În anul 1928, Carl Gustav Jung a primit manuscrisul unui text alchimic taoist „Secretul Florii de Aur” de la Richard Wilchem, un cunoscut sinolog frankfurtez. După un an, în 1929, publică împreună cu acesta „Secretul Florii de Aur” moment despre care Jung mărturiseşte: „Am atins atunci în reflexiile şi cercetările mele punctul central al psihologiei mele, şi anume ideea Sinelui.” (Aniela Jaffe, 1996, pag. 216-217)

Tot din acea perioadă, Jung a început studiul alchimiei. Greutatea acestui demers nu a fost trecută sub tăcere de către el: „mi-a trebuit mult timp pentru a găsi firul în labirintul meandrelor gândirii alchimice, căci nu exista nici o Ariadna care să mi fi-l pus în mână… am urmărit o metodă pur filologică, aşa ca şi când ar fi fost vorba de descifrarea unei limbi necunoscute în felul acesta, mi se desluşi încetul cu încetul sensul modului de exprimare alchimică. Această muncă mi-a absorbit peste un deceniu” (ibidem, pag. 214).

Despre această muncă laborioasă şi îndelungată Jung afirmă: „Prin stadiul proceselor individuale şi colective de transformare şi prin înţelegerea simbolisticii alchimice, am ajuns la noţiunea centrală a psihologiei mele, procesul individuării (individuationsproze)” (ibidem, pag.218). Cristalizarea studiilor alchimice se desăvârşeşte în anul 1944 prin publicarea cărţii „Psihologie şi Alchimie” (Psychologie und Alchemie).

Din alchimie, „această filosofie religioasă” cum o numea, Jung nu este interesat de aspectul chimic al transformării substanţelor obişnuite în aur, ci de faptul psihologic proiectat în ea, deoarece pentru Jung unirea contrariilor realizată prin căutarea „lapisului philosoforum”piatra filosofală – poate fi interpretată ca un alt arhetip al Sinelui, deci o altă proiectare a căutării totalităţii psihice- „secretul alchimiei constă aşadar, spune Jung, în transformarea personalităţii prin amestecul şi fuziunea componentelor nobile cu cele de bază, a funcţiilor diferenţiate cu cele inferioare a conştiientului cu inconştientului” (M. Palmer, 1999, pag. 178).

Secretul florii de aur - Jorjette si brandusa de toamna

Asfel, pe fundalul transformărilor chimice, alchimistul îşi proiectează inconştientul (proiecţia fiind un proces eminamente inconştient, care „nu se face niciodată, ea se întâmplă, ea este, pur şi simplu acolo”). Tocmai această proiecţie este cea care explică în cea mai mare măsură fascinaţia iradiată de alchimie de-a lungul atâtor secole.

Deasemenea Jung leagă de alchimie şi procesul individuării despre care consideră că este exprimat prin aceasta „faptul că se ocupau cu materia presupune de fapt o trudă serioasă de pătrundere în esenţa tranformărilor chimice; în acelaşi timp însă, acest lucru constituia, în mare măsură, imaginea unui proces psihic care se desfăşura în paralel, care putea fi cu atât mai uşor proiectat în chimia necunoscută a materiei, cu cât acel proces era un fenomen inconştient, ca şi modificarea misterioasă a materiei. Problematica procesului devenirii personalităţii, a procesului de individuare, (descris mai sus) este cea care se exprimă prin simbolistica alchimică” (Jung, 1998, pag. 36)

Tot reprezentarea procesului individuării este şi opera („opos”) care stă la baza practicilor alchimice ţi care se desăvârşeşte pornind de la un lucru pentru a ajunge la Unul. Această operă este formată dintr-o parte practică „operatio” (experimentele chimice) şi o parte teoretică „theoria”. Despre această a doua parte Jung afirmă că este o amplificare nelimitată „metoda alchimiei, din perspectivă psihologică, este cea a unei amplificări nelimitate. „Amplificatio” îşi are întotdeauna locul, când este vorba de o experienţă obscură care este atât de vag schiţată încât trebuie să fie amplificată şi lărgită prin aşezarea într-un context psihologic, pentru a putea fi înţelasă” (ibidem, pag. 258)

Individuarea – proces alchimic al sufletului

Deoarece, aşa cum am arătat în partea precedentă a articolului, alchimia îşi extrage seva din inconştient, întreaga alchimie a Evului Mediu conţine nenumărate simboluri, acestea fiind alături de paradoxuri, modalităţile prin care sunt proiectate conţinuturile inconştientului.

