Manastirea Voronet – Formula albastrului de Voroneţ o adevărată enigmă

Faima acestei mănăstiri din nordul Moldovei (Bucovina) este strâns legată de numele a doi voievozi: Ştefan cel Mare şi Petru Rareş. Cronica lui Ion Neculce consemnează în „O samă de cuvinte” întâlnirea dintre Ştefan cel Mare şi Daniel Sihastru, care l-a îndemnat pe voievodul înfrânt de turci în 1476 să construiască o mănăstire pe acele locuri, respectiv la Voronet, pentru că astfel victoria va fi de partea moldovenilor.

Mănăstirea Voroneţ

În 1488, domnitorul ridică aici un schit devenit ulterior biserica Sfântului Gheorghe.

Ridicată în numai câteva luni, biserica va dobândi strălucire începând din 1547, la iniţiativa mitropolitului Grigore Roşca, vărul lui Petru Rareş.

Arhitectura bisericii este specifică stilului moldovenesc al epocii: plan triconic cu turlă pe naos, a cărui pictură monumentală este deosebit de viguroasă.

În 1547, mitropolitul Grigore Roşca adaugă bisericii un pridvor închis şi hotărăşte împodobirea acestuia şi a faţadelor cu o frescă al cărei prezumtiv zugrav este pristavul Marcu.

Întreaga pictură murală, cu puternice elemente realist-autohtone, este de o rară fineţe plastică, pe celebrul fond albastru care impresionează şi în zilele noastre. O adevărată capodoperă este socotită scena „Judecăţii de Apoi”.

În 1550, prin grija mitropolitului Teofan, s-a realizat pictura pronaosului. O enigma rămâne formula „albastrului de Voronet”. Se presupune că zugravul-sef al bisericii a folosit aceeaşi metodă la care a recurs şi posesorul secretului smalţului din Mesopotamia, şi anume la criptografierea procesului de amestecare a culorilor (majoritatea de esenţă vegetală). Înscrisul cifrat, însă, s-a pierdut în negura timpului, deşi unii istorici sunt de părere că este posibil ca el să fie ascuns undeva în pereţii bisericii. O altă versiune ar spune că reţeta este de o esenţă veche păstrată alături de multe altele de un cult străvechi ce transmite din neam în neam aceste cunoştinţe, fiind activ şi în zilele noastre dar păstrându-se secret şi neatins de cele ce există “şi pentru noi cei de rând”.

Printre pietrele tombale de aici poate fi remarcată cea a lui Daniil Sihastru, iar printre comorile artistice trebuie amintite icoane, strana din secolul al XVI-lea şi mai ales clopotele din vremea lui Ştefan cel Mare, care, după spusele localnicilor, prin dăngătul lor evocă numele marelui Voievod. Această „Capela sixtina a Orientului” cum a fost numită, este o operă de artă unică.