Frenologia se înscrie pe linia fizlognomoniei lui Lavater. Medic german, născut în 1758 la Tiefenbronn (ducatul Baden) şi mort în 1828 la Montrouge, în apropiere de Paris, Franz Josef Gali, autorul acestei pseudoştiinţe, pleca de la principiul că temperamentul, caracterul, funcţiile cognitive depind de conformaţia exterioară a craniului – faimoasele protuberanţe cerebrale. În vreme ce Cocles, Indagine, Michel Lescot, părintele Belot – cum notează Grillot de Givry în Le Musee des sorciers, mages et alchimistes (Paris 1929) – îşi întemeiau arta mai degrabă pe intuiţie şi nu aveau principii bine fixate, în afara domeniului corespondenţelor zodiacale, Gell şi colaboratorul său Spurzheim vin să dea o alură ştiinţifică studiului morfologiei craniului.
Frenologii îşi vor înmulţi tot mai mult observaţiile. Un indiciu: în caricaturile primei jumătăţi a secolului ai XIX-lea, se pot vedea domni foarte docţi cum examinează cu gravitate craniile pe care le-au colecţionat cu sutele pe etajere…„Examinaţi, scrie frenologul A. Ysabeau în a sa Physiognomonie et phrenologie (Garnier, 1909), examinaţi craniul unui astronom, al unui inginer, al unui om ce s-a consacrat din tinereţe studiului, calculului sub diverse forme, ca ocupaţie principală. Acest om, care a încheiat inevitabil prin a nu mai fi apt de altceva, are protuberanţa numerelor foarte dezvoltată; îi lipsesc aproape complet – sau chiar îi sunt înlocuite cu depresiuni – protuberanţele muzicii, ale poeziei, ale facultăţilor din domeniul imaginaţiei, pe care nu le-a folosit niciodată. Acelaşi lucru e valabil pentru calităţile morale; sunt unele care se pierd fiindcă nu sunt folosite; este greşeala celor care le lasă să se piardă la copiii pe care îi formează.”
Rezultă deci că faimoasa „bosă a matematicii” este departe de a fi doar o concepţie teoretică!… Lucrările de frenologie abundă în planşe destinate a situa cu precizie zonele craniene, semnalând care e organul bonomiei,care sunt organele simţului crimei, care sunt organele simţului locului… Ni se arată cum să depistăm viciile şi virtuţile. Se disting tipuri naţionale. Se demonstrează, cu exemple, superioritatea intelectuală a europeanului în raport cu prostia înnăscută şi lenea „negrului”. Se exaltă virtuţile „craniului german”. Astfel încât, în ciuda unor date admise de caracterologia sfârşitului de secol şi antropologia fizică, frenologia sfârşeşte prin a se discredita mai ales din cauza teoriilor rasiale pe care ea le implica prea adesea. Nu suntem departe de discriminările care au făcut atâtea victime sub regimul nazist.
Chiar dacă criminologul italian Cesare Lombroso (1835-1909), căutând diferiţi factori ereditari, anatomici, fiziologici etc, care fac din individ un delincvent, nu propune eliminarea criminalilor, ci reinserţia lor socială, nu astfel l-au înţeles eugeniştii „arieni” atunci când au citit lucrarea sa L’Homme criminel considere despoints de vue de l’Anthropologie, de la Jurisprudetice et de la Discipline penitentiaire (trad.fr. La Alean, 1877). Singurul merit al frenologiei este de a fi fost o propedeutică la depistarea localizărilor cerebrale, ilustrată mai ales de Broca (către 1860), Wernicke (1874) şi alţii, despre care nu este vorba în această lucrare.
Lasă un răspuns