Despre ce vorbim sau citim nu se mai opreşte la asta, vine timpul să ne despărţim şi ne vom urma unul pe altul sau nu. E ca şi cum clipă de clipă ai trăi un deja vu, dar totuşi tu simţi şi deja parcă totul e puţin diferit. E doar prima fază către a te recunoaşte. Tu, atât de plin , atât de infinit, în faţa ta ai senzaţia mereu că eşti totul. Totul? Include chiar şi ceea ce este în jurul tău. Aşa reacţionezi … “parcă e un deja vu”!
Şi cum să fii normal când toate sunt de parcă eşti drogat puternic cu halucinogene? Observ clar, unii nu fac nimic! Unii sunt la fel, unii se fac că nu văd, dar e pe bune … toată magia lui Harry Potter e în jurul nostru!
Eu sunt deja agasat de lumini şi idei ce apar ca fulgerele în clipele mele de linişte. Deja nu mai reacţionez, nu mai am nici entuziasm faţă de ele. Dacă acum 2 ani meditam câteva minute, acum o fac cu ora, şi ştiu că se măreşte numărul. Dacă acum 2 ani eram fascinat de imaginaţie, acum îmi dau seama că totul se rezumă la atenţie.
Dincolo de orice observaţie pe care o pot face, că te observ pe tine sau pe mine, pe ei sau pe noi, acum îmi dau seama că eu sunt cel care observ. Mă observ pe mine cel care observă în continuu. Mă observ pe mine! Asta e tot pe bune …
Şi totuşi unde ne ducem? Eu am prieteni ce o duc ca mine, numai ciudăţenii, numai schimbări … idei ce nici o minte normală nu ar trebui să le aibă. Noi ar trebui doar să trăim nu să ne manifestăm aşa … şi de nu trăim, e pentru că acum noi ne transformăm!
Vă doresc o pauză cu leac! Nu reacţionaţi, observaţi doar!
Lasă un răspuns