agnostici (grec. αγνωστος- incognoscibil)
Sectă sau subsectă creştină din sec. V, derivată din mişcarea lui Donatus, deseori confundată cu agonisticii din aceeaşi epocă; doctrina, destul de confuză, constă mai ales în refuzul de a cunoaşte pe Dumnezeu pe vreuna din căile imaginaţiei şi, implicit, în opoziţia faţă de antropomorfizarea lui Dumnezeu.
Secta nu trebuie însă confundată cu agnosticismul, care este o doctrină filosofică modernă (numele ei, pus în circulaţie de Th. H. Huxley în 1869), negând cognoscibilitatea lumii obiective.
Agnosticismul religios este si el o atitudine modernă, dar cu rădăcini în filosofia antică, în special în cea greacă, negând capacitatea umană de a cunoaşte şi a descrie divinitatea; de exemplu, numeroşi teologi l-au considerat pe Albert Einstein, un om în felul său religios, drept un agnostic.
agonistici (lat. agonistici, grec. αγωντστικος – capabil de luptă)
Sectă creştină cu tendinţe democratice, formată în Africa romană (pe teritoriul Algeriei actuale), în sec. IV–V, înglobând mai ales populaţia rurală şi reprezentând aripa radicală a donatişti!or.
Adepţii erau numiţi şi circumcelliones (cei rătăcind în jurul cuştilor), spre a se sugera pasiunea lor pentru martirajul în arena cu lei; în practica principală a agonisticilor intra asceza şi vocaţia martiriului de bunăvoie.
Sub raport doctrinar, era o sectă protestatară cu nuanţe sociale şi anticatolică; agonisticii îi atacau pe clericii Bisericii oficiale romane, dărâmând biserici şi clădiri eclesiastice, şi considerau trădătoare a credinţei creştine Biserica Romei.
În 347, agonisticii au organizat o rezistenţă militară împotriva funcţionarilor imperiali, trimişi să facă ordine şi să lichideze opoziţia religioasă africană. Secta şi-a continuat un timp existenţa şi după cucerirea provinciilor africane, în sec. V, de către vandali.
J. P. Brisson, Autonomisme et christianisme dans l’Afrique romaine. Paris, 1958
Lasă un răspuns