Religia Mesopotamiei Antice

Abordarea fenomenului religios din Mesopotamia antica este o sarcina extrem de gingasa si dificila datorita faptului ca izvoarele arheologice si literare, desi în mod paradoxal abundente, refuza sa ne permita întelegerea reala a esentei credintelor religioase din acest tinut. În mod cu totul special, religia acestui teritoriu este departe de a fi unitara, caci în realitate ea este expresia credintelor religioase împartasite de popoare si grupuri de popoare diferite: sumerienii si akkadienii, pe de o parte si babilonienii si asirienii pe de alta parte.

Cu toate acestea, putem mentiona câteva trasaturi generale ale religiei Mesopotamiei antice si anume:

a) O prima nuanta, care însa nu este specifica numai acestei religii este ca, credinta este politeista, existând peste 3.300 de denumiri de zei; aceste zeitati erau dispuse în panteon dupa tiparul prezent la curtea regala. Fiecare cetate avea zeul tutelar si o multime de zei secundari. Zeul tutelar depindea de ascendenta politica a celor care conduceau cetatea. De-a lungul anilor, o serie de zeitati straine si-au gasit locul în panteonul mesopotamian si acestia erau uneori personificari ale unor constelatii sau ale unor astrii.

b) Trasaturile astrale si cosmice sunt puternice, soarele, luna si planetele sunt adorate ca reprezentanti ai sferei divine si sunt zei mari, stapâni peste armonia cosmica; tot ceea ce se întâmpla pe pamânt este scris dinainte „pe firament” prin miscarea astrelor.

c) În perioada sumeriana descifram credinte de natura chtomiana si vegetala cu toate ca acestea vor ramâne in umbra si o parte din ele vor trece in cultul lui Marduk.

d) Un punct important pentru religia mesopotamiana este tendinta antropomorfica accentuata. Zeii sunt reprezentati cu chip uman iar singura deosebire dintre zei si oameni era ca zeii erau nemuritori iar oamenii muritori. Dintre oameni numai doua persoane au devenit nemuritoare si anume Utrapistim, eroul potopului si sotia sa.

e) Aceasta trasatura antropomorfica se afla in strânsa legatura cu o literatura mitologica foarte bogata, care descrie natura, functia, îndatoririle zeilor, etc.

f) Nu se îndeplinesc conceptii eshatologice, chiar in cazul lui Ghilgames, cautatorul nemuririi, evenimentul eshatologiei nu este dus la îndeplinire, soarta omului ramânând aceeasi supusa mortii si destinului implacabil al unei vieti sumbre duse in infern.

g) O alta trasatura specifica este credinta în demoni, în fata carora omul e neputincios, ajungând in robia demonului prin pacat; pacatuind omul, zeul sau îl parasea dând astfel ocazia demonilor sa puna mâna pe el.

Originile culturii si civilizatiei Mesopotamiei se leaga de numele a doua popoare diferite: sumerienii – nesemitii – si akkadienii – semitii. Nu se stie precis când sumerienii s-au stabilit in Mesopotamia, probabil in a doua jumatate a mileniului II i.d.Hr. Singurul stat care a ajuns la o oarecare suprematie a fost Umma, in timpul regelui Lugalzaggisi. Acesti semiti care s-au stabilit in partea de nord a Mesopotamiei se numeau akkadieni.

Fondatorul dinastiei akkadiene a fost Sargon, care si-a întins regatul pâna în Asia Mica. Cel mai important rege al acestei dinastii a fost Kamurabi. El a trait în jurul anului 1700 i.d.Hr si a extins granitele imperiului, înlocuind vechile zeitati sumeriene cu altele babiloniene. De la Kamurabi ne-a ramas un cod de legi. Prima dinastie babiloniana cade în 1530 i d Hr. Si îsi fac aparitia hititii care vor detine puterea pâna pe la 1100 i.d.Hr., cedând locul asirienilor. Ultimul reprezentant al acestui mare imperiu a fost Assurbanipol (668-626 i.d.Hr.). El va fi învins de catre mezi, care vor distruge capitala imperiului Nimive, la 612 i.d.Hr.

Babilonienii s-au folosit de aceasta ocazie si si-au întemeiat propriul lor regat. Nabupolassar fondeaza în Babilon dinastia caldeana iar fiul acestuia Nabucodonosor extinde imperiul pâna la granita cu Egiptul, cucereste si distruge Ierusalimul la 586, capitala regatului Iuda. Acest stralucit imperiu va apune sub loviturile împaratului Cirus al persilor care-l va cuceri la 539 i.d.Hr. Mesopotamia va deveni doar un element periferic în confruntarile altor popoare.

