Antimaterie – permanenţa pericolului în Univers?

O descriere simplă a anti-materiei o datorăm lui A. E. Wilder Smith, profesor la Universitatea din Illinois, Centrul Medical din Chicago. El afirmă că a fost demonstrată fără nici un dubiu existenţa antimateriei, aceasta fiind o „materie oglindită” ce poate fi comparată cu materia cunoscută de noi, „cam aşa cum o mănuşă de la mâna dreaptă se poate compara cu una de la mâna stângă”.

Existenţa antimateriei ridică o mulţime de întrebări dar şi de probleme referitoare mai ales la destinul vieţii şi implicit al Universului. Ultima ipoteză, poate că mai plauzibila decit multe altele, este legată de fenomenul petrecut în anul 1908 în Siberia. Laureatul premiului Nobel, dr. Williard E. Libby, afirmă că în Siberia s-a petrecut de fapt un impact de mici proporţii între materia terestră şi antimaterie. Uriaşa explozie de la începutul acestui secol, din Siberia, a fost doar „un mic exemplu” despre ce se poate întâmpla la întâlnirea dintre materie şi antimaterie…

Mai adăugam şi ipoteza că antimateria este distribuită în Univers într-o proporţie egală cu materia. Să tragem aşadar concluzia că trăim într-un univers care este de fapt o uriaşă bombă, ce-l poate transforma în pulbere în doar citeva secunde? Avem şi în această sumbră alternativă cosmologică, o idee, cel puţin, care pare salvatoare – este vorba de faptul că existenţa anti-materiei trimite imediat la existenţa altor lumi, a aşa numitelor anti-lumi!

Ce este o antilume?

La această întrebare, dr. Leon M. Lederman, profesor de fizică la Universitatea din Columbia, răspunde că anti-lumea este identică cu lumea noastră. Acea anti-lume are antiparticule în loc de particule şi este în totul un fel de „oglindire a lumii noastre, în care, însă, scurgerea timpului este inversată”!

Aceasta ipoteză, cu adevărat senzaţională, deschide câmp larg speculaţiilor asupra numeroaselor fenomene aşa zis paranormale, descrise în acest secol cu atâta ardoare. Manifestările de precogniţie, de decorporalizare, apoi viziunile referitoare la alte timpuri istorice în care un subiect uman se „vede” transferat, ca şi acele fenomene de profetizare a unor evenimente sau momente istorice par să fie localizate în această misterioasă sursă care este anti-lumea, adică oglindirea lumii noastre în sens temporal invers.

Mirajul anti-lumii depăşeşte capacităţile noastre de a-l percepe şi poate că de a-l trăi. Cum am putea, spre a da un singur exemplu, să indurăm o realitate specifică anti-lumii, după care succesiunea viului, inclusiv a vârstelor omului, s-ar rula invers, de la bătrâneţe spre copilărie şi aşa mai departe…!

Specificitatea dramatică a acestei realităţi din Univers este dată de faptul, cum am mai spus, că întâlnirea dintre materie şi antimaterie se manifestă printr-o uriaşă explozie (fenomenul siberian din 1908!), explozie care are caracterul de anihilare reciprocă şi, implicit, eliberarea unei uriaşe cantităţi de energie…

Ne putem întreba, în fine, dacă întâlnirea dintre lumea noastră şi anti-lumi (fiind vorba de structuri ale viului, inteligenţe, creatoare), se poate manifesta precum în situaţia descrisă mai sus, cu referire doar la materie şi antimaterie… dacă aşa stau lucrurile, atunci spectrul sumbru al întâlnirii dintre lumea materiei şi oglindirea ei din antimaterie înseamnă prăbuşirea a tot ce înseamna viu, viaţă, în Univers!

Alte legi ale Creaţiei – antimaterie

Profesorul Wilder Smith este de părere că atunci când a fost creată lumea noastră, lumea pe care noi o cunoaştem acum, trebuie să fi acţionat alte legi decât acelea cunoscute de noi azi. Mai întâi, legea entropiei se presupune că a fost inversată. Noi percepem lumea noastră prin ordinea creaţiei şi ordinea lucrurilor, actuale. Măsurăm, de pildă trecerea timpului folosind coeficientul de descompunere radioactivă, aşadar un „ceasornic” care se poate să nu mai fie valabil când ne referim la antimaterie şi anti-lumi!

„Actele creatoare – spune Wilder Smith – presupun o inversare a legilor entropiei, ceea ce ne deranjează întreaga noastră concepţie despre timp”. Iar mai departe, el afirmă: „Un act de creaţie se găseşte atât de mult în afara cunoştinţelor noastre actuale, încât nu mai ştim de fapt cum să ţinem seama de el în calculele noastre, chiar dacă întreaga fizică reclamă o creaţie activă, ca să explice adevărata fiinţă şi ordine a vieţii, a atomilor şi a lumii subatomice a particulelor, undelor şi orbitelor. Datorită acestui motiv fundamental, că în spatele Cosmosului stă un act de creaţie, în principiu este imposibil să ajungem la o dată absolut precisă şi semnificativă a creaţiei”.

Susţinând crearea Universului şi a vieţii de către Creator, Smith explică de fapt de ce momentul creaţiei nu poate fi datat de oamenii de ştiinţă. Acesta rămâne în seama lui Dumnezeu, doar Creatorul are deplină cunoaştere a actului de creaţie!