Autorul Dan Brown probabil a insultat Vaticanul prin “Codul lui DaVinci”, dar noua lui carte, “Simbolul pierdut” a fost foarte bine primită de către masoni.
Romanul lui Brown publicat Joi, are aceleaşi trăsături- este fictiv,plin de mister, iar ca subiect principal este deschifrarea simbologiei într-o perioadă de 12 ore în Washington.
În timp ce povestea fictivă din “Codul lui DaVinci” în care se face referire la conspiaţii şi la Biserica Catolică a cauzat atâta zarvă printre rândurile câtorva Biserici şi a atras cenzura din partea Vaticanului, de această dată, un senior reprezentativ din partea masonilor din Australia a numit această ultimă carte “Simbolul pierdut” ca fiind lucrarea unui “romancier grozav”.
“Suntem foarte încântaţi, nu există nimic în această carte care să ofenseze organizaţia mea. Ne dă oportunitatea chiar să o deschidem puţin ,” a spus Greg Levenston (Grand Master of the United Grand Lodge of New South Wales and Australian Capital Territory for the Freemasons).
Levenston a spus că masonii au fost atât de încântaţi de carte încât au iniţiat un club de carte care se va întâlni săptămâna viitoare. “Bineînţeles, prima carte pe care o vom trece în revistă este “Simbolul pierdut”, cred că este un început minunat,” a adăugat el.
Levenston a dat interviu celor de la Reuters la un eveniment de lansare a cărţii în Sydney , carte ce va avea pentru început un rulaj de 6,5 milioane de copii în limba engleză- cel mai mare număr printat vreodată de Random House, o unitate a Grupului German Bertelsmann AG.
Câţiva librari speră ca “Simbolul pierdut”, alături de alte noi apariţii ale celor mai vânduţi autori cum ar fi şi Michael Crichton, vor ajuta la “învierea” industriei lovită de criza economică. “Codul lui DaVinci” are peste 81 de milioane de copii printate de la apariţia ei din 2003, aflându-se în topul listei celor mai bine vândute cărţi.
Levenston a afirmat că masonii moderni nu sunt atât de secretoşi precum predecesorii lor, dar a mai adăugat că stângerile secrete de mână şi cuvintele speciale sunt încă utilizate pentru a-i ajuta să identifice membrii ca “oameni de încredere”.
“Strângerile de mână secrete cu siguranţă mai există, dar nu ne mai suflecăm pantalonii unul celuilalt. În vremurile vechi era văzut ca un simbol al umilinţei,” a spus Levenston .
Levenston a scos la iveală faptul că 10 din primii miniştrii ai Australiei au fost masoni, la fel ca şi legendarul jucător de cricket Sir Donald Bradman şi veteranul actor Charles Tingwell, care a murit nu demult, anul acesta.
Istoria francmasoneriei , o organizaţie fraternă, datează de prin secolul al 16-lea. Există aproximativ între 4 şi 5 milioane de membrii la nivel mondial.
Sursa: Reuters
Lasă un răspuns