Alchimia poate părea o călătorie sucită sau răsucită, dar te asigur că ea te aduce mai aproape de Dumnezeu Creatorul, in trup, minte si spirit! Alchimisti renumiți au ajuns la aceeași masă (sau poate mai bine spus pe aceeași masă). Avem aici o prezentare mai lungă despre un alchimist german celebru, cu multe nume, dar cunoscut ca Albert cel Mare.
Şi totuşi, o dată cu artele focului, în China, şi nu în altă parte, se pot număra cei mai vechi adepti ai alchimiei. Te invit acum întro călătorie:
CUPRINSUL ARTICOLULUI
Fără origine și fără sfârșit, doar despre alchimisti renumiți
Fără îndoială, cu mult înainte îl avem pe Yen Tu, primul dintre marii alchimisti. Acesta a trăit în secolul al IV-lea î.e.n. şi se spune că ar fi “găsit zeiţa cuptorului”. A fost o aluzie probabil la aurul potabil (elixirul de viaţă lungă) şi la asceza lui taoistă de regenerare.
Paralel, alchimia s-ar fi dezvoltat puţin câte puţin în India, Caldeea – Babilonia (cu astrologia), apoi în bazinul mediteranean, începând cu Egiptul şi Grecia. Se posedă multe texte, dar ele sunt târzii şi nu se poate face apel decât la legende.
Astfel, toţi alchimistii occidentali renumiți vor atribui originea artei lor lui Hermes Trismegistul (“de trei ori sfânt”) identificat în secolul al II-lea al e.n. cu zeul egiptean Thot.
Oricum, găsim deja la adepţi o legătură strânsă între exerciţiile spirituale (orare) şi practică (laborare), al căror scop, nu vom repeta niciodată destul, este dublu: să acceadă la perfecţiunea materiei (cu ajutorul naturii) şi să revină la o umanitate preadamică.
În această privinţă, gnosticul Zosima Panopolitanul (sfârşitul secolului al III-lea e.n.) este una dintre verigile care va lega tradiţia greco-egipteană de ştiinţa islamică.
Fără alchimistii celebri islamici, alchimia nu ar fi fost pierdută oare?
Până în secolul al XV-lea, lumea musulmană se întindea din Turkestan până în Spania. Arabii îi traduc în limba lor pe majoritatea autorilor greci, care au ajuns până la noi, şi sunt clerici care vor retraduce în latină versiunea arabă a textelor greceşti. Dacă este posibil ca arabii să nu fi fost singurii care să fi transmis anumite iscusinţe, cel puţin ei le stăpâneau.
De la ei i se trage călugărului Gerbert d’Aurillac (938-1003) reputaţia de magician redutabil. După ce a predat la Reims, unde – demn de semnalat – l-a avut ca elev pe viitorul împărat german Otto al III-lea, el joacă un rol de primă importanţă în desemnarea lui Hugues Capet ca rege al Franţei. Arhiepiscop de Reims (991), apoi de Ravenna (998), el devine suveran pontif în 999, sub numele de Silvestru al II-lea. Este probabil primul creştin care a fost un alchimist renumit cu o istorie de o asemenea anvergură.
Mai târziu i se va atribui unui alt papă, Ioan al XXII-lea, un tratat de filozofie hermetică.
Dar marile nume ale alchimiei occidentale din Evul Mediu rămân sau ar trebui să fie acesti alchimisti celebri:
- Albert cel Mare (1195-1280),
- Roger Bacon (1214-1292),
- Arnault de Willeneuve (1235-1310),
- Raymond Lulle (1232-1315),
- John Dastin,
- George Ripley,
- Nicolas Flamei (1330-1418),
- financiarul şi marele trezorier Jacques Coeur (1395-1456),
- Basil Valentine (începutul secolului al XV-lea),
- Bernard Trevisanul (1405-după 1483)…
În secolul XX, tradiţia a rămas vie mai ales cu Francois Jollivet-Castelot (1874-1939), inginerul polonez Zbaniew Dunikowski, misteriosul Fulcanelli, discipolul său Eugene Canseliet, Roger Caro, Kamala-Jnana, Armand Barbault, toți aceștia au fost alchimisti celebri și atunci, dar în special astăzi!
Lasă un răspuns