Încă de mici copii “învăţăm”să ne simţim vinovaţi, nu pentru ceea ce am făcut, ci pentru că cei din jurul nostru “vor” să ne simţim aşa, spunându-ne că “nu faci bine” sau “nu este bine”. Încă de atunci începe să se dezvolte la noi oamenii complexul de vinovăţie, complex fără de care probabil ne-am simţi mult mai uşuraţi, mult mai liberi, mai deschişi către a acţiona. Vinovat sau nu?
CUPRINSUL ARTICOLULUI
Ce înseamnă să fii vinovat?
Atunci când tu te consideri vinovat sau cineva din exterior te face să simţi asta, o mare încărcătură energetică, negativă, se abate asupra ta.
Ne simţim vinovaţi în momentul în care “credem” că am greşit cu ceva, atunci când simţim că am încălcat aşteptările celorlaţi. Starea de vinovăţie este distructivă, ducând la depresie, nevroze, dizarmonie în toate planurile, în multe cazuri ducând şi la suicid.
Să fii vinovat înseamnă să încalci nişte reguli, nişte graniţe, prejudecăţi, de cele mai multe ori impuse de ceilalţi.
Vinovăţia este un tipar bine fixat în minţile noastre şi este foarte dificil să scăpăm de el. Unii consideră că vinovăţia te face mai responsabil, postură ce societatea te obligă să o adopţi, responsabilitatea fiind prima trăsătură din “a fi realist”. Adevărul e că vinovăţia este un complex care îţi aduce slăbiciune, fixaţii şi chiar nu te face mai responsabil, ci mai degraba vulnerabil.
Ce simţi în momentul în care te macină vinovăţia? Te simţi pierdut, lipsit de ajutor, plin de remuşcări? Ţi-e frică că îi vei pierde pe cei dragi? Ţi-e frică că o să rămâi singur/ă? Sau ce simţi mai exact?
A apărut pentru că nu te simţi sufiecient de bun, pentru că tu crezi că îi dezamăgeşti pe cei din jur? Sau…
Nu vreau să mă mai simt vinovat!
Primul pas a fost făcut deja, ai recunoscut în tine ce anume te deranjează: vinovăţia. Urmează să vezi de unde pleacă aceasta: încearcă să-ţi aminteşti ce sau cine te-a făcut să te simţi pentru prima dată vinovat şi cum anume te-ai simţit atunci, apoi vezi care este starea din prezent şi dacă are legătură cu felul în care te simţi acum. Ce sentimente se ascund dincolo de această vinovăţie: frică, furie, dezamăgire, lipsa de încredere în tine? Dacă reuşeşti să îţi dai seama de aceste lucruri, atunci o să poţi cu uşurinţă să observi dacă această stare de vinovăţie este fondată sau nu, dacă îţi este indusă din exterior sau ţi-ai creat-o singur, ca şi mecanism de apărare.
De multe ori cei din jurul nostru (chiar şi cei pe care îi iubim), inconştient “fac” în aşa fel încât să ne simţim vinovaţi, însă nu este vina lor. Ei lansează o idee care prinde rădăcini sau nu, în funcţie de terenul unde a fost aruncată sămânţa. Dacă sămâţa de vinovăţie va fi recunoscută, ea va încolţi şi va creşte mare, însă, în acest caz există cele mai multe şanse să fie distructivă pentru noi această “plăntuţă” care creşte. Dacă terenul este “curat” însă, atunci în momentul în care este aruncată sămânţa, aceasta va putrezi sau se va usca pentru că nu va găsi nimic din ce are ea nevoie să crească.
În cazul în care terenul este “necurat”, acesta poate fi curăţat – cum am spus şi mai sus – trebuie să-ţi aminteşti cum a fost prima dată când te-ai simţit vinovat, cine a fost persoana care te-a făcut să te simţi vinovat şi care a fost motivul. Dacă vrei să scapi de acest sentiment de vinovăţie trebuie să-l retrăieşti (să îţi aminteşti acel moment în detaliu) şi să-i ierţi pe toţi care te-au făcut să te simţi vinovat, cu sau fără voia lor.
Vinovăţia distruge relatii, ne face să ne “ascundem” de ceilalţi, chiar şi de noi înşine, nu ne lasă să trăim liniştiţi şi împăcaţi, ne cuprinde şi parcă pune stăpânire pe noi, ca un demon care este convins că îi aparţinem. De cele mai multe ori nu apare singură, ci vine însoţită şi de alte stări distructive, devenind din ce în ce mai complicată. Important este să-i găsim lăcaşul unde se ascunde, să-l stricăm şi să o dăm în şuturi afară, să-i spunem “Nu am nevoie de tine aici! Pleacă! Mă descurc mult mai bine fără tine!”
Lasă un răspuns