Religia Mesopotamiei antice se prezinta în doua etape succesive, sumero-akkadiana si asiro-babiloniana. Venirea akkadienilor în contact cu sumerienii a dus la un prim sincretism cultural si religios; întâlnirea celor doua popoare a reprezentat întâlnirea a doua spiritualitati diferite. Limba sumeriana va predomina, ea ramânând astfel limba textelor timp îndelungat.

Pâna prin sec. XIX d.Hr religia mesopotamiana era cunoscuta din informatiile sarace dobândite din scrierile lui Berossus, un preot la templul lui Raal din Babilon.

Exista multe genuri de literatura religioasa cuprinse în corpul de texte deja descoperit.

Mituri

Un numar foarte mare de tablite descoperite în urma sapaturilor facute la Nimive, Assur, Nipur, Babilon, etc. cuprind o serie de mituri care, desi au avut legaturi directe cu ritualul, ne dau si o imagine destul de clara despre modul în care zeitatile erau concepute în Mesopotamia. Unele din aceste mituri prezinta conceptia mesopotamiana despre creatie, cum ar fi Epicul creatiei recitat cu ocazia Anului Nou; apoi Epopeea lui Ghilgames în care se prezinta si versiunea babiloniana a potopului care se aseamana în multe privinte cu cea vechi-testamentara. Coborârea lui Istar în Infern, etc.

Liturghii

Sunt textele ce cuprind rugaciuni, imne si cântari folosite de preoti cu ocazia sarbatorilor din timpul anului religios. Cel mai important text este „Liturghia Anului Nou” care dura 11 zile, cât tinea sarbatoarea.

Incantatii si vraji

Cele mai importante colectii de acest gen sunt Malqu si Shurupu având menirea sa-l apere pe om împotriva raului.

Teste astrologice

Astrologia a fost o disciplina foarte importanta în lumea antica; observarea corpurilor ceresti a jucat un rol important în credintele mesopotamiene.

O importanta în lumea mesopotamiana au fost si textele juridice pentru întelegera vietii religioase si a structurii sociale. S-au pastrat urmatoarele coduri: Codul lui Urmammum din Ur, al lui Lipitestar, al regelui Nadusa din Emunna, dar cel mai important însa este Codul lui Hammurabi.

Religia sumero-akkadiana

Prima etapa a religiei mesopotamiene pare sa se concentreze asupra adorarii zeitatii legata de fertilitate si fecunditate. In functie se locul unde era adorata zeita, aceasta putea sa aiba mai multe functii. Un loc de seama intre aceste zeitati il ocupa :zeita Mama”, o reprezentare a acestei zeite datand din anul 4000 i.d.Hr fiind descoperita de Jarma. Paralel cu aceasta „zeita Mama” a existat si un „Mare zeu al fertilitatii” – Abu care este tatal vegetatiei.

Printre cele mai vechi zeitati amintim pe Mirsu, zeul irigatiei, Sumuquam zeul animalelor si pe Musk, Sarpele.

Tablitele descoperite de Jemdet Nasr il mentioneaza pe An, Enlil si Enki – zei care formeaza una din triadele religieimesopotamiene.

Templele sumeriene numite E. Gal, nu au un plan uniform. Cele mai vechi au forma unei Sali cu banci speciale pe care erau puse ofrande zeilor. Fiecare templu era insotit de un turn in trepte „ziggurant” care ducea la o camera superioara unde se afla zeul.

Cultul era format din rugaciuni, imne, plangeri sau lamentari, rugaciunile fiind rostite fie in comun fie in particular. Magia si ghicitul faceau parte din cult.

Pe langa cultul zilnic mai exista cel ocazional de diferite sarbatori anuale. Cea mai importanta era cea legata de Anul Nou, cand Guvernul sarbatorea moartea si invierea zeilor, intalnirea si impreunarea „Marelui zeu” cu zeita „Mama” si aceasta sarabtoare a casatoriei sacre – „Hieros gemos” – constituia punctul central al vietii cultice.

In legatura cu cultul funerar, mortii erau insemnati si li se puneau provizii cu ei caci cea mai mare problema pentru om era lipsa de provizii. Aceasta era o viata sumbra, dusa in intuneric, praf, mucegai si noroi.

Religia asiro-babilonana

Aceasta religie s-a grefat pe vechile traditii sumero-akkadiene incat este greu sa afirmam elementele specifice acestei etape. Aceasta comunitate milenara a dus la pastrarea unui numar extrem de mare de zeitati.

