Sunt peste 2500 de ani de cand oamenii discuta despre Cosmos, Univers, Stele si asa mai departe. Si totusi, la inceput singurul “instrument de observatie” era… ochiul omenesc. Un “instrument” de o rara perfectiune, care insa nu putea distinge separat obiecte ceresti, aflate la distanta intre ele de mai putin de 100 de secunde de arc (adica echivalentul lungimii inregistrate de noi pentru un obiect de o jumatate de metru pe care l-am privi de la o distanta de un kilometru!).
Cei mai “ageri” dintre primii observatori ai cerului au putut “numara” vreo 5000 de stele. Printre ele o “stea cetoasa”, care se vedea foarte neclar – Andromeda. Primul pas urias inainte a fost realizat in 1610, cand Galileo a indreptat spre cer telescopul sau: si nu doar ca el a reusit sa “vada” atunci si satelitii lui Jupiter, si muntii de pe Luna, si fazele planetei Venus, dar a observat ca Andromeda nu este o simpla stea, ci un obiect cu o forma neobisnuita, lenticulara.
Peste alta suta de ani, marele telescop al lui William Herschel (cu un diametru de aproape un metru) observa ca Andromeda este compusa din multe, multe punctisoare – stele ele insele, pe care de-abia observatoarele secolului XX de la Mount Wilson si Mount Palomar le-au putut studia in detaliu. Lucrurile se precipita si anii 1990 fac cunostinta cu Hubble, telescopul spatial, care observa nucleul Andromedei.
De la 100 secunde de arc s-a ajuns intai la o secunda, apoi de la 50 de ori mai putin… Viitorul? Cum se spune “unirea da puterea”, asa ca el apartine retelelor de telescoape care vor atinge performantele unui telescop cu o oglinda de 20 m. In felul acesta se va putea “plonja” direct in centrul nucleului Andromedei, sa vedem daca intr-adevar acolo se afla mult banuita si mult discutata gaura neagra care ne-ar putea, candva, pecetui destinul…
Lasă un răspuns