Fiul Omului din cartea profetului Daniel – Mesia

<< Comparând textele din Noul Testament cu cele din profeţia lui Daniel

Sintagma Fiul Omului nu a fost nici pentru primii comentatori iudei, nici pentru primii creştini, un simbol pentru a marca o entitate colectivă. Cu toate acestea ea a fost încă de la început considerată drept simbol pentru o individualitate sau pentru o persoană. Din punct de vedere al interpretărilor rabinilor textul din cartea profetului Daniel (7:13) pare a fi o trimitere directă la Mesia. Caracterul mesianic este incontestabil dominant în ceea ce priveşte acest text. Acelaşi lucru au înţeles mai târziu majoritatea comentatorilor evrei medievali.(1)

Trebuie totuşi să evidenţiem că tradiţia de interpretare iudaică nu este deloc uniformă în decursul timpului. Ca exemplu, cele două figuri din cartea profetului Daniel (7:9-14) au fost considerate ca două manifestări ale lui Dumnezeu (aparent ca răspuns la tendinţele eretice, din punct de vedere iudaic, ce încercau să considere aceste figuri exclusiv două puteri nepersonale prezente în Rai).

Însă interpretarea aceasta, pe care o putem numi colectivă, fiindcă ia în considerare două entităţi distincte, ca şi cum ar fi vorba de una singură, care stă în dubla determinaţie, sau ca şi când în spatele acestor două prezenţe ar sta altceva, nu apare decât o dată cu perioada medievală.(2)

Analizând modul în care apare textul de la Daniel (7:13) în tradiţia iudaică, un teolog modern precizează: “The midrash juxtaposes quotations from Dan. 7:13 (“they brought him before himt”) and Jer. 30:21 (“and I will bring him neart”) and goes on to reconcile them : The angels will bring them to their region and the Holy One, blessed be he, will stretch forth his hand and bring them near to him.”(3) Din acest punct de vedere o altă viziune asupra acestor texte – interpretarea lui care identifică Fiul Omului cu poporul lui Israel şi care a fost emisă de un alt teolog – nu mai are acoperire.

Considerând analiza iudaică a textului ca întreg putem afirma că, în general, interpreţii văd în pasajul din cartea lui Daniel (7:13) un text mesianic, chiar dacă au existat şi voci care au pledat pentru identificarea sintagmei cu poporul lui Israel sau cu unele manifestări ale lui Iahve.

Primii interpreţi creştini, referindu-se la textul danielic despre Fiul Omului, au identificat încă de la început aici o trimitere directă la persoana lui Hristos sau, mai exact, au presupus şi au argumentat că avem aici o referire directă la cea de-a doua venire.

Ca excepţie ce întăreşte regula, observăm ceea ce poate fi numit şcoala siriacă de interpretare care acceptă raportările iudaice de vreme ce siriacii vor susţine, în marea lor majoritate, că Fiul Omului este poporul lui Israel. Preluând sau nu viziunea iudaică asupra textului, exegeţii din această parte a lumii au văzut evident o referire la Hristos. Pentru aceşti teologi textul priveşte pe Mesia care va mântui poporul Său.

În sprijinul aserţiunilor de mai sus menţionăm operele lui Teodor bar Koni (sf. sec. 8) şi Ischodal de Meru (sec. 9) Opiniile lor au fost susţinute şi de Sf. Efrem Sirul care, trăind înaintea lor, pare să fi impus în şcoala exegetică siriacă acest mod de interpretare.

Cu toată această influenţă, totuşi, nu toţi scriitorii de limba siriacă vor fi acceptat această interpretare. Un exemplu de neacceptare a fost scriitorul siriac Afraate care, respingând teza că iudeii ar putea fi cei sfinţi (deci respingând interpretarea colectivă a celor ce vor veni după el) se va fi întrebat: “au pretins copiii lui Israel regatul celui Prea Înalt? Doamne fereşte! Sau au venit oamenii pe nori din ceruri?” (Demonstraţii 5:21)

După opinia lui Afraate se respinge ipoteza că Fiul Omului ar putea veni pe nori la iudei. Nu ştim şi nici nu ne interesează motivele care au condus la această poziţie intransigentă. În cazul acesta doar remarcăm deosebirea fundamentală dintre Afraate şi ceilalţi exegeţi sirieni.

