Efectul kirlian

Prea mulţi parapsihologi — printre care, din fericire, nu se numără nici Remy Chauvin, nici Yves Lignon şi nici alt mare tenor al parapsihologiei şi al metapsihicii franceze – nu se prevalează de lucrările ex-sovieticului Semyon Kirlian şi ale soţiei sale. În 1939, pe baza cercetărilor cu mult anterioare, aceşti doi tehnicieni au pus la punct un aparat care permite obţinerea unor clişee fotografice ce revelează faptul că toate organismele vii emit radiaţii destul de similare, în aparenţa lor, cu luminescenţele descrise de spiritişti şi de ocultişti…

Totuşi, aceste rezultate obţinute prin electrobiofotografie plecând de la vegetale, cât şi de la organele umane nu dovedesc absolut nimic în privinţa existenţei aurei, aşa cum o înţeleg ocultiştii şi unii parapsihologi. A pretinde că electrobiofotografia Kirlian aduce demonstraţia experimentală a corpului astral, eteric sau fluidic înseamnă a afirma, presupunând că lucrurile sunt egale între ele, că radiografia, întrucât oferă o imagine precisă a organelor noastre interne, dă dreptate susţinătorilor autoscopiei.

În al său Dictionnaire Pratique des sciences occultes, Marianne Verneuil nu uită să indice că aparenţa luminescentă pe care o surprind uneori marii mistici este imaterială. Asta înseamnă că recunoaştem imposibilitatea în care suntem de a capta fenomenul prin orice fel de instrument. Este cazul apariţiilor individuale (Fecioara la Lourdes, cu Bernadette) şi chiar apariţiilor colective (Fatima, unde s-a „văzut” soarele dansând pe cer): niciodată, nicio fotografie n-a putut să ateste astfel de evenimente. Aşadar, datorită electrobiofotografiei s-au relevat observaţiile următoare:

1. un obiect oarecare se înconjoară de un halo de aceeaşi culoare, materiile vii se aureolează cu un halo strălucitor şi neregulat;

2. aureola unei frunze rupte se micşorează şi devine palidă pe măsură ce aceasta se devitalizează;

3. imaginea oferită de deget sau de un organ al unei fiinţe umane diferă în funcţie de starea lui de sănătate.

De unde speranţa anumitor cercetători: ar fi suficient să „electrobiofotografiem” un subiect pentru a cunoaşte starea energiei sale vitale sau să diagnosticăm cutare sau cutare deficienţă organică a lui.