Dictionarele moderne definesc sabia drept o arma taioasa, formata dintr-o lama lunga de otel, ascutita la vârf si pe una dintre laturi si fixata într-un mâner. Cea mai veche atestare scrisa a cuvântului este în limba croata (1417), ceea ce pare sa confirme originea lui slava. Pentru profesorul sibian Zeno-Karl Pinter, în Evul Mediu, sabia era arma individuala pentru lovit si împuns, utilizata în lupta corp la corp. Avea lama curbata, prevazuta cu un singur tais, dispus pe partea exterioara a curburii, iar mânerul arcuit sau înclinat în sens invers curburii lamei. În epoca medievala existau si arme cu tais pe partea interioara a curburii lamei, asa-numitele seceri sau coase de lupta. Antichitatea a cunoscut acest tip de arme sub numele de falx (falces, la plural).
La sfârsitul secolului I î.Chr., în cadrul echipamentului militar al razboinicilor daci se observa anumite modificari. În primul rând, spada lata cu doua taisuri de tip celtic a fost înlocuita cu arma curbata cu tais pe interior, numita falx, ceea ce a impus si unele modificari ale tacticii de lupta. Motivatia acestor modificari nu ne este cunoscuta. Totusi, putem banui ca este vorba despre aparitia unor adversari noi, care utilizau un echipament militar la care trebuia adaptata propria panoplie de arme. Asa cum poate fi observat din reprezentarile Columnei Traiane si din diversele descoperiri arheologice, în arsenalul luptatorilor daci, în afara falx-ului, existau si alte tipuri de arme, precum lancea, sulita sau spada dreapta romana (gladius).
Datorita eficacitatii sale în lupta, falx-ul a devenit o arma celebra, specifica dacilor, care au înfruntat cu ea ostile Romei în timpul razboaielor din vremea regelui Decebal. Câtiva ani mai târziu, împaratul Traian avea sa poarte alte razboaie la frontiera orientala, cu partii. Potrivit relatarilor istoricului M. Cornelius Frontonius (Principia Historiae, II), Traian “a plecat la razboi cu soldati încercati, care dispretuiau pe parti, dusmanii nostri, si nu se sinchiseau de loviturile de sageata ale acestora, dupa grozavele rani ce le-au fost pricinuite de armele încovoiate ale dacilor.”
De altfel, dupa razboaiele cu dacii, în echipamentul militar roman au fost introduse o serie de modificari, pentru a contracara efectul devastator al falces-urilor. Romanii au întarit calota coifurilor prin amplasarea a doua benzi metalice, rigide, dispuse în forma de cruce, care se intersectau în partea superioara a coifului, probabil locul unde era aplicata de regula lovitura cu o astfel de arma. În acelasi scop, echipamentul soldatilor romani a fost îmbunatatit prin adaugarea unor aparatori metalice pentru antebrate, falx-ul mânuit cu dexteritate putând reteza cu usurinta bratele soldatilor.
Falces-urile au fost foarte rar descoperite în timpul cercetarilor arheologice. Pâna acum sunt cunoscute doar doua exemplare gasite la Gradistea Muncelului. Ele ne ajuta sa ne facem o idee mai precisa despre aceste arme. Falx-ul folosit de catre razboinicii daci avea o lungime care putea sa atinga peste 60 cm. Avea lama lunga si îngusta, ascutita pe partea concava si era fixata într-un mâner confectionat, foarte probabil, din lemn.
Impactul produs de aceasta arma asupra romanilor a fost deosebit de puternic, dovada fiind reprezentarea ei pe unele monumente epigrafice. Unul dintre aceste monumente, descoperit la Gradistea Muncelului, poarta inscriptionat numele Legiunii IV Flavia Felix. Interesant este faptul ca cei doi F au fost reprezentati prin doua arme curbe, în timp ce cifra IV este realizata prin pumnale drepte. Motivul pentru care pe acest monument se afla o inscriptie în care unele litere au forma unor arme nu ne este cunoscut, dar una dintre explicatiile posibile ar fi aceea ca unitatea militara respectiva a participat la razboaiele victorioase împotriva dacilor.
La est de cetatea dacica de la Gradistea Muncelului a fost descoperit un alt monument realizat dintr-un bloc de piatra, înalt de 0,83 m, lat de 0,57 m si gros de 0,33 m. Pe una dintre laturile sale mari este reprezentat un relief, prost pastrat, dar care se poate totusi reconstitui. În partea stânga se poate observa un personaj care tine în mâna dreapta o lance. Piciorul drept i se sprijina pe pamânt, iar cu stângul calca un individ mic de statura, trântit la pamânt. Personajul aflat la pamânt nu se distinge prea bine. Totusi, la capul sau se vede o arma cu lama curbata brusc la capat. Arma se pare ca i-a cazut din mâna sau face parte dintr-o gramada de arme aflate în spatele celui cazut.
Tinând cont de modul în care este îmbracat, personajul care sta în picioare este un ofiter superior roman. Cel cazut la pamânt este un barbar învins, a carui etnie este precizata doar prin prezenta falx-ului aflat lânga el. Semnificatia reliefului este clara: victoria romana asupra dacilor.
Falx-ul dacic este reprezentat si pe Columna Traiana. În scena numerotata LXXII, înfatisând ultima confruntare armata din timpul campaniei din 101-102 d.Chr, apare un falx sculptat în întregime (restul au fost pictate si au disparut odata cu vremea). O alta scena, numerotata LXXVIII, care poarta numele de “Alegoria Victoriei”, o reprezinta pe zeita Victoria încadrata de doua trofee, imortalizând pe fata unui scut faptele glorioase ale împaratului Traian. Trofeele au în vârf câte un coif conic cu obrazare, ornamente. Sunt redate si doua scuturi ovale, bogat împodobite, în spatele carora se vad sulite, securi de lupta si steaguri dacice (cap de lup). La baza trofeelor se afla mai multe scuturi similare, arme cu lama curba, coifuri conice si tolbe cu sageti.
Monumentul triumfal de la Adamclisi este mai sarac în ceea ce priveste varietatea de arme dacice reprezentate, acestea rezumându-se la scuturi, pumnale curbe si arme încovoiate, cu un mâner lung, care ar putea simboliza temutele falces-uri. Analizând aceste reprezentari, se poate observa ca armele curbe înfatisate aici difera din punct de vedere morfologic de cele de pe Columna, ele având un mâner mai lung. Unii autori sugereaza faptul ca razboinicii reprezentati la Adamclisi nu sunt daci si aveau în dotare alt fel de arme.
Falx-ul dacic a fost figurat si pe unele monete emise de Traian în anul 103, dar si pe altele mai târzii, de dupa al doilea razboi, din 105-106. Un falx este figurat însa si pe un monument epigrafic roman din Britannia, datând de la începutul secolului al III-lea d.Chr. Textul inscriptiei este urmatorul: Sub Iulius Modius, legatul imperial cu putere pro-pretoriana, a format I Aelia Dacorum, cu ajutorul prefectului cetatii, tribunul Marcus Claudius Menander.
Arma reprezentata pe acest monument nu semnifica altceva decât faptul ca cei care faceau parte din aceasta cohorta erau de origine dacica, pastrându-si modul de lupta si armele proprii.
Aici se opresc informatiile cunoscute noua despre temuta arma a stramosilor nostri daci.
Sursa: Cristian Dima, Cristina Oarga, Temutul falx dacic, în Magazin istoric, Anul XL Nr. 12 (477) Decembrie 2006.
Lasă un răspuns