În afara cadrului creştin filosoful Porfiriu a avut o interpretare interesantă pe marginea textului din cartea lui Daniel (7:13), care a fost criticată de către creştini. Printre primii martori ai tradiţiei siriace, Porfiriu va prelua (va fi influenţat) unele părţi din ea şi chiar interpretarea colectivă care va face carieră după Sf. Efrem Sirul. Pentru a putea observa poziţia filozofului este nevoie să cunoaştem comentariul Fericitului Ieronim la Cartea lui Daniel pentru că de aici se pot evidenţia atât aserţiunile celui ce l-a respins pe Hristos cât şi reacţia creştină la poziţia intelectuală a lui Porfiriu.

Referindu-se la textul cărţii lui Daniel (7:14) Fericitul Ieronim spune: “Să răspundă Porfiriu… cine poate fi această persoană atât de puternică încât să sfarme şi să distrugă în bucăţi cornul cel mic pe care el îl interpretează ca fiind Antiohia? Dacă răspunde că regii Antiohiei au fost înfrânţi de Iuda Macabeul, cum poate el explica atunci cum despre Iuda s-ar putea spune că vine pe norii cerului ca şi Fiul Omului?”(4)

De aici rezultă faptul că Porfiriu îl identifica pe “cineva ca Fiul Omului” cu Iuda. Afirmaţia lui Porfiriu nu putea avea în vedere aşa ceva (de aceea apare în text “dacă răspunde”) şi în consecinţă acel cineva trebuie să fie nu Iuda Macabeul ci, foarte probabil, poporul lui Israel.(5) Dată fiind lipsa de precizie a textului nu putem decât arăta ceea ce au spus comentatorii acestui text deşi această poziţie nu ar fi în cadrul investigaţiei noastre.

Interpretările moderne, au în vedere că exegeza tradiţională recunoaşte caracterul mesianic al textului. Argumentările teologilor de la sfârşitul secolului al XIX-lea(6) au fost reluate recent de numeroşi exegeţi. Astfel textul de la Daniel (7:13) a fost legat deseori de psalmul 8 şi această legătură de idei a prilejuit punerea sintagmei Fiul Omului aproape de termenii regali daţi de iudei conducătorilor deosebiţi ce au fost sau vor veni.

Plecând de la interpretarea tradiţională, mesianică, prin raportare la ea, se observă o tendinţă evidentă de interpretare pe care o putem numi exegeză colectivă, adică o interpretare ce vede în textul din Cartea lui Daniel nu un om sau o persoană, ci un grup omogen.(7) Aceasta interpretare pledează în primul rând pentru un triumf al poporului evreu ca entitate şi, de aici, ar rezulta caracterul anti-mesianic al acestei analize a texului.

Unii dintre interpreţi se raportează la exegeza tradiţională, mesianică şi, abandonând tendinţa de abordare din punct de vedere colectiv a sintagmei, ei încearcă să argumenteze că Fiul Omului ar fi nu o masă de oameni ci un individ (mai bine spus o persoană).

Această persoană nu este pentru ei Mesia, ci un înger.(8) Ei înţeleg pe “cineva ca Fiul Omului” într-un mod foarte simbolic şi ajung în general la finalul că Mihail, arhanghelul, este obiectul de referinţă al acestui verset.(9) Iniţial având puţină credibilitate, această ipoteză a fost serios luată în considerare mai ales după recentele descoperiri de la Marea Moartă care au aruncat o nouă lumină în ceea ce priveşte forţele angelice, îngerii în general, în religia iudaică din perioada numită în general epoca elenistă.(10) Această grilă interpretativă se bazează şi pe faptul ca Sfinţii Celui prea înalt sunt şi cetele îngereşti.

O variantă a acestei interpretări se evidenţiază doar prin punerea îngerului Gabriel în locul lui Mihail.(11) După această interpretare se aduce în prim plan textul de la Daniel (9:21) şi se spune că “un om” este chiar arhanghelul Gavriil. Analiză care se poate aplica la un alt text profetic (7:13). Potrivit acestui interpret vedeniile profetului Daniel (8:15) se referă la acelaşi arhanghel. În capitolele finale se poate accepta aceeaşi interpretare după care Fiul Omului înseamnă tot un înger, Gavriil, şi nu Mesia.

