Pana sa ajunga la forma pe care o cunoastem noi astazi, ciocolata de casa a parcurs un drum lung. Cunoscuta de mii de ani in America de Sud (sub forma naturala a boabelor de cacao, din care se prepara o bautura amara, similara cafelei, delicatesa rezervata doar persoanelor de rang inalt), ciocolata a patruns in Europa mult mai recent, in secolul al XVI-lea, odata cu descoperirea Americilor.

La inceput nu a avut prea mare succes in Europa, dar spaniolii au inteles ca preparatul trebuie indulcit si imbogatit cu diferite arome (vanilie, scortisoara) si, mai ales, ca trebuie servit fierbinte. Astfel au creat prima reteta de ciocolata calda. A fost tinuta secreta timp de un secol fata de restul Europei.

Inca nu descoperisera metoda de solidificare a ciocolatei, astfel ca aceasta a ramas pentru mult timp in varianta lichida. Adevarata revolutie in materie de ciocolata a avut loc abia in secolul al XIX-lea , cand s-au petrecut doua schimbari esentiale: descoperirea metodei de solidificare si adaugarea laptelui. Din acel moment ciocolata a inceput sa fie cunoscuta tuturor, nu numai aristocratiei.

Astazi exista nenumarate sortimente de ciocolata, de la cele clasice (neagra sau cu lapte) la cele mai excentrice si mai neconventionale (ciocolata cu piper, ardei, levantica etc). Insa preferata mea ramane modesta ciocolata de casa, cu gust de copilarie.

In nenumaratele mele incercari de a obtine o ciocolata cat mai apropiata de cea din amintirile mele, am descoperit ca pentru o consistenta perfecta este foarte important procesul de preparare al siropului de zahar.

Siropul de zahar pentru ciocolata de casa se fierbe incet, la foc mic, pana se “leaga”, dar nu foarte tare (zaharul nu trebuie sa se caramelizeze). Apoi, untul trebuie sa fie foarte proaspat, laptele praf de buna calitate astfel incat sa se dizolve complet, fara cocoloase si fara sa lase senzatia de nisip in ciocolata de casa.

In functie de raportul cacao/lapte praf, putem obtine o ciocolata de casa mai deschisa la culoare sau mai neagra. Si am mai aflat un lucru: nu exista o reteta prestabilita. Sfatul meu este sa luati o reteta de ciocolata de casa de referinta si sa experimentati pana ajungeti la formula ideala pentru voi. Dar aveti grija: ciocolata de casa provoaca dependenta!

Retete ciocolata de casa

Cea mai cunoscuta reteta de ciocolata de casa este bineinteles ciocolata cu lapte praf.

Ciocolata de casa cu lapte praf

  • Pudră de cacao – 5 linguri
  • Lapte praf – 1 1/4 cesti
  • Unt – 1/4 ceasca
  • Zahăr – 2/3 ceașcă
  • Apa – 1/2 cana
ciocolata de casa

Laptele praf si pudra de cacao se cer intr-o sita mica, ca sa nu se faca cocoloase.
Intr-un vas se pun la fiert apa cu zaharul, cand ajunge la punctul de fierbere se da focul la mic si se continua fierberea pana siropul ajunge la o consistenta. Se adauga untul si se amesteca bine pana se topeste si se omogenizeaza bine cu siropul. Se opreste focul, se adauga pudra de cacao si laptele praf treptat (cate 2-3 linguri) si se amesteca bine pana crema devine lucioasa. Se toarna amestecul intr-o tava si se netezeste. Se lasa 10-15 minute la temperatura camerei, se baga apoi la frigider alte 10-15 minute dupa care se poate scoate si i se da forma dorita.

Poti adauga nuci zdrobite, 1/2 lingurita de esenta de vanilie in momentul in care se adauga untul. Deasemenea, poti adauga 2 linguri de cafea tare. Poti adauga si scortisoara daca iti place aroma.

Ciocolata de casa fara lapte praf

  • Lapte – 150ml (2/3 din o ceasca)
  • Pudră de cacao – 220g (2 cesti)
  • Unt – 160g (3/4 dintr-o cana)
  • Apa – 230ml (1 ceasca)
  • Făină – 30 g (1/4 dintr-o cana)
  • Zahar-120g (1/2 dintr-o cana) – dacă este posibil, utilizeaza zahăr pudră

Ia cele 220 g de pulbere de cacao (asigura-te ca pulberea e fina) si pune-le intr-un bol. Adauga peste cacao untul taiat in bucatele cat de mici posibile. Acest amestecse pune in blender sau intr-un procesor de alimente si se face o pasta fina. Daca nu ai un blender, poti folosi un mixer.

Într-o oala separat pune 230 ml de apa si adauga crema facuta in pasul anterior. Se incalzeste apa pana devine fierbinte, insa nu pana ajunge la fierbere. Se pune lichidul inapoi in bol si se adauga 150 ml de lapte, 30 g de faina si 120 g de zahar in timp ce lichidul este inca fierbinte. Se amesteca foarte bine pana se omogenizeaza. Ciocolata obtinuta se pune in forme si se pastreaza la frigider cel putin 6 ore, dupa care se scoate cu un cutit din forme si se consuma.