Si aici in fruntea tuturor zeilor se afla triada: Anu, Enlil si Enki. Anu insemna in sumeriana cer si simbolul acestuia era un coif cu doua coarne. Enlil cea de-a doua persoana insemna vant sau zeul furtunii. Zeul Anu a fost adoptat de semiti si una din sarcina sa era sa pazeasca „tablele destinului”. Numarul sau sacru era 50. Lacasul din cer se afla in partea de nord a „caii lui Anu”, adica stelele plasate la 12 grade la nord de ecuador.

Cel mai interesant zeu a fost Enki care era cea de-a treia persoana a triadei si a fost zeul apelor. Lacasul sau era in apus adica in abisul apelor. Enki este deosebita fata de ceilalti zei intrucat a participat la crearea omului.

Cea de-a doua triada mesopotamiana a fost Sin – zeul luna, Samas – zeul soare si Adad – zeul furtunii.

Fara indoiala, numarul zeilor mesopotamieni este cu mult mai mare. Am mentionat numai acele zeitati care au avut un rol de seama in credintele religioase ale mesopotamienilor.

Credintele asiro-babiloniene

Aceasta religie a Mesopotamiei antice are o bogata mitologie. Analizand cu atentie miturile pastrate vom observa ca ele se impart in doua categorii: generale, adica mituri rituale, mituri ale originii sau creationale. Dintre toate miturile, cel mai cunoscut este mitul Enatiei „Emuma elis”, este in esenta un mit ritual, deoarece facea parte din sarbatoarea Anului Nou. Cu ocazia Anului Nou se reactiveaza intreaga drama a creatiei la nivel de ritual.

Iata pe scurt continutul acestui mit:

La inceput au fost doua oceane primordiale: Apsu si Taiamat; mai tarziu apar generatii de zei, care tulbura linistea acestui cuplu al creatiei. Apsu se hotaraste sa-i distruga insa se intampla contrariul. „Ea” afla si il distruge, stabilindu-si propria locuinta in corpul mort al lui Apsu. Tiamat doreste sa se razbune. Din fericire pentru zei Marduk, fiul lui Ea se angajeaza sa lupte cu Tiamat cu conditia sa fie recunoscut stapan peste tablitele destinului si sa i se dea intaietate. El ucide monstrul Tiamat, iar din cadavrul lui creaza cerul si pamantul, dandu-i fiecare zeu stapanirea ce i se cuvenea. Pentru ca zeii sa nu mai munceasca este creat omul din sangele renegatului zeu Hingu. Drept recunostinta zeii construiesc marele templu din Babilon din Babilon.

Din punct de vedere istoric acest mit este interesant deoarece vedem cultul lui marduk si o tendinta de monoteism. Totusi, avand in vedere pluritatea de zei a Mesopotamiei, religia este socotita politeista.

Un al doilea mit, foarte elocvent pentru gandirea Mesopotamiei este Epopeea lui Ghilgames care dateaza din secolul VII i.d.Hr. si tema centrala a acestei epopei fiind cautarea nemuririi.

Epopeea incepe prin prezentarea aventurii lui Ghilgames, prietenia sa cu Enkidu, faptele lor de vitejie, dragostea lui Istar petru Ghilgames care respinge dragostea zeitei, supararea ei si uciderea lui Enkidu. Moartea prietenul sau il determina pe Ghilgames sa porneasca in cautarea nemuririi. Dupa multe peripetii si vitregii, ajunge pe Insula Fericirii unde il gaseste pe Utnapistim cu sotia sa, singurii supravietuitori ai potopului. Acesta nu vrea sa-i divulge secretul nemuririi, in cele din urma ii spune totusi ca exista o planta magica pe fundul oceanului care poate sa-l reintinereasca. Ghilgames se arunca in valuri, culege planta si bucuros se intoarce spre casa. In drum, obosit fiind, se opreste langa un parau pentru a se imbaia si pentru a se odihni. Un sarpe ii fura planta datatoare de viata. In disperare, eroul recheama umbra lui Enkidu care ii vorbeste despre inevatibilitatea mortii.

Sensul operei este clar. Singurii nemuritori sunt zeii, iar ei pastreaza aceasta taina cu mare grija. Oamenii nu au acces la nemurire, exceptie facand Utmapistim, care a primit nemurirea ca o favoare a zeilor.

