Ficatul, prin poziția sa absolut centrală din organism, ca și prin faptul că a fost asemănat cu o zonă seismică a aceluiași organism, apoi prin faptul că este cel mai voluminos organ de care dispunem, a fost pe bună dreptate etichetat ca reprezentând laboratorul central al acestui miracol al miracolelor, cu care filosoful englez Thomas Carlyle identifică omul, și s-a bucurat întotdeauna de o atenție cu totul specială atât din partea bolnavilor, cât și a medicilor. Nu întâmplător noțiunea de ficat este asociată cu aceste mișcări seismice ale organismului, reprezentate de furie și de mânie, pe care le simțim venind din străfundurile organismului.
Tot ficatul a fost considerat ca fiind depozitul veninului organismului, venin reprezentat de fiere sau bilă, respectiv de această secreție a ficatului de culoare brună-verzuie, cu gust cumplit de amar și cu rol important în emulsionarea și absorbția grăsimilor, în accenturarea peristaltismului intestinal și în întirzierea proceselor de putrefactie. Merită a ști că, în diverse tradiții și mitologii, fierea reprezintă un simbol al bolii și chiar al morții.
Medicina Sou-Wen despre bolile hepatice – ficatul
Tratatul de bază al medicinii chineze tradiționale, intitulat “Sou-Wen”, atribuie ficatului gustul amar și culoarea neagră-verzuie. Tot aici se susține că ficatul este generator de forțe oculte și că tot el este “marele general” care elaborează planurile, în timp ce vezica biliară, depozitarul fierii, este “judecătorul care decide și condamnă”. În aceeași scriere, ficatul este considerat a fi o sursă de curaj și de virtuți războinice. Aceasta este desigur explicația pentru care în China antică se mânca ficatul inamicului și pentru care în Cambodgia și în Laos se prepară comandanților o anume băutură compusă din fiere și din alte ingrediente.
După cum probabil știți, apoi, în multe îmbolnăviri ale ficatului cei în cauză capătă o culoare galbenă și arborează un facies trist. Acest lucru este pus în legătură cu faptul că galbenul prefigurează declinul, involuția și moartea, de unde desigur și stările de melancolie, resemnare și de meditație pe care le induce în psihicul oamenilor sănătoși anotimpul autumnal dominat, după cum știți, de această culoare. Oricum, toate aceste realități nu sunt străine de faptul ca semiologia bolilor hepatice nu este dominată atât de durere și de alte semne, respectiv de acești nouri negri ce traversează cerul celui bolnav, cât de suferință, respectiv de această ceață cenușie și durabilă, care este suferința.
Lasă un răspuns