Ciocolata de casa fara zahar (ciocolata de casa pentru diabetici)

  • 2 linguri de unt de migdale
  • 3 linguri de ulei de nucă de cocos
  • 2 linguri de pulbere de cacao neindulcita
  • ½ lingurita vanilie
  • 1 vârf de cuțit de sare
  • 1 lingură de miere de albine
  • aproximativ 12 nuci pecan întregi sau maruntite (se pot adauga orice fel de nuci sau fructe confiate)

Cum se prepara ciocolata de casa fara zahar

Se combina toate ingredientele si se pun pe baie de aburi. Se amestecă până când toate se topesc și se omogenizeaza. Se plaseaza cate o nuca pecan în fiecare matriță, se toarna ciocolata peste nucile pecan care vor avea forma dorita. Pot fi inimioare, cubulete, romburi, cercuri, etc. Se congeleaza timp de aproximativ 30 min, apoi se poate pastra în frigider sau la congelator.

Care dintre aceste retete va face cu ochiul? Eu le prefer pe toate, insa cu ochiul, cel mai mult imi face ultima reteta, cea fara zahar.

Share the Love!

10 comentarii la „Ciocolata de casa – retete originale plus o scurta istorie”

  1. Criss online
    Criss online

    Mutumim pentru retete Georgeta,foarte interesant ca ai pus reteti pentru toti,adica si pentru cei ce au anumite restrictii datorate boliilor si pentru cei care nu doresc ciocolata cu lapte praf.
    Off: Apropo de viata la tara(https://jorjette.ro/eu-sunt/) daca tu te simti mai bine acolo cred ca esti mai castigata decat noi cei de la oras chiar daca aici majoritatea pare mai dezvoltata.
    Simply the Best(mie imi place sa spun asta cand e vorba de exprimare pentru ca eu simt ca au o incarcatura mai mare cuvintele simple decat cele complicate).

    1. Jorjette C

      Am pus aceste retete pentru ca daca eu vreau altceva decat simpla reteta de ciocolata cu lapte praf, stiu sigur ca si altii vor sau sunt nevoiti sa incerce si altceva. :)

      Stiu deja ca sunt mult mai castigata aici pentru ca am lucruri, momente, stari si sentimente pe care la oras nu le pot avea, iar daca imi lipseste orasul, ceea ce nu e cazul, pot merge oricand (problema e ca fug repede de la oras, nu ma mai regasesc deloc in acel mediu). Oricum, important este ca eu sunt multumita de drumul pe care l-am dorit si pe care l-am ales. Aici mă simt liberă. În plus de asta, natura este fantastică!

      Îți mulțumesc pentru gândurile tale! Te mai aștept pe aici. :)

  2. Unique
    Unique

    Ciocolata de casa mereru o faceam cu lapte praf, dar am dat de articolul tau , tocmai urma sa incerc ceva si tot la ciocolata de casa am ajuns :)) ma duc sa fac fara lapte praf sa vad cum e si revin cu un comentariu .

    1. Jorjette

      Daca tot urmeaza sa incerci, atunci astept cu interes rezultatul obtinut de tine. Ar fi interesantă și o poză, păcat că la comentarii nu se pot încărca și poyâze…

      Spor la treabă atunci!

      1. rodica
        rodica

        Este o idee grozava sa iti faci coicolata in casa. Eu cumpar ciocolata amaruie…cam des in ultima vreme, dar ma tenteaza sa o prepar chiar eu. Deci, ultima reteta sigur o voi incerca. Multumesc!

  3. Proteine
    Proteine

    Am vazut si un documentar despre ciocolata si cum ca ciocolata ar fi buna in dieta, pentru ca ciocolata nu ingrasa si fiind dulce si mancand ceva ce iti place iti ridica moralul.

  4. Nice
    Nice

    Eu pana si cafeaua o prefer black. In general zic pas zaharului, asa ca ultima reteta este si alegerea mea. Pare cea mai sanatoasa. :D

    1. Jorjette

      Este si delicioasa si va dati seama ca este si diferita de ceea ce am fost obisnuite sa numim ciocolata de casa. Zaharul se pare ca nu face prea mult bine, asa ca este indicat pe cat posibil sa fie evitat.

  5. Tina

    Eu nu sunt o fana inraita a dulciurilor, nici a ciocolatei macar. Si nu pentru ca tin vreo dieta, ci pentru ca asa sunt gusturile mele. Cel putin, la acest capitol, sotul meu e un fericit, poate infuleca toate dulciurile si ciocolata, fara sa se gandeasca ca m-as supara daca nu imparte cu mine. Pentru el o sa incerc vreo una dintre retete, intr-o zi (desigur, ultima mi-a atras atentia in mod deosebit).
    Sa ne citim cu bine;)!

    1. Jorjette

      Ultima e si preferata mea, pentru ca e fara zahar si din punct de vedere al ingredientelor e mai sanatoasa. Mie imi plac dulciurile, insa pot trai si fara iele, cantitatea de zahar necesara o iau mai mult din fructe, insa sotul, ca si in cazul tau, ar prefera sa-i fac zilnic cate ceva dulce.

      Toate bune, draga mea.

Spune care este gândul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *