Toată lumea îşi aminteşte relatarea pe care o face Jung ( în Viaţa mea…) despre întâlnirea pe care a avut-o cu Freud în 1909, într-un moment în care relatiile dintre cei doi începeau să se deterioreze din cauza divergenţelor teoretice, care se vor solda cu o ruptură (1913).
Trosnitura din biblioteca – Jung si Freud
“În timpul expozeului meu, scrie C.G. Jung, am avut o curioasă senzaţie, ca şi cum diafragma mea ar fi fost un fier încins la roşu, o boltă incandescentă. În acel moment, s-a produs în bibliotecă, alături de noi, o asemenea trosnitură, încât ne-am ridicat amândoi de teamă ca mobila să nu se prăbuşească pe noi.”
Apoi, Jung îl previne pe Freud că trosnitura avea să se repete în mod sigur.
“Abia am pronunţat aceste cuvinte că acelaşi zgomot s-a auzit în bibliotecă.”
Cei doi bărbaţi, deşi în dezacord, şi-au păstrat calmul, dar conversaţia a fost tensionată, dezagreabilă pentru unul ca şi pentru celălalt, iar violenţa efectelor s-a resimţit asupra bibliotecii… Deşi Jung este foarte prudent în interpretarea acestui eveniment, el dezvăluie, totuşi, toate elementele susceptibile să-i confere semnificaţia pe care i-o atribuie.
Cei doi psihanalişti se înfruntă pe planul ideilor. În acest sens, deplasarea crizei care nu izbucneşte în discuţie, ci în bibliotecă, este deosebit de pertinentă: imprimarea este suportul ideilor; mai mult, ea este vectorul propagării lor. Chestiunea nu este deci atât a adevărului, cât a luptei de influenţă şi a puterii. Dar de ce două trosnituri şi cum se face că Jung a prevăzut-o pe a doua?
Dată fiind senzaţia pe care o încerca încă în diafragmă după prima trosnitură şi faptul că a perceput instantaneu raportul de sincronicitate între această senzaţie de “boltă incandescentă” şi primul zgomot, el deduce, în mod intuitiv, că doar o a doua detunătură va putea elibera excesul de agresivitate care subzista între el şi Freud.
Păcat că nu posedăm versiunea acestuia din urmă! Într-adevăr, Freud n-a crezut de cuviinţă (oare din prudenţă teoretică?) să facă publică această întâmplare. Fără ca s-o spună, atât Jung, cât şi Freud sufereau din pricina disensiunilor lor, şi inconştientul lor ar fi vorbit într-un fel pentru ei… Dar această explicaţie printr-un conştient care s-ar exterioriza fără medierea sensurilor şi a motricitatii creează o problemă: acest caz nu este prevăzut de ortodoxia freudiană, pentru care inconştientul se exprimă prin lapsus, act ratat, vis, fantasmă, halucinaţie etc. şi nu printr-un efect psihocinetic (sau prin punerea în mişcare a unui obiect doar prin “forţa” spiritului).
Lasă un răspuns