Costumul în secolele XV – XVI

Timp de citire estimat: 2 minute


Costumul in secolele 15 16 rochia in europa secolului 16

În secolul al XV-lea, Franţa trece printr-o perioadă mai sumbră, fiind secătuită de războiul de o sută de ani (1337-1453), fapt ce va face ca viaţa artistică să se manifeste cu predilecţie în ducatul Burgundiei (estul Franţei şi Ţările de Jos), care devine centrul eleganţei europene, oraşele Bruges, Gand şi Ypres fiind renumite şi ca mari centre comerciale.

Supremaţia Burgundiei în modă şi eleganţă a durat aproape un secol, până în anul 1477, moment în care suveranitatea ducatului a fost pierdută în urma înfrângerii suferită în bătălia de la Nancy.

Moda a mers însă mereu la braţ cu puterea politică din acele vremuri, aşa că va părăsi Burgundia, stabilindu-se în secolul al XVI-lea în Italia şi Spania.

Ţesăturile fine sunt acum fabricate în manufacturile de la Lyon sau de la Tours, înfiinţate sub Ludovic al Xl-lea (1466-1480), completate de dantelele de la Alencon, cu desene de inspiraţie orientală şi de bijuterii scumpe.

Costumul pentru bărbați în secolele XV – XVI

Costumul bărbătesc nu înregistrează schimbări esenţiale în formă şi structură, păstrându-se pelerinele mai scurte (gen capă) sau mai lungi. Tunici scurte marcate în talie cu cordon, ciorapi-pantalon din stofă sau piele şi pantofi cu vârful foarte alungit (probabil de origine poloneză), pălării înalte şi ţuguiate.

moda secolul 16 vesta barbateasca

Tot în această perioadă apare vesta strânsă pe corp, încheiată cu mulţi nasturi.

Costumul pentru femei în secolele XV – XVI

Costumul feminin este strâns pe bust şi fixat mai sus de talie cu o centură, de obicei ornată cu pietre scumpe, rochia are decolteuri în diferite forme. De obicei, se purtau două rochii. Rochia de deasupra era amplă, cu falduri largi, cu trenă, garnisită cu blană, cu mâneci ample în culori vii, din ţesături frumos decorate, inspirate din cele ale mitraliilor sau a tapiseriilor. Pe cap, purtau diferite modele de bonete, părul era adunat în creştet. În picioare purtau pantofi ascuţiţi, asemănători cu cei ai bărbaţilor.

Costumul in secolele 15 16 rochia in europa secolului 16

În Franţa, stilul Renaşterii italiene apare ceva maj târziu (sec. al XVI-lea), preluând unele elemente din costumul spaniol şi din mobila italiană, însă această îmbrăcăminte va aparţine cu precădere aristocraţiei, elitei de la curtea franceză.

Partea 1Partea 2Partea 4Partea 5


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Jorjette C

Păreri și impresii:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *