Fructe conservate in miere de albine inseamna sa iei mierea (un produs la origine provenit de la flori) si sa o amesteci cu fructele, rezultatul polenizarii, un moment decisiv din culegerea produselor necesare producerii mierii de albine.

Mierea de albine este în primul rând o substanța dulce produsă de albine, din nectarul florilor sau din secrețiile care provin din părți vii ale plantelor sau care se găsesc pe acestea, pe care le culeg, le transformă și le combină cu substanțe specifice și le înmagazinează în fagurii din stup.

Aceste fructe conservate in miere de albine sunt realizate după o rețetă specială, la final vei avea fructele conservate in miere dar si un sirop aromat rezultat din proces.

Mierea naturala conserva fructele mai bine. Mierea matură este cea indicată, și să vă spun și de ce! Două vorbe vreau să vă prezint înainte de a accesa rețeta.

Fermentarea la fructe conservate in miere de albine

Fermentarea mierii este un proces interesant și deloc nefiresc! Toate tipurile de miere naturală conțin levuri, fiind niște ciuperci microscopice ce produc fermentări alcoolice. Aceste levuri nu se pot înmulți decât dacă conținutul de apă al mierii este suficient de ridicat. O concentrație mare de zaharuri, nu le omoară dar le inhibă dezvoltarea. Adică cu cât mierea e mai dulce cu atât ea va fi proaspătă mai mult timp si va fermenta mai greu.

Fructele conservate in miere de albine au o caracteristică și anume concentrația de apă și zaharuri. La miere, limita între concentrațiile care asigură conservarea și cele care pun în pericol cu fermentarea, este mică.  Când apar fructele, ele trebuiesc conservate, nu fermentate!

La o concentrație de 18% apă, o miere conține suficiente levuri ca să fie posibil începutul fermentării. Și fructele în general au destul de multă apă, deci se cuvine creșterea cantității de miere comparativ cu volumul de fructe de conservat.

Temperatura ridicată, alături de concentrația de apă ridicată, sunt factori ce favorizează fermentația. Toate mierile care conțin mai mult de 18% apă, sunt expuse fermentării. Procesul poate fi mai mult sau mai puțin rapid, în funcție de plusul de apă și temperatura de păstrare.

Când condițiile pentru aceste fructe conservate in miere sunt favorabile fermentatiei, vom constata formarea unei spume abundente provenite din degajarea de gaz carbonic.

Fermentările nu sunt neapărat o problemă și nu se produc chiar atât de repede. Totuși, de reținut, chiar dacă sunt mai discrete, ele tot contribuie la degradarea mierii si a fructelor! Mierea si fructele fermentate prezintă mereu o acitidate mai mare decât cea normală, adica inconfundabil.

Dacă pentru reteta de fructe conservate in miere, nu folosesti o miere naturală, matură, produsul rezultat s-ar putea să nu stea prea mult conservat, sau, să nu se conserve deloc!

Rețetă pentru fructe conservate in miere de albine

fructe conservate in miere cu busuioc

Ingrediente: 4 kg miere, 1 kg fructe fără sâmburi, 1 rămurică de busuioc sau de rosmarin.

Mod de preparare: fructele de conservat coapte bine, se pun în borcan cu busuiocul şi mierea. Acest borcan se leagă strâns la gură şi se ţine la loc întunecos sau se înfăşoară în hârtie de culoare închisă. Macerarea fructelor se realizează în 6 săptămâni, timp în care borcanul trebuie agitat de 2 ori pe zi-dimineaţa şi seara.

Mai sus am explicat ce este fermentarea, pentru ca noi dorim macerarea fructelor nu fermentarea lor.

După cele 6 săptămâni, fructele conservate in miere sunt gata. Se scot şi se păstrează în borcane de mărime potrivită, închise ermetic. Se pot servi ca dulceaţă sau la diferite preparate din bucătăria fără foc.

Mierea rămasă după scoaterea fructelor conservate se toarnă în sticle de culoare închisă şi se păstrează la loc rece şi întunecos. Se poate folosi la lichioruri, sucuri sau siropuri în bucătăria fără foc și nu numai!

Știu că apicultorii francezi recomandă această rețetă de fructe conservate in miere de albine si busuioc, ea merge aplicată cu cireşe, afine, agrişe, coacăze, dude, zmeura, căpşuni, cătina, gutui, dovleac, morcov, citrice, flori de trandafiri, de nalbă, de urzică moartă, de nufăr și poate si multe altele…

Share the Love!

16 comentarii la „Fructe conservate in miere de albine – reteta si trucuri”

  1. Danut

    Aroma , culoare , gust , vitamine , minerale , toate sunt pastrate natural , si nu fermenteaza.

    1. Pai ma gandesc ca nu are cum sa fermenteze deoarece siropul e transformat in miere de albine.

    1. Mi se pare o idee geniala, felicitari! Nu am cautat sa vad daca au mai facut si altii acest lucru, insa chiar e genial ceea ce ati facut!

      Sunt sigura ca este foarte aromata mierea de visine!

      1. Are mierea de visine o culoare foarte intensa. Gustul, nici macar nu pot sa mi-l imaginez! :)

  2. Danut

    Tot prin aceiași metoda se poate incerca cu fructe de padure : mure, zmeura, coacaze , fragi , capsuni . Este bine sa o produceti pentru voi , daca sunteti apicultori pentru continutul de vitamine si minerale din fructele respective .

  3. Danut

    Experimental in stupina mea anul acesta am obtinut penteu prima data in apicultura prin metoda hranirii MIERE DE VIȘINE 100% naturala
    care pastreaza toate caracteristicile fructului vitamine ,minerale , culoare , aroma ,
    Astfel prin aceasta metoda se pot pastra toate calitatile fructului , nefiind tratat termic cum se procedeaza la gem , dulceata . Costurile de productie sunt in jur de 30 – 35 lei pe kg dar se merita efortul

  4. cory

    Buna ziua.As dori sa stiu daca siropul rezultat se poate folosi ca suc diluat cu apa.?Multumesc.

    1. Categoric se poate folosi siropul luat si asa cu lingurita. Diluarea cu alcool, vin sau apa este pentru a avea de consumat acasa la tine niste bauturi speciale ce in veci nu le vei gasi in comert. Suc sau lichior, depinde de gusturi!

      1. cory

        Cory . Multumesc pentru reteta,vreau sa fac aceasta reteta pentru copii mei,sa le ofer un suc natural.

      2. Dar să vezi ce prăjituri cu fructe vor servi ei! Apropo de fructe conservate in miere, te-ai gândit să amesteci 2 sau 3 soiuri de fructe?

  5. Alina H

    Buna,
    As dori sa stiu cum as putea sa cumpar si de unde aceata carte.Va rog frumos daca ma puteti ajuta pt ca as avea nevoie de aceasta pentru lucrarea mea de licenta.
    Va multumesc!

      1. Se refera la cartea doamnei Nita Ibrian despre bucataria fara foc. Alina vrei sa o cumperi sau sa do descarci in format electronic gen pdf?

  6. Ami

    Si iese o miere reparfumata si niste fructe delicioase. Aveti dreptate. Doamna Nita Ibrian este cea care are o carte deosebita cu astfel de retete naturale, BUCATARIA FARA FOC. Ea este cea care a redeschis drumurile mancarurilor simple,naturale, gustoase, fara a fi preparate la foc.

Spune care este gândul tău

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *