Chiar dacă uneori sunt inevitabile, conflictele parinți-copii se pot rezolva fără țipete și pedepse. Evita conflictele ori de cate ori apar. Incearca sa fii in permanenta constient, pentru ca acestea pot lasa traume adanci care au nevoie de ani de zile pentru a fi depasite.
Față de cele mai obișnuite nevoi și preocupări zilnice, copiii și părinții au puncte de vedere diferite. Copiii vor să se joace când părinții doresc să se odihnească. Ei mănâncă tartina cu dulceață pe canapea, în loc să rămână în bucătărie cum ai dori.
Acest gen de conflicte sunt absolut normale, spun psihopedagogii și rezolvarea lor face parte din procesul de educație. Important este de a nu le da amploare, de a le rezolva cu tact. Și, dacă esti un bun pedagog, esențial ar fi să le previi. Iată cum o poți face.
Evita conflictele cu copiii cu tact, cu dragoste si intelegere
- Precizeaza-ti foarte clar exigențele, nu-l lăsa pe copil să le interpreteze pentru că astfel se pot naște neînțelegeri. De exemplu, în loc să-i spui “aranjează-ți camera”, concretizeaza: “pune-ți jucăriile la locul lor”, “fă ordine în dulap”, “pune-ți hainele la locul lor”, apoi “fă duș” și “vino la masă”!
- Regulile ferme, indiscutabil te pot scuti de discuții repetate, dezagreabile. Astfel, dacă, de exemplu, unul dintre copii aranjează masa în zilele cu soț, iar celălalt (sau tu, dacă ai unul singur) în zilele fără soț, nu vor mai fi conflicte în fiecare seară. Sau, dacă toți adulții înțeleg să-și pună hainele în ordine, cel mic nu-și va mai “uita” canadiana pe fotoliu sau în hol, pe jos…Copiii admit astfel de reguli, spun specialiștii, pentru că au un simț al justiției dezvoltat.
- Atunci când conflictul s-a declanșat deja, părinții trebuie să dovedească tact, pentru că ei sunt… problema. Copilul nu vede de ce trebuie să fie obligat să poarte haine curate și călcate, să mănânce morcovi, să se spele pe dinți. Ordinele, aprecierile defavorizante, morala nu dau rezultatele scontate. Din contra, vei observa o rezistență de moment din partea copilului.
- De asemenea, impunându-i copilului o soluție care nu-i aparține, nu-l incita la autodisciplină, unul din elementele forte ale educației. În aceste condiții, ce este de făcut? În primul rând, discuta sincer cu copilul: “mă irită să găsesc șosetele tale aruncate pe jos”, sau “mă enervează ideea că te culci târziu, pierzând orele cele mai bune de somn”. Când discuți “de la egal la egal” copilul nu se va simți agresat, ci incitat să găsească o soluție. Poți obține astfel aproape tot ce dorești, cu condiția să ai răbdare, tact și să funcționeze perfect exemplul personal.
Lasă un răspuns