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Octavian Paler, Nicolae Iorga, etc. Mai stiu multi, dar numele lor nu-mi vine in minte.
    Totusi, nu zic ca vinovatia nu are si partile ei negative, ca orice lucru de altfel, dar acesta este unul dintre MICILE preturi ca sa ajungi un om apreciat, fericit, implinit, geniu si mai ales IUBIT! Si prin iubire, nu vreau sa ma rezum doar la cativa membri din familion, ci la o populatie semnificativa de pe glob.
    Dupa parerea mea Vinovatia este sunetul unei viori, care in functie de cum este folosita, poate face deopotriva publicul si compozitorul fericit!

    Astazi 20.10.2010 ora 20:43 ( as fi vrut sa termin de scris comentariul la 20:20 dar n-am reusit, si, decat sa mint, mai bine arat faptul asa cum a fost)

    Fericire, noroc si multa bafta in continuare dragii mei prieteni!

  4. Jorjette

    Într-adevăr, sentimentul de vinovăţie poate fi şi benefic, atâta timp cât nu scapă de sub control şi nu pune stăpânire pe minţea persoanei în cauză, atâta timp cât nu ia amploare şi nu se ajunge la deznădejde.
    Este posibil să vină de la Dumnezeu ca o încercare care ne poate face mai puternici, care ne poate ajuta în evoluţia noastră spirituală, ne poate arăta o altă faţetă a lucrurilor.

  5. Cristescu Bogdan

    Recitind articolul şi comentariile mi-am dat seama că de fapt vorbim de 2 feluri de vinovăţii. Una legată de greşelile noastre şi alta legată de reproşurile societăţii. Se îmbină ele într-un anume punct, de fac poate o a 3 a formă, dar totuşi rămâne vinovăţia un sentment „ce apasă greu”.

    Ca să îi dau dreptate şi lui Noni, şi să spun şi ideea mea, cred că vinovăţia este un sentiment util. Cu el avem ocazia să ne înfrânăm egoul, să ne ţinem acţiunile pornite din ambiţie şi din mândrie. Este de la Dumnezeu că atunci când vinovăţia lasă să intre în noi modestia, ne umplem de o linişte interioară ce are legătură cu ruperea noastră de planul material. Nu mai contează ce am stricat în material ci contează ce simţim în noi, aşa că vinovăţia „condusă” cum trebuie în noi, poate fi o cale de introspecţie excelentă ce ne poate ajuta să ne rezolvăm probleme interioare.

    Părerea mea :)

  6. Noni
    Noni

    Sentimentul de vinovatie te poate ajuta sa iti infranez anumite actiuni ce stii ca vor face rau celor din jurul tau. Eu cred ca Dumnezeu a pus si acest sentiment in interiorul nostru.

  7. Ghita Liviu Costin

    Intr-adevar apasa greu sentimentul de vinovatie pe umerii nostri, insa depinde foarte mult de circumstantele in care este indusa aceasta stare si de gravitatea faptei in sine pentru care am fost considerati vinovati. Eu consider ca tine foarte mult de cele spuse mai inainte iar de cele mai multe ori este bine in loc sa ne simtim vinovati, sa constientizam unde am gresit si sa incercam sa reparam, astfel acea stare de negativism va fi stearsa si inlocuita de cea a buna starii incununata cu o energie pozitiva atunci cand reparam cu succes greseala facuta!

    1. Jorjette

      Într-adevăr, există momente în care greşim, şi atunci vinovăţia, cum spui şi tu apasă greu asupra noastră. Am încercat să nu intru aşa de profund şi am vrut mai mult să mă refer la acea vinovăţie resimţită nu în urma unei greşeli, ci în urma unor consideraţii ale societăţii, ale oamenilor din jurul nostru, a lucrurilor despre care ni se spune că „aşa sunt ele”.
      Deşi şi atunci când se greşeşte vinovăţia nu prea îşi mai are rostul, mai ales că „Timpul nu poate fi dat înapoi” şi prin urmare lucrurile nu prea pot fi refăcute, ci doar îndreptate. Mulţi însă se îngroapă în sentimentul de vinovăţie şi ajung să fie nişte morţi vii, uită pentru ce trăiesc. Chiar mă gândeam mai devreme dacă ai observat vreo persoană vinovată – evită să se uite în ochii oamenilor, sunt şanse mari să evite persoanele faţă de care consideră că a greşit sau faţă de care a greşit, îşi pierde din ce în ce mai mult încrederea – şi la ce bun dacă nu acţionează, dacă nu face ceva să schimbe percepţia lui şi a celorlalţi despre „greşeală”?

Spune care este gândul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *