Înţelesul este un paradox continuu care de cele mai multe ori stă la baza tuturor manifestărilor noastre. Dacă acţiunile noastre nu ar fi anticipate de înţelesul nostru, lumea noastră ar fi o acumulare de neînţelesuri.
Totuşi, dincolo de aliura filozofică a acestei idei, practic suntem blocaţi în momentul în care observăm, analizăm, cunoaştem, descoperim, folosim şi construim. Suntem în spatele ecranului după care ne facem de cap devinind lumea.
Putem noi oare oferi un înţeles lumii ce nu o observăm? Paradoxal, nu! Observatorii pot vorbi despre ceea ce observă, noi nu putem spune nimic despre ceea ce nu observăm.
Niels Bohr, un fizician renumit, contemporan cu Einstein, spunea că problema noastră referitoare la necunoscut este că punem mereu greşit întrebare. Practic, de asta nu avem un răspuns pentru că punem greşit întrebarea. Aceste întrebări nu ar trebui să fie pronunţate. Pur şi simplu trebuie să reconstruim întrebarea!
Să luăm un exemplu: paradoxul undelor şi a particulelor. În primă fază, orice moleculă, particulă, se comportă ca o undă, asta atunci când ea circulă, dar apoi, în interacţiunea cu alte particule sau molecule, structuri, ea se comportă precum o particulă. Este un paradox pornit de la observarea fotonilor. Totul în jurul nostru este un cumul de unde, dar observându-le, apropiindu-ne “ochii” de aceste unde, noi descoperim particule, o întreagă acţiune de “obiecte”.
Paradoxal, există o întrebare : fotonul este particulă sau undă? De exemplu, într-un televizor cu tub, fotonul circulă precum o undă (apare şi dispare conform unui patern), pe ecran, lumina este un cumul de particule. Cum este posibil?
Răspunsul vine din întrebarea ce este fotonul!? Noi punem această întrebare, şi nu doar aceasta, din poziţia dintre cele două momente de observaţie. Încercăm să răspundem la ce este acel lucru între aceste momente, dar ne referim totuşi la cele două momente de observaţie.
Practic pentru a răspunde la o întrebare ce crezi că nu are răspuns, secretul este să pui întrebarea corect, anume dintr-un punct al poziţiei tale de observator. Cu alte cuvinte, dintre două variante, ambele sunt posibile atâta timp cât ambele pot fi observate.
Rămâne totuşi o problemă. Ceea ce nu observăm, există sau nu există? Dacă e să aplic ce am spus mai sus, nu am decât să aleg un răspuns şi să îl validez prin poziţia mea de observator. Şi teoria ar suna astfel: totul există atâta timp cât eu observ totul.
Putem noi oare observa totul sau observăm doar aspecte din această lume?
Profesorul Russell Stannard vorbind despre paradoxul luminii:
Lasă un răspuns