În parapsihologie, totul ar trebui să se opună fizicii, de fapt legilor fizicii clasice care se bazează pe patru mari principii:
1. determinism;
2. obiectivitate;
3. completitudine;
4. separabilitate.
„Există un determinism absolut în toate ştiinţele”, spunea Claude Bernard. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Marcelin Berthelot aprecia că, în fizică, nimic nu ar mai fi de descoperit în următorii 20 de ani, atât de mult i se părea că teoria sa este capabilă să reprezinte lumea în totalitatea (completitudinea) ei. Cât despre separabilitate, fizica afirmă că, dacă avem două elemente distincte, „măsura operată asupra unuia nu afectează cu nimic starea celui de al doilea, chiar dacă au fost corelate la un moment sau la un loc dat” (Richard Dainer).
Or, de mai bine de 70 de ani, şi acesta este motivul pentru care laureaţi ai Premiului Nobel pentru fizică, precum E. Wihner (1963) sau B.D. Josephson (1973), se interesează de parapsihologie, realul nu mai pare să asculte de cele patru legi canonice ale macrofizicii. Ele au fost înlocuite cu indeterminism, interacţiunea dintre observator şi obiectul observat, incompletitudine şi nonseparabilitate.
Lasă un răspuns