Mihai Eminescu, șaman român prin 8 ideologii

Dacă Mihai Eminescu are legătură cu șamanismul, direct putem toți spune că nu, dar indirect, analizăm filozofiile, ideologiile și esențialul, iar astfel putem spune că a fost chiar șaman practicant. Călătoriile lui, visele lui, practica lui, viața lui, toate sunt cu iz șamanic.

Dacă continui lecturarea acestui articol îți promit conștientizări profunde, introspecție lăuntrică la rang de umanitate, închegarea holistică și hermetică a celor două concepte, Eminescu și șamanismul, cu un final puțin glorios, spre a lua aminte la ce este mai departe de iluminare sau trezire spirituală.

Mihai Eminescu din O copilărie nepereche

Jorjette a început să citească o carte despre viaţa lui Mihai Eminescu, “O copilărie nepereche” scrisă de Petru Rezuş (cumpără de la Anticariat Online). Cum are obiceiul, citeşte în gând ceva nostim şi râde, apoi îmi spune:

– Vrei să îţi citesc ceva amuzant?

Eu îi confirm, deşi şurubăream prin vastul internet lucrând la articolul precedent. După primele vorbe auzite, m-am oprit din ce făceam ca să ascult. Întra-devăr a fost funny, şi chiar nu mai contează despre ce era vorba. Eu revin subtil la treaba mea, dar că să nu o întrerup, căci îi place să-mi citească, ea continuă. A ajuns la un pasaj la care nu doar că m-am oprit dar am început să mănânc seminţe în timp ce ascultam. Pasajul este mai jos, după ce l-a citit, ea a spus “A început să-mi placă cartea asta”:

“Copilul începuse să iubească singurătatea, în care putea gândi în linişte, şi petrecea uneori ceasuri întregi în pădure, pe malul iazului Baisa sau pe prispa unui izvor. Alteori se întorcea din rătăcirile sale păduratice cu câte doi-trei şerpi vii, fie chiar şi pentru nevinovata glumă de a-l amăgi pe tatăl său:
– Hai tată să-ţi arăt o pasăre.

Gheorghe Eminovici privea, fascinat, la şerpii încolăciţi şi se minuna în sinea sa de curajul copilului. Aşa ceva văzuse numai la nişte circari din Suceava şi avea o repulsie organică faţă de aceste târâtoare. Se uita la culoarea lor verde şi la limbile fulgerătoare şi îl cuprindea teama:
– Şă nu te muşte jivinele, Mihăiţă!
– Nu mă muşcă, fiindcă ştiu că sunt stăpânul lor … Când îi chem, vin şi mă ascultă!

Mihăiţă susură încet, apoi fluieră o melodie, iar şerpii se mişcară, ridicând capetele unghiulare şi fulgerându-şi limbile.
– Du-i înapoi la locurile lor, Mihăiţă! Porunci tatăl său.
– Se duc singuri! A răspuns Mihăiţă şi le-a fluierat iarăşi cu alte intensităţi, aşezându-i pe pământ. Şerpii dispărură în tufiş. Gheorghe Eminovici şi-a văzut de treburi, dar, singur cu Raluca, i-a spus întâmplarea, rămânând pe gânduri, cum avea obiceiul, apoi a zis:
– Băiatul acesta e altfel alcătuit, Ralu! Are anumite puteri, cât e de mic!”

…

“Mihai se vedea rege-n miază noapte peste popoarele indiene. Împăratul i-o dădea de soţie pe fiica lui, pe frumoasa Tlantaqu-Caputli. Mihai Eminescu îşi va aduce aminte cu drag de numele dat de el, fiicei împăratului.”

Citind toate acestea nu am putut să nu fac legătura dintre ce anume făcea Mihăiţă cu natura şi ce anume fac cei care practică șamanismul, cum folosim natura, cum comunicăm cu animalele, cum ascultăm glasul naturii care ne spune mereu ceea ce ne interesează, ne răspunde la întrebări la care noi singuri nu răspundem!

Mihai Eminescu, “un pui de om” cum îi spunea mama lui, Raluca, cred că a fost un șaman român. Cânta doine, visa, comunica cu animalele, îşi afla răspunsul la întrebări în natura vie din jurul său.

Ideologia lui Eminescu vs cea șamanică

Dar, întâi, Eminescu a scris o poezie ( Înger și demon, scrisă prin 1873, publicată în volumul Poezii filosofice de Mihai Eminescu, la editura Cultura Națională în 1923 ) pe care vă încurajez să o citiți așa cum a scris-o, dar care spune cu deosebită tristețe de geniu, așa:

Pe un pat sărac, în agonie prelungă, asudă tânărul. O lampă aruncă o lumină zgârcită, subțire, sfârâind în aerul bolnav. Nimeni nu-i știe de știre, nimeni nu-i mângâie fruntea, nimeni nu-i alină soarta.

Ah, acele gânduri, toate îndreptate împotriva lumii, împotriva legilor scrise, împotriva ordinii acoperite cu numele lui Dumnezeu – toate acestea se întorc acum împotriva inimii sale muribunde, sufletul său fiind pe cale de a fi sugrumat.

A muri fără speranță! Cine poate înțelege amărăciunea ascunsă în aceste cuvinte? Să te simți neliber, mic, să vezi cum marile tale aspirații sunt reduse la nimic, să realizezi că relele domnesc în lume și că nu te poți opune lor.

Să te opui lor înseamnă să-ți risipești viața. Și când mori, să-ți dai seama că ai trăit degeaba. O astfel de moarte este iadul! Alte lacrimi, alt amar mai crud nici nu pot exista: simți că ești nimic.

Apoi cum să rămâi la fel după ce intrând în Glossă cu Eminescu dirijor, conștientizezi astfel:

Timpul trece, timpul vine, toate par vechi și totuși noi. Întreabă-te și judecă ce este rău și ce este bine. Nu spera și nu te teme, ceea ce e trecător va trece ca un val. Dacă ești îndemnat sau chemat, rămâi rece la toate.

Multe lucruri se perindă prin fața noastră, auzim multe sunete, dar cine poate ține minte totul și să le asculte pe toate? Stai deoparte, regăsește-te pe tine însuți, căci în timp ce zgomotele deșarte se aud, timpul trece, timpul vine.

Nu lăsa echilibrul rece al gândirii tale să se încline spre clipa trecătoare pentru masca fericirii care se naște din moarte și durează poate doar o clipă. Cine înțelege toate acestea știe că toate sunt vechi și totuși noi.

Imaginează-ți lumea ca pe un teatru. Fie că joacă unul sau patru actori, vei recunoaște chipul fiecăruia. Dacă plâng sau se ceartă, tu retrage-te în tine însuți și înțelege din arta lor ce este rău și ce este bine.

Viitorul și trecutul sunt două fețe ale aceleași file. Cine știe să le învețe vede începutul în capăt. Tot ce a fost sau va fi, avem în prezent. Dar întreabă-te și judecă zădărnicia lor.

Toate lucrurile existente se supun acelorași mijloace. De mii de ani, lumea este veselă și tristă. Alte măști, aceeași piesă; alte guri, aceeași gamă. Amăgit de atâtea ori, nu spera și nu te teme.

Nu spera când vezi mișeii triumfând, căci nătărăii te vor întrece chiar dacă ești în frunte. Nu te teme, căci vor căuta din nou să se plece între ei. Nu te asocia lor, ceea ce e trecător va trece.

Lumea te atrage cu cântecul ei de sirenă, întinde mreje strălucitoare și schimbă actorii pe scenă. Te momește în vârtejuri, dar tu strecoară-te pe lângă, nu băga de seamă. Fii indiferent dacă te îndeamnă sau te cheamă.

Dacă te ating, retrage-te. Dacă te hulesc, taci. Ce rost au sfaturile tale dacă le știi măsura? Lasă pe toți să spună ce vor, lasă lumea să treacă. Ca să nu te atașezi de nimic, rămâi rece la toate.

Rămâi rece la toate, indiferent de îndemnuri sau chemări. Ceea ce e trecător va trece ca un val. Nu spera și nu te teme. Întreabă-te și judecă ce este rău și ce este bine. Toate sunt vechi și totuși noi. Timpul trece, timpul vine.

Inteligența artificială conceptualizând filozofia eminesciană

În 2024, un alt maestru, ChatGPT sau AI-ul lingvist, mi-a lipezit puțin cea mai profundă poezie a lui Mihai Eminescu, Glossă:

Poezia lui Eminescu conține ideologii șamanice?

Personal sunt de acord cu extragerea făcută cu ajutorul inteligenței artificiale. Puțin rușinat că după peste 25 de ani am ajuns să văd mai clar influența Spiritului asupra lui Eminescu. De curând am putut ști că spiritul poate fi înțeles, înainte punând totul pe seama trupului care animat de Suflet, face și drege. Spiritul e Unul, sufletele ce îl primesc sunt multe, la fel și trupurile ce au Suflet, dar totuși puțini descifrează conștient, nu povestea ci povestitul, nu ce vine ci venitul, nu Spiritul ci spiritualizarea sau spiritualul.

