Ştiu că istoria bibliei răspunde întrebării dacă Biblia este sau nu adevărată. Mai ştiu că în această istorie, s-a pierdut pentru totdeauna originalul în bibliotecile Vaticanului, loc de unde inchiziţia a pornit spre subjugarea celor care spuneau altceva decât ce vroia Biserica de atunci. La fel de bine ştiu că ceea ce este acum Biblia, o aglomeraţie de poveşti nemuritoare, spuse cu un vocabular întortocheat să pară că aşa se exprimau oamenii acum aproape 2000 de ani, poveşti care sunt schimbate de la adevărul lor, adevărul fiind înlocuit cu necesarul.
Precum masonii, marele cler al bisericii catolice are aceeaşi concepţie, cum că oamenii trebuiesc ajutaţi să-l înţeleagă pe Dumnezeu şi de aceea nu li se dă pe mână anumite informaţii, tocmai că le pot înţelege greşit sau le pot folosi în scopuri “rele”. După această idee merge lumea chiar de dinainte de Iisus, pe vremea când cei săraci, cei care munceau pentru cei care doar stăteau şi priveau, au devenit supuşi.
Să fim supuşi înseamnă să ascultăm cuvântul Domnului, spune Biserica creştină, ortodoxă, catolică. Să ne ascultăm vocea sau vocile interioare, inima, sufletul, ne apropie de divinitate, asta spune orice religie păgână. Diferenţa vine în viaţa controlului, în prima fază oamenii pot fi controlaţi, ţinuţi în frâu cu doctrina, în a doua fază nu, căci ascultând vocea interioară acţionezi altfel în viaţa ta, nu mai vrei să dovedeşti nimic, pentru că sufletul spiritului nu are ce să-i dovedească.
Savasan Yurtsever este autoarea unei cărţi destul de controversate, începând de la titlu şi până la subiectul ce îl tratează. Cartea o găsiţi de cumpărat sau o parte din ea vă pot eferi eu descărcând acest fişier.
Cartea se numeşte Biblia sau Coranul (în titlul original The Bible or The Koran), este în engleză şi face un continuu paralelism între Biblie şi Coran. Idei prezente în ambele cărţi, vorbind în esenţă despre acelaşi lucru, doar că având unele informaţii în plus sau în minus. Sper să vi se pară la fel de interesant cum mi s-a părut şi mie.
Acum, după ce am scris ce am scris în primul paragraf, analizând situaţia musulmanilor şi modul lor de a acţiona potrivit celorlalte religii, oarecum le înţeleg fanatismul. Desigur unii dintre ei spun că nu mai sunt fanatici, dar erau şi în trecut şi vor fi şi în viitor, până nu înţelegem toţi că nu există nici o diferenţă în esenţă doar în detaliile “scrise” cu mintea nu cu sufletul.
Le înţeleg dorinţa de a-şi impune religia şi “de a pedepsi pe necredincioşi” pentru că noi şi aşa avem o religie falsă! Coranul este Biblia, doar că puţin mai stufoasă. Citind din ambele vă veţi speria de câte coincidenţe există deşi cică sunt scrise de persoane diferite care nu au avut legături între ele, creştinii cu musulmanii şi invers.
M-aş pocăi dacă aş avea o alternativă, dar nu am, toate religiile au probleme, toate vorbesc de iubire dar apartenenţii nu împărtăşesc această iubire, nu o adoptă în viaţa lor pentru că nu există nici o religie care să unească oamenii aşa pur şi simplu nu doar dacă sunt bolnavi sau au nevoie de ajutor, ci aşa din plăcere, din dragoste …
Am religia mea dar stau cu acte false în creştinism.
Lasă un răspuns