Guillaume Postel (1510, Barenton-1581, Paris), umanist francez. Prea multe note biografice ni-l prezintă ca pe un profesor, cu tot ce aceasta comportă puţin peiorativ relativ la funcţie şi funcţionarism. Personajul merită însă atenţia noastră. Muncitor agricol, servitor, matematician, cosmograf, profet, medic, alchimist şi chiar… iezuit! Ce n-a fost el!
Ce știm despre Guillaume Postel?
O figură stranie a celui numit încă în viaţă “învăţatul şi nebunul Poştei”. După studii făcute în condiţii foarte proaste, el reuşeşte să-şi câştige viaţa ca învăţător într-un sat, apoi ca servitor la colegiul Sainte-Barbe, la Paris. Aici, cum are un moment liber, învaţă singur araba, greaca şi ebraica.
În 1537, Buda îl remarcă, în fine, pe acest umanist pasionat, şi Guillaume Postel însoţeşte o expediţie diplomatică trimisă pe lângă Soliman Magnificul. Se împrieteneşte cu medicul sultanului, un evreu foarte erudit care îi dă o lucrare despre kabala. Rapid, învaţă turca şi se impregnează de civilizaţia islamică.
De aici încolo drumul său este trasat: va încerca, într-un fel de ecumenism la dimensiunile bazinului mediteranean să pună de acord cele trei religii ale Cărţii prin ceea ce ele au, crede el, comun din ceea ce este fundamental. La întoarcerea sa în Franţa, Francisc I, care vede în el un spirit universal, îl numeşte “lector” de matematică şi de limbi orientale la Colegiul regal (astăzi Colegiul Franţei).
El scrie atunci, una după alta, lucrările De originibus, seu de hebraicae linguae et gentis antiquitate (1538), Linguarum duodecim characteribus differentium alphabetum (1538) şi De orbis terme concordia, pe care o publică în 1544. Dar ce l-a determinat ca, în acelaşi an, la Roma, să vrea să-l întâlnească pe Ignaţiu de Loyola şi să-l câştige pe acesta de partea cauzei sale?
Cert este că intră ca novice în Compania lui Iisus… de unde va fi grabnic expulzat. Anticonformismul său în materie de religie atrage asupra lui fulgerele Sfântului Ignatio, care îl face să cunoască paiele umede ale carcerei… Perseverează totuşi; traduce Bahir-ul şi alte opere kabalistice, printre care Zohar-ul, “Cartea Creaţiei”.
Vasta şi neobosita sa curiozitate îl face să se intereseze de toate domeniile ştiinţei. Se ilustrează, de exemplu, în geografie (Des merveilles du monde, et principalement des admirables choses des indes et du Nouveau Monde, 1553), în istorie (De la Republique des Turcs, 1560), în studiul moravurilor şi al sacrului (Les Tres Merveilleuses Victoires des femmes du Nouveau Monde, 1553), şi aşa mai departe…
Dar asta ar fi puţin. Erudit, dar, în egală măsură, gânditor original şi fecund (L’Histoire memorable des expeditions depuis le Deluge faictes par les Gaulois ou Frangois.,., 1552; Alcorani, seu legis Mahometani et evangelistarum concordiae liber, 1543; Unique Moyen de accord des protestants, appeles en France huguenots, et des catholiques ou romains et papistes, propose avec raison, 1563; Les Raisons de la monarchie, 1551; La Lotsalique, 1551 etc.)
Cu a sa De orbis terme concordia, de altfel, Guillaume Postel a dat tonul. Se simte chemat să realizeze pacea între popoare: vrea să stabilească o religie fără sectarism, întemeiată pe Evanghelie, care ar desăvârşi Vechiul Testament şi Coranul, şi să fundeze un imperiu creştin, al cărui şef spiritual să fie papa, iar regele Franţei, conducătorul vremelnic.
“Primul om născut în această lume după Potop, scrie el în Les Raisons de la monarchie, este Gomer, fiul lui Japet, fiul lui Noe, iar acest Gomer este tatăl şi fondatorul atât al neamului, cât şi al jurisdicţiei galice şi celtice.”
După cum vedem, scopul politic şi religios al lui Guillaume Postel este grandios. Ştie, totuşi, că lucrurile nu se vor face singure. Stigmatizează luxul în care trăiesc preoţii, dar îl critică, la fel de viguros, pe Luther pentru că a distrus unitatea creştină. Decelează în progresele necredinţei pretenţia Bisericii de a funda credinţa pe autoritate şi nu pe libertate. Apelează la Părinţii din Conciliul de la Trento şi le cere să nu pronunţe anatema împotriva nimănui.
De ce dogme când există o credinţă înnăscută pe care Dumnezeu a revelat-o inimii omului prin lumina naturală? Sfânta Scriptură a fost pur şi simplu înăbuşită sub o masă de comentarii şi de exegeze care i-au micşorat importanţa şi influenţa…
În La Cledes choses cachees depuis la creation du monde, pe care o publică sub pseudonim la ieşirea din închisoare, Guillaume Postel distinge patru vârste în istoria umanităţii: vârsta naturii, vârsta legii, vârsta graţiei şi, în fine, vârsta concordiei care se defineşte prin abolirea păcatului originar.
Aflându-se în dezacord cu doctrina oficială a Bisericii, Guillaume Postel demisionează de la Colegiul regal. Cum nu are avere, acceptă un post de preot la spitalul San Giovanni din Veneţia. Aici întâlneşte o femeie analfabetă în vârstă de 50 de ani, Joanna, şi devine confesorul ei.
În curând, Guillaume Postel vede în ea “mama sfântă a lumii”. Oare Zohar nu afirmă că vor fi doi Mesia? Joanna are vocaţia de a degaja din ganga sa anima, partea obscură a sufletului omenesc, şi să reamintească animus-ului că el este partea sa luminoasă. Prin păcatul său, Eva a marcat anima cu o asemenea pecete de infamie încât numai o femeie poate s-o răscumpere.
Joanna este această femeie, acest Mesia feminin… Joanna moare în 1551. Guillaume Postel, profetul, rămâne multă vreme încremenit de durere. Sfânta Inchiziţie îl declară tulburat mintal şi deci iresponsabil. În cursul unei viziuni extatice, înţelege că la moartea “maniei sfinte a lumii” începe o eră nouă pentru omenire şi o proclamă în a sa Doctrine du Siecle dori (1553); anumite propuneri din lucrare au scandalizat (a făcut ca macrocosmosul să depindă de microcosmos şi nu invers).
Începe să predea din nou, continuu, la colegiul lombarzilor, apoi dă (aici biografii se contrazic) lecţii de matematică la Dijon. Până în 1564, an în care Guillaume Postel se retrage în abaţia Saint-Martin-des-Champs nu fără a retracta cele afirmate din cauza unui sentiment de neputinţă. Îi mai rămân şaptesprezece ani de trăit. Îi va petrece în meditaţie, studiind Sfânta Scriptură şi cântând la vioară.
Lasă un răspuns