Fuziunea dintre gând şi intuiţie

Asta e o teorie şi mai mult de atât pentru mine, prima clipă când mi-a trecut prin minte, a fost o provocare şi un bun exerciţiu de a cunoaşte. În multe momente am dat de idei prin care am înţeles tot universul. Și prin aceasta, de asemenea, înţeleg profund o bună parte din univers.

Conceptele ce le jonglez nu sunt doar ceva prea complex și prea greu de înțeles, ci sunt simple acţiuni, simple fenomene, pe care fiecare din noi le experimentează. Am observat şi faptul că legăturile dintre acţiuni sunt perfecte când le privesc printr-o logică cauzală, adică ce fac şi ce urmează să se întâmple, la fel şi ce se întâmplă, privind acţiunile trecute.

Este un mod de a înţelege, să accepţi că un gând de-al tău te-a dus în punctul în care ai spus ceva sau ai făcut ceva. Intuiţia, pentru mine, este informaţia primită sau informaţia luată, dintr-o sferă pe care încă, nici ştiinţa nu o poate pune în formule. Intuiţia am descoperit-o când am ales fără să am habar de ce va fi din punct de vedere al calculelor mele mentale. Am descoperit intuiţia şi în relatiile cu oamenii, şi desigur pe ea am regăsit-o şi în diferite munci, lucrări pe care le desfăşuram.

Am aflat mai târziu că intuiţia este un dar, este o informaţie pe care o parte invizibilă nouă, ne-o oferă. În meditaţii intuiţia este ca pâinea caldă, se serveşte fără răsuflare (şi la propriu şi la figurat). Intuiţia deasemenea este doar o porţiune din întregul fenomen al cunoaşterii şi în acelaşi timp este o parte importantă în drumul spre cunoaşterea nemărginită care în continuu creşte cu mult peste nivelul nostru celor de pe pământ de a o asimila.

Sunt aspecte pe care unii le pot înţelege uşor dar cu care nu lucrează la fel de uşor. De exemplu, fuziunea dintre gândul nostru şi intuiţie crează o nouă viziune, una mai clară şi mai aproape de planul material în care … respirăm. Această nouă viziune eu am regăsit-o foarte puternic în copilărie şi mult prea diminuată acum că sunt adult. La fel ca în orice filozofie, avem logicul şi ilogicul, şi pentru această fuziune am găsit logică formarea noii viziuni sub numele de imaginaţie.

Spre o poartă a cunoaşterii infinite, prin definiţie, un fără-de-sfârşit mod de a creşte, imaginaţia vine în viaţa noastră mereu când trebuie să trecem mai departe, să acţionăm diferit, să schimbăm ceva, să creem ceva nou etc. Ca drept urmare, suntem azi rezultatul imaginaţiei noastre!

Şi ce mai farmec să asişti observator la propria creaţie, viaţa noastră! Este întradevăr o muncă grea, să vezi acum tu eşti tot ce ai făcut şi să îţi dai cu seama de tot ce ai făcut. Pe mine începe să mă fascineze această stare de spirit pe care o adopt ori de câte ori am ocazia, în meditaţie sau chiar în contactul (comunicarea) cu cei din jur, să mă minunez de ce am reușit să fac până acum.

Spuneam deci că fuziunea dintre gând şi intuiţie este imaginaţia, iar ca să nu mă repet, spun că imaginaţia este un produs clar şi logic al unui proces psihic ce survine în urma unor conexiuni cognitive formate din elemente prezente şi elemente nonprezente. Imaginaţia are rolul de a forma cunoaşterea şi de a o împinge spre culmile infinitului, iar în noi ca oameni o regăsim ca fiind construită în urma acţiunilor noastre (gândurile) bazate pe informaţiile primite din planurile neexperimentate de noi, planurile nonmateriale, planurile şi nivele de conştiinţă şi supraconştiinţă, care patronează viaţa omului de când e lumea şi pământul (spiritele, ghizii spirituali, mitologie, zeii şi zeiţele etc).