Hai să începem cu poziţia stând în cap. Foarte periculoasă, poţi să îţi rupi gâtul. Desigur în poza de mai jos ei stau sprijiniţi de perete, dar oricum există acest pericol. Numai călugării Shaolini și călugării yogini pot adopta astfel de tehnici.
De această dată postura celui din poză este mult mai impresionantă. Dacă mai sus ei stăteau cu capul pe beton, aici stă la înălţime şi nu mai este sprijinit. Fără mâini, în cap, foarte impresionant!!!
Tot shaolinii au o poziţie de meditaţie extrem de relaxantă. Este cred şi o postură yoga.
Mulţi se întreabă dacă este posibil aşa ceva. Este vorba despre un călugăr shaolin, deci, este foarte posibil. Tehnica asta de meditaţie are şanse să decupleze mintea pentru totdeauna 🙂 Desigur, nu încercaţi asta acasă!
Un yoghin sigur nu poate face acest lucru. Cei care depăşesc orice regulă a raţiunii noastre, rămân totuşi shaolinii; unii dintre ei aleargă pe pereţi sau merg pe apă sau chiar zboară sau levitează!
Într-o atmosferă mai modernă, unii apelează la poziţia aceasta pentru a dormi, într-o zi în care nu ai nimic de făcut, de ce nu. Relaxare garantată!
Cu tot extremismul lor, shaolinii şi tradiţia lor este onorabilă şi trebuie respectată. Nişte oameni deosebiţi de la care în ultimii ani am învăţat multe. Yoga este ceea ce este în marile oraşe, pentru că ei au învăţat şi pe alţii. Călugării shaolini, şi ei oferă din cultura lor, peste tot în lume; deşi doar fiind cu ei, la ei, în Tibet de exemplu, poţi beneficia de un întreg arsenal de pregătiri … dacă eşti tu pregătit!
Lasă un răspuns