Cartea profetului Daniel – capitolul al 7-lea

<< Însuşirile lui Mesia după profetul Daniel – despre „Fiul Omului”

A vorbi despre Mesia în cartea profetului Daniel înseamnă, în primul rând, a vorbi despre capitolul al 7-lea al scrierii sale şi mai exact despre textul: “Am privit în vedenia de noapte şi iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului şi El a înaintat până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui. Şi Lui I s-a dat stăpânirea, slava şi împărăţia, şi toate popoarele, neamurile şi limbile îi slujeau Lui.

Stăpânirea Lui este veşnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată” (Daniel 7:13-14). Aici Mesia, Fiul Omului, este indicat implicit în text după cum foarte uşor se poate constata. Şi pentru că acesta este textul cel mai reprezentativ al profetului Daniel despre Hristos, a vorbi despre însuşirile lui Mesia înseamnă a lua în considerare sintagma “Fiul Omului”.

Noţiunea “bar” este echivalentul aramaic al ebraicului “ben” = fiu, fiind folosită în alcătuirea unor nume proprii ca Barnabas sau Bartolomeu. În unele expresii, întâlnite în cărţile didactice şi poetice termenul “bart” este folosit în sens figurat. Se zice, de exemplu, în loc de mincinos, “fiul minciuniit”; păcătoşii sunt numiţi ,”fiii păcatuluit” etc. Sintagma este construită plecând de la genitivul lui “bar” mutându-se astfel atenţia spre specia de care aparţine persoana în discuţie.

Pentru a trata această expresie (ne referim evident la Fiul Omului) care a devenit celebră datorită Noului Testament, trebuie să ne întoarcem, în primul rând, spre comentatorii iudei ai creaţiei profetului Daniel: Saadia Gaon (înc. sec. 10), Jephet (cca. 1000), Rashi (sf. sec. 11), Ibn Ezra (jum. sec. 12), Gersonides (înc. sec. 14), Avravanel (sf. sec. 15) şi Yahya (jum. sec. 16)(1).

Procedând astfel dăm cuvântul, întâi, autorilor deja celebri (deja autorităţi, dacă ni se permite jocul de cuvinte) din cultura iudaică ce par, cel puţin din punctul lor de vedere, că vorbesc despre textul biblic dinăuntru; în nici un caz din afară. Părerile lor vor constitui un punct de plecare pentru discuţia în jurul sintagmei care constituie principalul punct de concentrare a atenţiei cercetării noastre.

Privind comentariile iudaice în general despre Cartea lui Daniel, se poate foarte uşor observa că centrul de greutate a marginaliilor diferiţilor interpreţi nu stă în sintagma considerată mesianică de către creştinătate ci, de departe, pe interpretarea (alegorică sau nu) a celor patru regate.

Interpretarea autorilor iudei este foarte politică şi istoricizantă din acest punct de vedere iar textul prezintă pentru ei importanţă esenţială pentru a se argumenta, plecând de la prezicerile profetului, o evoluţie sau o involuţie a unui popor sau a altuia. Unul sau altul dintre cele patru regate este identificat cu Roma, Imperiul Grec sau Persia. Accentul cade în mod evident pe aspectul istoric, nu pe transistoric, iar din istorie interesează componenta politică.

În momentul în care sunt interesaţi de sintagma “Fiul Omului” autorii iudei dau acestui text o interpretare legată strâns de eshatologie. Chiar dacă Mesia nu interpretează în acest fel, ţinând cont de celelalte texte putem afirma că pentru evrei textul din cap. 7 priveşte în primul rând momentul eshatonului.

În legătură cu cele spuse mai sus adăugăm în acest sens textul 4Q246 de la Marea Moartă, un fragment care prin mesianismul său aduce foarte bine cu textul lui Daniel. Chiar dacă este scris în aramaică, textul ni se pare absolut relevant pentru discuţia noastră, aducând în prim plan ideile qumraniţilor (foarte importanţi ca influenţă intelectuală în primul secol d. Hr.) cu privire la Fiul lui Dumnezeu.

