Odată cu creșterea nivelului de civilizație și de cultură, istoria plantelor medicinale ne apropie de existența unor vindecători sacerdoți sau a unor vindecători laici. Aceștia spre deoasebire de vrăjitorii ori șamanii populațiilor primitive, erau preocupați mai puțin de aspectul ritualic, teurgic al folosirii unor plante medicinale de leac, și mai mult de valoarea curativă a acestor ierburi medicinale și de o mai eficientă folosire a lor.
Notând în istoria plantelor medicinale baza farmaceuticei antice, consolidată o dată cu prelucrarea produselor pe bază de plante medicinale, omenirea a cunoscut produse precum: uleiurile, băuturile alcoolice, oțetul, și altele. Apariția diferitelor sisteme de scris, posibilitatea materializării prin reprezentare grafică a noțiunilor, a favorizat cu ușurință transmiterea și îmbogățirea cunoștințelor. Tainele plantelor medicinale transmise prin viu grai sau prin documente scrise, constituie aspectul istoric al originii folosirii plantelor în scopuri medicinale.
CUPRINSUL ARTICOLULUI
Istoria plantelor medicinale din Egipt și Sumeria
G.F Grotefend, în 1802 a realizat descifrarea scrierii cuneiforme, iar J.F. Champollion în anul 1822, descifrarea scrierii hieroglifice – acestea au permis studierea și reconstituirea destul de fidelă a modului cum cele mai vechi popoare din jurul Mediteranei (prin papirusurile, reprezantațiile plastice – scenele – din Egipt, tăblițele din teracotă din Mesopotamia) au înțeles să folosească unele plante medicinale.
Istoria plantelor medicinale numește cea mai prețioasă mărturie scrisă că fiind “Papirusul Ebers”, redactat în 1550 î.e.n., achziționat de G. Ebers, la Luxor, și publicat în 1855 (vezi imaginea alăturată). Cu 20 de m lungime și 30 cm lățime, acest papirus este o bogată enciclopedie de medicină și farmacologie , sintetizând cele mai vechi cunoștințe din acest domeniu.
Din lucrările clasice ale medicului german H. Grapow și ale medicul elvețian H. Sigerist aflăm că tehnicile de acum 2-3000 de ani din Egipt prezintă rețete compuse după aceleași principii care se aplică și în zilele noastre: forma galenică, tehnica de preparare (zdrobire, măcinare, fierbere, strecurare, amestecare în vederea obținerii ingredientelor cărora urma să li se dea forma galenică dorită), indicații privitoare la momentul administrării medicamentelor etc.
Din papirusul Ebers nu lipsesc rețetele criptice, conținând secrete ascunse, ingredientele lor fiind indicate simbolic ”lacrima lui Ibis”, ”pana lui Thot”, acestea fiind rămășițe ale străvechilor practici mistice, animiste. Prepararea medicamentelor era făcută de către un medic. Hieroglifa (pictograma) ”medic” în limba egipteană sun, se compune din 3 elemente: un om așezat, o lanțetă și un vas. Ea reprezintă deci pe acela care vindecă și prepară medicamentul. Formele galenice adoptate de egipteni cu privire la administrarea medicametelor nu diferă prea mult de cea actuală, atunci ei foloseau:
- prafurile,
- pilulele,
- macerațiile,
- decocturile,
- cataplasmele,
- emplastrele,
- colirele,
- inhalațiile,
- unguentele,
- supozitoarele,
- clistirele,
- fumigațiile,
- soluțiile apoase, uleioase și alcoolice (în bere),
- bujiile vaginale și altele.
O traducere a unor fragmente din Papirusului Ebers
O transliterație interliniară și o traducere în engleză a unor porțiuni din Papirusul Ebers, posibil să aibă de-a face cu diabetul zaharat.
Cartea a fost scrisă de Stephen Carpenter, Michel Rigaud, Mary Barile, Tracy J. Priest, Luis Perez și John B. Fergurson.
Această lucrare este bazată pe transcrierea din hieratică la hieroglifică, realizată de Walter Wrzesinski în Leipzig, 1913.
Plante medicinale folosite curent în Egiptul Antic
Dintr-o lucrare scrisă în 1904 de farmacologul german H. Schelenz aflăm că se foloseau des:
- decocturi sedative și antiflogistice din mușețel și mentă,
- speciile laxative și purgative ca ricinul, rodia, senna, fiind completate de curmale și smochine.
- egiptenii cunoșteau acțiunea diuretică a cepei de mare (scilla maritima).
- usturoiul și rodia erau folosite ca leacuri vermifuge.
- macul, cânepa indiană (cannabis indica), mandragora și măselarița erau incluse între sedative, somnifere și stupefiante.
- din macul cultivat, lângă Teba, se scotea opiul tebaic, preluat chiar și de greci.
- smirna și rășinile aromatice erau folosite atât la aplicarea medicațiilor prin fumigație, cât și ca substanțe aromatice conservante la înbălsămarea cadavrelor.
Nu e de mirare, deci, că botanistul Discoride menționează în opera sa peste 80 de plante medicinale de origine egipteană.
Istoria plantelor medicinale sumeriene
Descoperirea Bibliotecii de la Ninive formate din 20 000 de tăblițe și dezgroparea tăblițelor de la Nippur, bogate în texte medicale, a creat o imagine clară a folosirii de plante medicinale de către mesopotamieni. Istoria plantelor medicinale se bazează și pe textele medicale scrise în limba sumero-akkadiană, considerată limbă literară, aceeași în care era redactat și vestitul poem Ghilgameș, găsit în Biblioteca de la Ninive. Textele găsite în aceasta biblioteca, printre altele, arată că majoritatea medicamentelor utilizate erau de origine vegetală.
Potrivit istoricului englez, R. Campbel Thompson, din lucrarea sa Assyrian Herbal (Ierbarul asirian), scrisă în anul 1924, aflăm de folosirea a peste 250 de plante medicinale. Printre ierburile medicinale folosite figurau : cassia, mirtul, cimbrul, assafoetida, chimionul, muștarul, cânepa.
Cunoașterea plantelor medicinale este o taina transferata până în zilele noastre. Deținem toți cunoștinte despre folosirea unora dintre ele. Continua să citești articolul: Tratamente cu plante medicinale pentru toate bolile
Lasă un răspuns