Telecineza (telekinezie) constă în capacitatea de a face să se mişte, fără să fie atinse, diverse obiecte. Astfel, către 1909, Julius Ochorowicz (1850-1918), filozof polonez, şi A.F. von Schrenck-Notzing studiază capacităţile unei anume Stanislawa Tomczyk. Printre alte isprăvi, despre care putem să credem că sunt la îndemâna tuturor prestidigitatorilor, tânăra fată ridica, “fără contact” (precizează raportul contrasemnat de şase observatori), un clopoţel uşor din metal, cu un mâner de lemn (prima experienţă).
A doua experienţă consta, după Ochorowicz, într-o încercare de acţiune mediumnică printr-un ecran transparent. În acest scop, a fost folosită o pâlnie din celuloid, căreia i s-a tăiat tubul. Orificiul rezultat a fost astupat, cu consimţământul mediumului, de către M. Kalinovski, cu un dop de plută. Ca obiect de deplasat s-a folosit o mică minge, tot din celuloid, de 4 cm diametru.
Telecineză sau telekinezie
Această minge, examinată mai întâi de către toţi asistenţii, a fost pusă pe masa domnului Lesski şi acoperită cu pâlnia întoarsă, adică având vârful în sus.
“După câteva minute de aşteptare, timp în care mediumul a ţinut mâinile împreunate, declarând că «acumulează curent», clopoţelul, foarte vizibil pentru asistenţă, a fost pus de domnul Kalinowski pe masă, în faţa mediumului. Acesta din urmă a pus mâinile de o parte şi de alta a clopoţelului, la o distanţă de 10 până la 20 de centimetri.
Câteva minute mai târziu, clopoţelul a început să se mişte; în câteva rânduri, el a înaintat cu 1 până la 2 centimetri, îndepărtându-se de medium. S-a constatat că, în timpul acestor deplasări, mâinile mediumului nu s-au mişcat. Dar nu s-a obţinut o ridicare completă.
Gesturile angajante ale mediumului au avut ca efect mişcarea clopoţelului în diferite moduri şi, în cele din urmă, să-l răstoarne. La cererea asistenţei, ea (S. Tomczyk, mediumul) s-a ridicat şi a ocupat poziţia precedentă, fără ca, totuşi, să poată să nu se mai sprijine de masă.
Reuşita incompletă a acestei experienţe a fost atribuită de către medium curentului slab. Un sfert de oră mai târziu, mediumul a declarat că simte o forţă mai mare şi a cerut din nou clopoţelul, dând asigurări că de data aceasta va reuşi mai bine şi rugându-l pe fotograf să fie gata pentru a face o fotografie cu magneziu. Şi, într-adevăr, după câteva încercări, clopoţelul s-a ridicat de-a binelea.”
Raportul menţionat spune că “mâinile mediumului, după o nouă examinare, au fost aşezate cu palma pe masă, de o parte şi de alta a pâlniei. Mai întâi, ele au rămas câteva minute nemişcate; apoi mediumul le-a ridicat la o înălţime de 1-2 cm. După câteva zeci de secunde, pâlnia s-a mişcat, dar, la cererea asistenţilor, a rămas nemişcată, în timp ce mingea, ascunsă înăuntrul ei, s-a rostogolit în direcţia corpului mediumului, puţin la stânga, şi s-a întors apoi la locul ei în mijlocul pâlniei.
La cererea repetată a asistenţilor, mingea a executat, încă o dată, rostogolirea şi s-a oprit în peretele ecranului, în partea dinspre medium. În timpul acestor prime două mişcări, mâinile mediumului s-au aflat la o distanţă de 1-2 cm de pereţii pâlniei; înaintea celei de a treia, mediumul a întrebat dacă putea să-şi sprijine degetele de pâlnie; asistenţii au fost de acord, socotind că, în aceste condiţii, ar spori caracterul demonstrativ al experienţei.
O dată experienţa terminată, s-au examinat încă o dată mâinile mediumului”. Şi semnatarii acestui raport (L. Janikowski, S. Kalinowski, P. Lebiedzinski, J. Leski, J. Sosnowski, B. Zatorski), toţi fiind mai mult sau mai puţin parapsihologi amatori, au notat în concluzie fenomenele de natură fiziologică observate la mediu: somnambulism, hiperpnee, tahicardie, hiperestezie vizuală, înroşirea obrajilor, însoţită de o ridicare a temperaturii mâinilor, iar după fiecare experienţă – impresie de oboseală, cefalgie, răcirea extremităţilor…
Pe scurt, toate simptomele percepute ca semnalând autenticitatea levitaţiei de obiecte fără contact sau teletransferări. Cum de atunci lucrurile s-au schimbat mult, nici Uri Geller, nici Jean-Pierre Girard, nici alţii nu se simt obligaţi să se afle în asemenea stări fiziologice atunci când răsucesc bare, chei, tacâmuri şi blochează mecanisme de ceasornice… Rezultă că, deşi rară, telecineza este un fenomen autentic.
Lasă un răspuns