Jung spune despre simbolul viu că „traduce un fragment esenţial din inconştient, şi cu cât acest fragment este mai răspândit, cu atât efectul său este mai general, căci face să vibreze în fiecare coarda comună” (Jung, 1997, b, pag. 504) şi, de asemenea, că este extrem de complex, fiind alcătuit din „datele proprii tuturor funcţiilor psihice, gândire, sentiment, senzaţie şi intuiţie”. (despre simboluri alchimice arhetipale vezi Ion Mânzat şi Mihai Petru Craiovan, 1996)

Dintre nenumăratele simboluri care străbat discursurile alchimice, cel care constituie în egală măsură temelie şi boltă este Mercurius, „un simbol care uneşte contrariile”. Acesta este „prima materia”, „caput corvi”, „nigredo”, este „hermafroditul existenţei primordiale, care se desparte în perechea clasică frate-soră şi se reuneşte în conunctio, pentru ca în final să apară din nou, sub formă strălucitoare de lumină nouă (humen novum), de lapis. Este metal şi totodată lichid, materie şi totuşi spirit, rece şi în acelaşi timp arzător, otravă şi leac, un simbol care uneşte contrariile.” (Jung, 1998, pag. 262)

Cautand piatra filozofala prin alchimia sufletului

Devevenind „lapis” Mercurius devine astfel simbolul individuării deoarece, aşa după cum am amintit, căutarea şi găsirea „lapisului philosophorum” înseamnă unirea contrariilor, înseamnă tinderea spre Sine, teza, antiteza şi sinteza fiinţei noastre. C.G.Jung constată că între lapis şi Iisus Hristos se poate realiza o analogie „el (alchimistul n.a.) recunoaşte mai curând în piatra lui minunată corespondenţa cu Mântuitorul. Din acest punct de vedere, alchimia apare ca o confirmare a misticii creştine, care se extinde coborând până in profunzimile şi obscuritatea inconştientului şi care aduce cu sine o realizare a figurii lui Hristos împinsă până la realizarea stigmatelor.

Dar dacă alchimistul ar fi putut să-şi facă o idee clară despre conţinuturile sale inconştiente, ar fi trebuit să recunoască că luase el însuşi locul lui Hristos- mai exact spus: nu Eul său, ci Sinele său- şi că, precum Hristos, luase asupra sa opera („opus”) de mântuire, nu a omului ci a divinităţii. Ar fi trbuit să se recunoască nu numai pe sine ca analog lui Hristos, dar şi pe Hristos ca simbol al Sinelui. Această concluzie teribilă nu a funcţionat pentru spiritul Evului Mediu” (ibidem, pag. 317-318-319)

Emanaţie a inconştientului, alchimia dovedeşte că „relaţia cu puterile invizibile ale sufletului constituie adevăratul secret Marii Opere (Magisterium)”. (ibidem, pag. 247)

Şi mai mult „cum reiese din texte şi din simbolistica lor, alchimistul a proiectat procesul de individuare în fenomenele de transformare chimică. Termenul ştiinţific „Individuare” nu înseamnă în nici un chip că este vorba de o stare de lucruri bine cunoscută şi absolut clarificată” (ibidem, pag. 432)

În ce priveşte individuarea Jung ne atrage atenţia asupra dificultăţilor procesului: „Adevăratul drum spre totalitate (subl. aut.) presupune, din păcate, ocolişuri şi căi greşite pe care le oferă destinul. Este o longissima via, o limnie şerpuită care indică drumul, o cărare din ale cărei întortocheri nu lipseşte groaza”. (ibidem, pag.17)

Bibliografie despre Jung și alchimie

  • Aniela Jaffe, Carl Gustav Jung – Amintiri, vise, reflectii, Editura Humanitas, 1996 – Versiunea PDF
  • Carl Gustav Jung, Opere complete, Vol. 12: Psihologie și Alchimie, Princeton University Press, a doua editie, tradusa în engleză – Versiunea PDF
  • Michael Palmer, Freud și Jung despre religie, Editura IRI, 1999 – Versiunea PDF
  • C.G. Jung, Psihanaliza fenomenelor religioase, Editura Aropa, 1998
  • C.G. Jung, Tipuri psihologice, Editura Humanitas, București, 1997 – Versiunea PDF
  • C.G. Jung, Imaginea omului şi imaginea lui Dumnezeu, Editura Teora, București, 1997
  • Ion Mânzat, Mihai Petru Craiovan, Psihologia simbolului arhetipal, Editura INI, București, 1996

Share the Love!

Spune care este gândul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *