Falsul pe post de document istoric – Mărturia falsă

Marian Stefan, un urmaş al întâmplărilor din al doilea război mondial, relatează cum că acest document istoric, cel citat mai jos, prezintă fapte şi descrie evenimente care nu au fost chiar aşa! Vă invit să citim acest articol mono-didactic.

Mărturia lt. col. Grigore Bârsescu legată de acest document istoric

“In seara zilei de 25 august 1944 – povesteste lt. col. Grigore Bârsescu [marturia sa se gaseste în Arhiva Muzeului Militar National, fondul “Cultul eroilor”, dosar 62, p.105] – am aflat ca Bucurestiul este bombardat continuu de avioanele germane. Știind ca în satul Greci exista un aerodrom cu 13 avioane, din care 6 Ju-52, iar restul de bombardament, m-am hotarât ca a doua zi sa ocup acel aerodrom. Ma gaseam la Fierbinti, în dispersare cu Directia Superioara Sanitara. Dimineata am luat cu mine pe plutonierul Varza Mihail si seful de birou Costescu Gh. si am plecat spre postul de jandarmi.

Împreuna cu acestia si cu 30 de oameni din sat, instruiti pentru prinderea parasutistilor, am hotarât sa atacam aerodromul. Am trimis parlamentari, cerând ca toti germanii sa predea avioanele si tot materialul. Germanii nu s-au predat. Am trimis din nou parlamentari si am cerut ca inamicul sa se predea în 15 minute. În acest timp, am ramas cu plut. Varza Mihail si functionarul directiei si cu 15 oameni am hotarât sa atac aerodromul din fata, iar jandarmii cu restul oamenilor i-am trimis, cu o camioneta rechizitionata, la 8 km, sa atace padurea unde se aflau germanii.

Drept raspuns, germanii au incendiat un camion mare încarcat cu butoaie de benzina si au decolat cu trei avioane. Am pornit la atac cu 15 oameni. Germanii ne-au lasat sa ne apropiem si când sa ajungem la marginea padurii, un avion din cele trei ce decolasera a aterizat mascat de un intrând de pamânt. Am comandat deschiderea focului în timp ce avionul ateriza.

Inamicul ne-a primit cu focuri din copaci si gropi individuale. Un alt avion ne-a atacat în picaj, dar padurea deasa ne-a aparat de privirile pilotului hitlerist. Ne-am retras la marginea padurii; focul inamic era deosebit de intens, hitleristii foloseau tunuri de bord. Crezând ca traversam padurea, pilotii inamici au bombardat neîntrerupt interiorul padurii.

Lupta era inegala si am ocupat o cuta de teren în padure, lasând pe cei ce ma însoteau acolo, iar eu am plecat în gara Fierbinti, sa iau un pluton de soldati dintre cei ce pazeau gara si sa atac din nou. În gara l-am gasit pe capitanul de geniu Balan, care mi-a pus la dispozitie un pluton. Cu acesta am organizat un atac concentric pe patru directii, atacând din nou aerodromul.

Dupa o scurta lupta violenta, hitleristii s-au retras în interiorul padurii, parasind aerodromul. În timp ce jandarmii luau în primire aerodromul, un avion inamic ne-a atacat din nou, reusind sa incendieze un avion mare de bombardament. Pentru a salva restul de sase avioane, am telefonat la Bucuresti maiorului Chiritescu sa trimita sase piloti, sa ia în primire avioanele intacte. Am luat legatura cu primarul comunei ca sa are terenul de zbor dupa plecarea avioanelor capturate de noi, pentru a împiedica aterizarea avioanelor inamice”.

Palpitanta poveste „văzută” prin ochii lui Marian Stefan

“Aerodromul amintit a existat în realitate. Fusese amenajat pe un islaz aflat la poalele unei fâsii de padure (localnicii îi spun Puturoasa), ce se întinde pe malul drept (sudic) al Ialomitei pe o distanta de circa 1.000 de metri. Latimea ei nu depasea mai mult de 3-400 de metri. În partea de nord, pe malul stâng al râului, se afla satul Micsunesti, iar la sud, la 6-700 de metri, satul Grecii de Jos. In partea de est, la circa 1,5 kilometri, este satul Fierbinti Târg.

Ceva mai spre sud-est, între Grecii de Jos si Fierbinti Târg, tot la vreun kilometru si ceva distanta, se afla gara Fierbinti. Acesta este, în realitate, perimetrul în care pretinde lt.col. Grigore Bârsescu ca s-a desfasurat crâncena confruntare.

In 1944, aveam 5 ani. Imi amintesc multe întâmplari din acea vara fierbinte, inclusiv cele petrecute într-una dintre zile, care pare a fi chiar cea a “bataliei”. Se zvonise ca în gara sosise o garnitura plina cu raniti. Tatal meu, scapat din încercuirea de la Cotul Donului si lasat la vatra în zilele Craciunului lui 1943, mi-a spus sa mergem si noi sa vedem trenul, poate era si cineva din sat de la noi.

Am plecat, însotiti de o verisoara din Bucuresti, refugiata la bunici. Am iesit din sat, dar la jumatatea drumului spre gara am auzit un zgomot puternic. Tata, cunoscator în ale razboiului, ne-a oprit si ne-a poruncit sa ne culcam pe burta într-o aratura. Am zarit apoi doua avioane (tata ne-a spus ca erau nemtesti) venind dinspre Bucuresti la joasa înaltime de-a lungul caii ferate. “Astia vin sa bombardeze gara”, a mai spus el. Ajunse deasupra garii, avioanele au luat înaltime si s-au îndreptat brusc spre nord. Au repetat manevra de câteva ori, dupa care s-au întors.

Stiu ca atunci când ne-am ridicat în picioare si-am privit spre gara, imaginea pe care am vazut-o m-a îngrozit: de frica sa nu fie bombardati, sutele de oameni, cu capete, mâini sau picioare înfasurate în bandaje îmbibate cu sânge, împânzisera îngroziti câmpul.

Ne-am întors acasa si când am ajuns (casa noastra se afla cam la mijlocul satului), lumea se adunase în sosea si privea uluita trâmbele de fum ce se ridicau din marginea dinspre satul nostru a padurii. Câteva avioane si niste camioane, mitraliate de cele doua aparate care venisera pe calea ferata, ardeau ca niste torte. Se spunea ca nemtii nu mai avusesera benzina sa se ridice în aer si nu voisera ca avioanele lor sa cada în mâinile românilor.

In zilele urmatoare, dupa ce în 29 august, seara, în sat au intrat rusii, lucrurile s-au mai linistit. Am mers, tot împreuna cu tata, si am vazut ce se întâmplase. Avioanele arsesera ca niste cutii de chibrituri, iar metalul topit se scursese pe trenul de aterizare, formând un fel de turte metalice pe pamânt. Aerodromul fusese jefuit de localnici cu o temeinica destoinicie: baracile, statia de radio, reteaua de curent special amenajata de nemti.

Si azi, daca privesti cu atentie, descoperi acele “turte” de metal topit, marcând locul fostelor avioane, pe care trebuia sa le preia în stare “intacta” pilotii veniti de la Bucuresti!”

Mărturia falsă ~ Propaganda comunistă

Atunci, de unde aceasta poveste de razboi zamislita de lt.col. Bârsescu? Vor fi fiind multe altele ca ea? Nu s-au nascut întâmplator. Pe masura ce propaganda comunista introducea în circuitul istoriografic formule precum insurectia armata sau populara armata sau revolutia de eliberare sociala si nationala antifascista si antiimperialista, era nevoie de tot mai multe “dovezi” ale participarii “maselor largi populare” la lupta cu arma în mâna împotriva regimului antonescian si a ocupantilor germani.