Nu putem disocia pe Fiul lui Dumnezeu de Fiul Omului, deoarece interpretarea noastră, venind dintr-un spaţiu cultural creştin-ortodox, trebuie să privească Vechiul Testament din prisma Evangheliei unde Fiul lui Dumnezeu este simultan şi Fiul Omului. Vorbim aici evident despre Hristos aşa cum poate fi “văzut” El din prisma textelor de la Matei 24:37 şi Matei 26: 63, 64.

Pentru a urmări mai bine această situaţie am ales textul 4Q246 cu traducerile facute de Robert H. Eisenman şi Michael Wise(2) în limba engleză. Pe baza acestor texte prezentăm pasajele cele mai reprezentative ale manuscrisului:

“Column 1: …(5) [People will make war] and battles shall multiply among the nations, (6) [until the King of people of God arises. He will become] the king of Syria and [E]gypt. (7) [All the peoples will serve him] and he shall become [gre]at upon the earth. (8) [… All w]ill make [peace] and all will serve (9) him. He will be called [Son of the Gre]at [God]; by His name he shall be designated.

Column 2: (1) He will be called the Son of God; they will call him Son of the Most High… (3)… People will crush people and nation [will crush] nation, (4) until the people of God arises and causes everyone to rest from the sword.”

Trecând cu vederea menţiunile finale despre poporul lui Dumnezeu care apare (arises) nu se ştie de unde şi când, revenim la această problemă şi constatăm că este în textul de faţă o privire foarte politică a sfârşitului lumii. Figura mesianică din text are o evidentă misiune politică deoarece instaurează un regat în care toată lumea îl va venera pe Fiul Celui Preaînalt.

Regatul prezentat în textul profetic este pământesc de vreme ce Hristos va urma să stăpânească, cum cred qumraniţii, Syria şi Egiptul. Acestui pasaj i se poate atribui şi o interpretare metafizică (stăpânirea asupra Egiptului putând însemna şi înfrângerea magiei de către mistică, de exemplu) dar avem puţine elemente care pledează pentru aşa ceva. Tindem mai degrabă să legăm acest text de un alt text qumranit: 4Q243-245 (numit nu întâmplător pseudo-Daniel) unde ni se vorbeşte, chiar dacă foarte obscur, datorită puţinelor fragmente rămase, despre Regatul Oamenilor.(3)

S-ar putea da şi alte texte care ne pot susţine punctul de vedere dar prevenim o eventuală fragmentare şi introducerea altor idei. Ne mărginim numai la acestea având în vedere textele qumranite: 4Q521 (despre Mesia Raiului şi al Pământului); 4Q285 (despre Mesia Conducătorul) sau 4Q554 (despre Noul Ierusalim).

Textele de la Qumran au o vedere mult mai politică şi mai puţin religioasă despre Mesia afirmă, în scurtul lor comentariu la unul din texte, unii comentatori protestanţi: “This is in line with the general uncompromisiny, militant and nationalist ethos of the Qumran corpus; the Mesianic figure was to be a triumphant, quasi-nationalist King figure.”

Având în vedere toate cele spuse mai sus putem afirma că interpretarea corectă pe marginea consideraţiilor evreilor despre Fiul Omului sunt următoarele: comentatorii iudei, dacă se arată preocupaţi de textul din Daniel (7:13-14) despre Fiul Omului pledează mai curând pentru o viziune politică decât una religios-metafizică. De fapt textele de la Qumran menţionate mai înainte ne îndreptăţesc să susţinem acest punct de vedere.

• Note:
• 1. A se vedea în acest sens: A. F. Galle, Daniel avec commentaires de R Saadia, Aben-Ezra, Raschi, Paris, Lerous 1900; D. S. Margoliouth, A Commentary on the Book of Daniel by Jephet Ibn Ali the Karaite, Oxford, Clarendon, 1889 şi H.J. Mathews: Abraham Ibn Ezra’s Short Commentary on Daniel, Greenwood, 1975, vol. 2 (appendix) (înapoi)
• 2. Vezi The Dead Sea Scrolls Uncovered, Barnes and Noble Books, New York, 1994. (înapoi)
• 3. Vezi ibidem, p. 65-68 (înapoi)

Consideraţiile creştine despre cartea profetului Daniel >>