Similitudinea dintre ideologia șamanică și învățăturile lui Eminescu este pe de o parte evidentă dar ascunsă de ochiul profanului, precum pe de altă parte, inițiatul în practica șamanică află prin propria experimentare îndelungată, conștientizări profunde din sfera cărora începe să trăiască zi de zi, așa:

1. Reflectarea asupra Binelui și Răului – În șamanism, reflecția asupra binelui și răului este esențială. Șamanii adesea explorează dualitățile și echilibrul între forțele opuse pentru a înțelege mai profund natura și motivațiile umane. Reflectarea constantă asupra acestor concepte le permite să ofere ghidare și vindecare eficientă, bazată pe înțelegerea subtilităților existenței.
2. Acceptarea Naturii Trecătoare a Vieții – Șamanismul recunoaște și celebrează ciclurile naturale ale vieții, inclusiv nașterea, moartea și renașterea. Acceptarea trecerii timpului și a efemerității experiențelor umane este parte integrantă a practicii șamanice, care învață că toate lucrurile sunt interconectate și în perpetuă schimbare. Acest principiu ajută la înțelegerea și acceptarea transformărilor naturale ale vieții.
3. Indiferența Față de Zgomotele Deșarte – În șamanism, se pune un accent pe concentrarea interioară și pe discernământul între esențial și neesențial. Șamanii se abțin de la a se lăsa influențați de distrageri și zgomote externe pentru a se concentra pe lucruri care au cu adevărat importanță în călătoria spirituală și în comunicarea cu lumea spiritelor.
4. Observarea Lumii ca pe un Teatru – Șamanii adesea își imaginează lumea ca pe un spectacol sau ca pe o scenă pe care se joacă diverse roluri. Această viziune le permite să observe dinamica și interacțiunile dintre oameni și forțele naturale, fără a se implica emoțional în dramele cotidiene. Această perspectivă ajută la menținerea unei stări de echilibru și claritate.
5. Evitarea Speranțelor și Temerilor Nejustificate – Șamanismul învață că temerile și speranțele exagerate pot fi obstacole în calea înțelegerii spirituale. Prin practica și meditația șamanică, se încurajează eliberarea de aceste emoții care nu servesc unei creșteri spirituale autentice și se cultivă o stare de acceptare și liniște interioară.
6. Reevaluarea Fericirii și a Succesului – Șamanii recunosc că fericirea și succesul sunt adesea iluzorii și trecătoare. În schimb, ei se concentrează pe conexiunea profundă cu lumea spirituală și cu sinele autentic, care nu depinde de succesul material sau de fericirea efemeră.
7. Înțelegerea Naturii Ciclice a Vieții – Șamanismul este profund legat de înțelegerea ciclurilor naturale și spirituale. Viața, moartea și renașterea sunt văzute ca parte a unui ciclu continuu, iar șamanii lucrează pentru a armoniza și a naviga aceste cicluri în mod conștient, utilizând cunoștințe ancestrale și ritualuri.
8. Detașarea de Părerile Celorlalți – În șamanism, se subliniază importanța autodeterminării și a menținerii unui drum personal autentic. Șamanii sunt adesea învățați să nu fie influențați de părerile exterioare și să se concentreze pe propria lor călătorie spirituală și înțelegere interioară.

Mentalizarea ascensiunii gnostice pe fond șamanic eminescian

Cum să nu fie Mihai Eminescu un șaman român al epocii noastre de la care să înveți să trăiești? Uneltele culturii sunt mintea, voința și devotamentul față de viață și toate simțurile. Conlucrează și generează cadrul potrivit pentru credință și alte concepte specifice oamenilor. Zona gri unde mintea rămâne în afară, iar noi nu simțim că știm ce facem, dar simțim că facem ce știm mai bine.

Dacă îl analizezi pe Dumnezeu prin cuvânt, pui mintea în afara zonei de confort. Dacă privești minunile din fiecare secundă, te conectezi direct cu vibrația din întreg Universul și devii super om! Când totul, ce te ajută și ce nu te ajută, este amestecat, tu vezi agnostic că lumea este și tu ești în ea. Voința și devotamentul sunt în sensul vieții oricui, precum soarele și lumina lui, oferă și căldură dar și alte pericole pentru că tot ce este poate fi bun sau rău, benefic sau opus.

Acesta este Spiritul, gustul mentalizat al unei experiențe exterioare trupului, dar direct orientate spre el, proces finalizat adesea cu conștientizare, materializare, memorare, creativitate, imaginație și chiar vocea interioară.

Momentan rămân intrigat de posibilitatea ca prin capacități nementalizate încă să fim toți capabili să schimbăm sau să transformăm tot în jurul nostru. Dacă unul poate, toți pot! Foarte intrigantă ideea legată de cum ar fi pe o probă practică posibilă această manifestare a umanității. Dacă vreo dată am făcut toți într-un singur nume ceva, toți câți eram pe Pământ, cred că aș vrea să știu ce, dar mi-e teamă că fix din această cauză escaladată în cauzalitatea universală, nimeni nu va ști.

Din acest motiv, depășesc uneori granița, pentru că un șaman mi-a spus că pot doar să privesc dincolo când nici nu știam că ce văd este dincolo de barieră, triunghiul în care este incadrat ochiul ce privește!

Totul, este și înger și demon, precum, șamanul român Mihai Eminescu a scris.