Acestea sunt trei mari tendinţe de interpretare ale teologiei contemporane şi a celei moderne. Accentul, nu numai ca număr al exegeţilor şi cantitate de volume, ci şi ca importanţă, cade pe prima intepretare, adică pe aceea care îl consideră pe Fiul Omului drept Mesia. În ordinea apariţiei această lectură a versetului de la Daniel 7:13 a fost prima (a apărut odată cu primele interpretări creştine) şi toate celelalte serii de interpretări s-au născut dacă nu prin raportare la ea, măcar referindu-se la aceasta şi căutând să o combată.

Această interpretare poate părea exagerată în ceea ce priveşte comentariul textului de la Daniel 7:13, iar diferenţele de comprehensiune a expresiei ţin în primul rând de un spaţiu cultural. Creştinii interpretează tradiţional sintagma Fiul Omului în sens mesianic pentru că sunt obligaţi să o facă astfel în primul rând de către Hristos, Cel Care – Mesia – S-a referit la Sine prin aceste cuvinte.

Pe de altă parte, putem afirma că interpretările care neagă nu mesianitatea versetului de la Daniel, ci identificarea lui Iisus Hristos cu acest Mesia, dacă nu sunt legate, pot cel puţin fi puse în legătura cu exegeza iudaică, fie ea rabinică tradiţională sau rezultând din apocrife. Problema mesianităţii textului este incontestabilă iar respingerea acestei grile de interpretare poate fi considerată o preluare mai mult sau mai puţin voalată a presupoziţiilor considerate adevărate de către rabini.

În concluzie, putem afirma că la Profetul Daniel sintagma Fiului Omului are un caracter evident mesianic. Rămâne aşadar clară identificarea Fiului Omului cu Mesia aşa cum ne transmite Sfânta Scriptura şi Sfânta Tradiţie. Acest fapt, susţinut chiar şi de unii exegeţi iudei, trebuie văzut prin prisma Noului Testament unde Iisus Hristos manifestă o predilecţie pentru afirmarea firii sale omeneşti. Ca Fiu al Omului, Hristos este foarte aproape de noi, iar această denumire conţine în sine şi demnitatea Sa eshatologică.

Note:

• 1. Vezi consideratiile lui Jephet, Rashi, Ibn Ezra şi Pseudo-Saadia, apud Arthur Ferch, Daniel 7 and Ugarit: A Reconsideration, Journal of Biblical Literature, 99 (1990) p. 75-86. (înapoi)
• 2. Cel mai clar la Ibn Ezra şi Rashi, acesta din urma identificând foarte clar pe acela care este “ca Fiul Omului” cu regele Mesia, naţiunile cu fiarele, şi pe Israel cu Fiul Omului; vezi Casey, op. cit., p. 81-83. (înapoi)
• 3. Collins, op. cit., p. 307 (înapoi)
• 4. Jerome’s Commentary on Daniel, trad. G. Archer, Grand Rapids: Baker, 1958, p. 80-81. (înapoi)
• 5. Vezi Casey, Son of Man, p. 73 (înapoi)
• 6. Vezi Behrmann, Georg, Das Buch Daniel, Gotingen, Vandenhoeck und Ruprecht, 1895, p. 48. (înapoi)
• 7. Vezi H.E.G. Paulus, care a propus această interpretare în 1805. De atunci ea a fost reluată atât în sec. 19 (Hitzig, Driver, Bervan) cât şi în secolul nostru (vezi Rowley, H.M., Darius the Mede and the Four World Empires în the Book of Daniel, Cardiff, 1969, p. 63 (înapoi)
• 8. Vezi Feuillet A., Le Fils de l’homme de Daniel et la tradition biblique, Revue biblique, 60 (1963) p. 170-202 şi 321-346. (înapoi)
• 9. Nathaniel Schmidt, The Son of Man în the Book of Daniel, Journal of Biblical Literature, 19 (1900) p. 22-28 (înapoi)
• 10. Vezi Emerton J. A., The Origin of Son of Man Impery; Journal of Theological Studies, 9 (1958) p. 225-242; Gaide C., Le livre de Daniel, Paris, Maine, 1969, p. 101-102 (înapoi)
• 11. Ziony Zenit, The Structure and Individual Elements of Daniel 7, Zeitschrift fur die alterstetamentlische Wissenschaft, 80 (1968), p. 394-396 (înapoi)

Însuşirile lui Mesia după profetul Daniel – despre „Fiul Omului” >>