După cum prea bine ştiţi, timp de circa 2 milioane de ani am fost culegători, vânători şi păstori, încă aproximativ 5000 de ani am fost agricultori şi numai de aproape 200 de ani ne-am integrat în rigorile civilizaţiei tehniciste, care, din punctul de vedere al respiraţiei de care vorbim, ne-a comprimat mişcarea la maximum, integrându-ne în rigorile imobilismului, cu tot ce decurge din această realitate.
Totuşi, este bine să ştim că omul a fost cândva o apă curgătoare, apă limpede şi în permanentă mişcare, asemenea unui râu de munte. Indiscutabil, cu cei peste 400 de muşchi scheletici pe care îi deţine omul, acesta a fost proiectat din start pentru mişcare. Or, dacă stăm şi ne gândim bine, mişcarea omului modern se reduce la un carusel al scaunelor şi fotoliilor, în sensul ca de pe scaunul pe care stăm la birou sau la locul de muncă ne deplasăm pe acela din automobil sau din mijloacele de transport în comun, de pe acesta pe acela din faţa televizorului, pentru că, în continuare, să ajungem în pat.
În acest sens, este bine de a şti că sociologii ne avertizează asupra faptului că în jurul anului 2000 – şi cât mai e până atunci! – în jur de 80% dintre salariaţi vor face parte din categoria sectorului terţiar, respectiv din categoria acelora având diverse servicii petrecându-şi în jur de 80000 ore din viaţa lor activă în poziţie aşezată, aşadar stând pe scaun.
Dar sedentarismul reprezintă după cum vedem nu numai o stare potrivnică naturii umane, ci şi una eminamente nocivă, creînd condiţii dintre cele mai favorabile pentru apariţia sau evoluţia a numeroase boli, între care cele cardiovasculare ocupă primul loc. Exemple dintre cele mai elocvente vin în sprijinul acestei afirmaţii.
Astfel, statisticile ne demonstrează că într-un oraş din Olanda, unde locuitorii şi-au însuşit prin tradiţie bicicleta ca mijloc curent de transport, s-au înregistrat de cinci ori mai puţine infarcte de miocard decât într-un oras identic ca mărime din SUA, unde automobilul a devenit a doua natură a omului. Această realitate nu este străină de faptul ca în SUA mortalitatea prin boli cardio-vasculare reprezintă mai mult de jumătate – mai precis 54% din mortalitatea generală – 9/10 din această mortalitate revenind în exclusivitate infarctului de miocard.
Astfel stând lucrurile, nu intâmplător, J.K. Alexander, de la Colegiul de Medicină din Houston, a iniţiat o originală campanie împotriva acestui “vehicul al morţii”, cum denumeşte el automobilul, şi asta nu numai din cauza accidentelor rutiere ce îi revin, ci şi din cauză că, promovând imobilismul făpturii umane, creează condiţiuni dintre cele mai favorabile pentru dezvoltarea şi proliferarea bolilor cardio-vasculare.
O opinie asemănătoare despre acelaşi vehicul are şi Gerhard Venzener, care afirmă că picioarele noastre sunt făcute pentru mişcare, în general, şi mers, în particular, şi nu pentru a accelera pedala unui automobil…
Lasă un răspuns