Variaţie termică – diferențe de temperatură

Timp de citire estimat: 1 minute


geller

Variație termică apare atunci când un medium cu efecte fizice operează fără să trişeze – atunci, uneori se produc, declară parapsihologii, diferenţe de temperatură în preajma fenomenului observat. Parafizicienii actuali explică aceste variaţii termice prin ipoteza conform căreia forţa P.K., pusă la contribuţie de medium, ar disocia o anumită cantitate de materie în diferitele ei elemente atomice şi subatomice, pentru ca apoi s-o reorganizeze, să o modeleze până la a produce aceste torsiuni, care s-a crezut că se pot constata la Uri Geller.

geller

Acelaşi proces de dezintegrare, iar apoi de reorganizare ar acţiona şi în fenomenele de ectoplasmie şi de materializare. Într-o cu totul altă ordine de idei, unul dintre subiecţii cei mai străluciţi ai Laboratorului de Parapsihologie al lui Stanford Research Institute, Ingo Swann (născut în 1933), în acelaşi timp scriitor cu un temperament epicurian şi cu un caracter jovial, a devenit cunoscut, în 1973, prin experienţele pe care le-a reuşit la Maimonides Hospital, la Universitatea din New York şi la Stanford, cu ajutorul termistoarelor, instrumente de înaltă precizie pentru măsurarea temperaturii.

Concentrându-se timp de patruzeci şi cinci de secunde asupra unuia sau altuia dintre aceste termistoare, Swann cobora sau ridica temperatura după cum se decidea la tragerea la sorţi. Pentru destindere i se acorda un răgaz de treizeci de secunde între două încercări; într-o zi, când Swann se gândea tocmai la aceasta, s-a produs o diferenţă de 1° C într-un termistor închis într-un termos! Iată, cu siguranţă, o formă originală de psihokinezie.


Acest articol a fost actualizat recent pe

de către

cu tematica

Despre autor

Avatar Bogdan Cristescu

Păreri și impresii:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *