Cele două concepte, clonarea și reîncarnarea cu care azi oricine e familiarizat, au fost folosite de egiptenii antici, mai exact făceau parte din credinţa lor. Ei le considerau ca făcând parte firească din fiecare om, oricare din ele îi erau de folos la un moment dat. Ceea ce, mai pe scurt, simbolozează aceste două concepte la ei, sunt mai degrabă caracteristici ale vieţii, ale existenţei fiinţei. Aşadar …
CUPRINSUL ARTICOLULUI
Clonarea şi reîncarnarea sunt memoriile omului
Pentru egiptenii antici o persoană avea două memorii: una era permanentă, atâta timp cât corpul era conservat după moarte, cealalta era tranzitorie, şi părăsea corpul după moarte.
1. Memoria permanentă – KA
Memoria permanentă era numită KA, şi era gândită mai mult ca ADN-ul nostru. Aceasta conţinea tot ce era necesar pentru a recrea tot corpul, chiar şi după moarte. Astăzi, noi numim aceasta clonare.
Nu e de mirare cu aşa-numitul “iluminat”, oamenii credeau că egiptenii prostesc cu credinţa lor în nemurirea corpului, pe când tehnologia noastra este abia acum legată cu a lor. Faptul că egiptenii ştiau şi au înţeles acest lucru este demonstrat de faptul ca au avut un cuvânt în limba lor pentru ea. Ka este tradus ca “copie”, “corp dublu,” sau, “imaginea a doua”.
2. Memoria tranzitorie – BA
Această memorie tranzitorie numită BA nu avea nimic de-a face cu corpul, aceasta era experienţa acumulată a individului, aşa cum sunt înregistrate în creierul persoanei de la organele senzoriale. La moartea lui, această BA părăseşte corpul. Egiptenii au reprezentat BA ca o pasăre ca să demonstreze că memoria a părăsit corpul cu propria ei putere.
Adesea văzută în mâinile pasărei “BA” este o frânghie în formă de ştreang. Acesta este simbolul puterii văzută ca fiind dată de zei regilor, reprezentată în multe opere de artă antice mesopotamiene. Acest laţ reprezenta numele lui Dumnezeu şi autoritatea acordată de a acţiona în numele lui Dumnezeu. Acest “divin” ştreang este, de asemenea, găsite pe inele scarabeului egiptenilor. În interiorul buclei laţului este înscris numele proprietarului.
Acest sigiliu era folosit precum semnăturile noastre de astăzi, pentru a sigila un acord sau contract, sau pentru a acorda autorizaţia cuiva de a acţiona în numele nostru (prin procură). Un laţ alungit, numit un cartuş, era folosit de faraoni pentru a încadra numele lor. Importanţa numelui devine evidentă atunci când consideraţi că, dacă vă veţi pierde memoria (ca în amnezie), nu vă puteţi aminti numele dumneavoastră.
Recent, cercetatorii au descoperit ceea ce poate fi o copie a memoriei noastre, care nu părăseşte trupul la moarte, dar rămâne pentru câteva ore. Gândeşte-te doar că poate peste alţi cincizeci de ani sau cam aşa ceva, am putea cocheta în cele din urmă cu cunoştinţele egiptenilor antici.
Lasă un răspuns