Aceasta problema a antichitatii, nemurirea, nu s-a putut realiza deoarece viata a devenit o imagine a „vietii” celei adevarate, nu mai era cea adevarata deoarece in urma pacatului stramosesc omul a cazut din acea legatura in care se afla el cu Dumnezeu sau cum numesc teologii „chipul lui Dumnezeu s-a intunecat in om”. Atunci, omul dornic de acea favoare a divinitatii a incercat sa ia legatura din nou cu ea, inchipuindu-si in toate felurile si formele un Dumnezeu cu care ar putea comunica. Aceasta idee de Dumnezeu – desi omul a cazut – pe parcursul istoriei nu s-a pierdut dar s-a degradat treptat. Atunci vine Iisus Hristos ca un „axis mundis” si reface acea legatura intre om si Dumnezeu prin acceptarea intruparii Sale si jertfe de rascumparare; El da toate miturile, filosofiile si religiile timpului, le redirectioneaza si daca pâna la El omul nu putea sa aiba parte de nemurire, de la El incoace este „nemuritor” fiind o gramatica a lui Dumnezeu, un microcosmos in care este oglindit macrocosmosul pentru ca El a luat „parga plasmuirii noastre”

Ca o concluzie generala referitoare la literatura mitologica mesopotamiana retinem ca aproape toate miturile de mai tarziu se regasesc intr-o forma sau alta inca din perioada sumeriana. Acest lucru subliniaza contributia uriasa pe care sumerienii au avut-o la modelarea climatului spiritual din Mesopotamia Antica.

Catre 1500, perioada creatoare a gandirii mesopotamiene pare definitiv inchisa. In cele zece secole care urmeaza, activitatea intelectuala pare absorbita de eruditie si de lucrari de compilatie. Dar iradiatia culturii mesopotamiene, atestata din cele mai vechi timpuiri, continua si se dezvolta. Idei, credinte si tehnici de origine mesopotamiana circula din Mediterana occidentala pâna in Hindukus. Este nesimnificativ faptul ca descoperirile babiloniene menite sa se raspandeasca larg implica mai mult sau mai putin corespondentele Cer-Pamant sau macrocosmos-microcosmos.

Mostenirea pe care uimitoarea civilizatie mesopotamiana a lasat-o omenirii este fara indoiala inestimabila. Ea s-a facut simtita de-a lungul veacurilor, ajungand in unele cazuri la modelarea unei spiritualitati noi. Se crede ca elementele culturale mesopotamiene si-au facut drum si in gandirea filosofica greaca a lui Thales din Milet, a tanarului Aristotel si a lui Zenon din Hition.

Sfaturi intelepte

Ca un om, modest sa straluceasca priceperea ta
Stapaneste-ti gura, pazeste-ti vorbirea.
Ca unui om cu stare, buzele tale sa fie cinstite.
Lasa-i sa te jigneasca cearta sa-ti fie ceva de groaza.
Nu vorbi nimic jignitor, (nu da) sfaturi neintelepte.
Tot cel care face ceva urat – capul lui e de ocara.
Nu te grabi sa stai in adunare publica,
Nu cauta locul galcevii,
Fiindca intr-o cearta va trebui sa dai o hotarare
Si vei fi silit sa fii martorul lor.
Tu vei fi adus martor intr-un proces ce nu te priveste.
Cand vezi o cearta, fugi fara sa mai stai pe gand,
Iar daca-i cearta ta proprie, micsoreaza-i flacara;
Fiindca cearta-i e cautare a ceea ce-i drept
Un zid ajutator… (pentru) micsorarea semenului.
Cel care o opreste insa se gandeste la interesul prietenului
Potrivnicului tau nu-i face rau;
Celui ce-ti rau rasplateste-l cu bine;
Dusmanului tau sa i se faca dreptate
Asupritorului tau….
Fa-l sa se bucure de tine… inapoiaza-i lui
Inima ta sa nu te impinga sa faci rau.
[…]
Da hrana sa manance, da vin de curmale sa bea;
Pe cel care cerseste ajutor, cinsteste-l, imbraca-l:
De aceasta se va bucura zeul tau;
Aceasta-i place zeului Sanas, raspalateste-l cu bine
Fii ajutator, fa bine.

SURSE BIBLIOGRAFICE

1. Pr. Conf. Dr. Alexandru Stan, Pr. Prof, Dr Remus Rus Istoria Religiilor pentru invatamantul preuniversitar, editura IBMBOR, Bucuresti, 1991
2. Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, editura Universitas, Chisiau, 1992
3. Sfantul Ioan Damaschinul, Dogmatica, editura IBMOR, Bucuresi, 2001
4. Sfantul Grigore de nazians, Cuvantari teologice, editura Herald, Bucuresti
5. Lectura Fapte intelepte din Gandirea asiro-babiloniana in texte , studiu introductiv Constantin Daniel. Traducere, notite introductive si note Atanase Negoita, editura Stiinitifica, Bucuresti, 1975