Trăim în trecut, în prezent, sau în viitor?

TRECUT – 1. Timpul care s-a scurs (până în prezent);  întâmplările, faptele, starea de lucruri din acest timp. Din trecut = de altădată, de odinioară, de demult. În trecut = altădată, odinioară. A o rupe cu trecutul = a pune capăt unei situaţii sau unei stări de lucruri de care cineva se mai simte încă legat, a nu mai vrea să ştie de ceea ce a fost. 2. Denumire dată grupului de timpuri (sau fiecăruia dintre timpurile) verbale care exprimă o acţiune săvârşită înainte de momentul vorbirii sau înainte de un moment de referinţă. (DEX)

PREZENT, Ă – 1. Care se află în acelaşi loc cu vorbitorul sau în locul la care se referă vorbitorul: de faţă. (Cu valoare de interjecţie) Formulă prin care cei de faţă răspund la apelul nominal. Existent. 2. Care se petrece în timpul vieţii vorbitorului sau în epoca la care el se referă; actual, contemporan; care se petrece chiar acum, în momentul de faţă. De care eşti conştient, la care te gândeşti sau care te preocupă la un moment dat. Perioadă de timp variabilă, concepută ca o unitate distinctă între trecut şi viitor; epoca, timpul actual, contemporan; contemporaneitate; situaţie actuală. În prezent = azi, acum. 2. Timp al verbului care arată că o acţiune se petrece în momentul vorbirii sau că este de durată. Prezent istoric = prezent cu valoare de perfect, care se întrebuinţează de obicei în naraţiune pentru a da stilului o mai mare forţă de evocare. (DEX)

VIITOR – Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de faţă; proiectat într-o perioadă care va veni. Viaţa viitoare = (în concepţiile religioase) viaţa care ar continua şi după moarte, într-o lume de apoi. Timpul care urmează prezentului. (DEX)

Ce credeţi, există momente în viaţa noastră în care uităm să trăim prezentul şi ne “cuibărim” în trecut? Pur şi simplu nu mai vrem sau nu mai vedem ceea ce este în jurul nostru, totul se raportează la ce a fost acum câţiva ani, acum câteva zile, acum câteva ore (“dacă i-aş fi spus că îl iubesc ar fi venit aseară să mă caute, dar nu i-am spus. Nu am putut.”) Tot felul de gânduri ne macină, cum că “n-am făcut ce trebuia”, sau “cum ar fi fost dacă”. În tot acest timp în care mintea noastră este plină de griji şi întrebări, de amintiri, lucrurile în jurul nostru se întâmplă, îşi continuă circuitul normal şi nu se opresc în loc pentru noi.

Poate acesta este motivul pentru care pierdem “trenurile” ce opresc în gara noastră, trenuri pe care nu le vom mai vedea, care vin doar o singură dată (rar mai vin şi a doua oară ca să ne amintească cât de frumoasă este viaţa).

De cele mai multe ori trecutul aduce la suprafaţă o stare de suferinţă- ori ne lipseşte ceva ce am avut cândva, ori am fi putut face ceva şi nu am reuşit, ori cineva care la un moment dat ne oferea un anumit confort psihic nu mai există. Există şi amintiri frumoase care ne revin în minte, cu care ne “hrănim”, care ne fac să retrăim acel moment de bucurie. Însă toate aceste momente ne fac să sărim peste anumite clipe ale prezentului, salt la nivel inconştient şi la nivel psihic, fizic ne aflăm “aici şi acum”.

Voi ce credeţi? Trăim mai mult în prezent sau în trecut? Sau poate în viitor, în proiecţiile noastre, în visurile pe care ni le creăm despre ce şi cum vom face?

Eu una trăiesc “în toate cele trei dimensiuni”, deşi încerc să mă menţin la momentul prezent…Încerc să “îmi opresc mintea în loc”, să-i spun să tacă, şi să simt ce se întâmplă în momentul actual, cum şi ce anume simt, ce anume se întâmplă cu mine şi în jurul meu…