Adonis – zeu care simboliza moartea şi renaşterea

Adonis – Zeu în mitologia greacă de origine feniciană (Adon) simbolizând moartea şi renaşterea ciclică a vegetaţiei sau a naturii în general (cf. Osiris, Dumuzi, Tammuz, Attys); unii mitologi îi atribuie o obârşie totemică, transferată apoi în simbolul   mitic al unei divinităţi a naturii.

Adonis – zeu care simboliza moartea şi renaşterea ciclică a naturii

Adorat de greci întâi la Byblos, Adonis devine mai târziu, pentru toată Hellada, un tânăr zeu frumos, născut din incestul inconştient, inspirat de Aphrodite, al regelui siriac Theias (sau al regelui cipriot Kinyros) cu fiica sa Smyrna (Myrrha);  după  ce descoperă incestul,  tatăl  îşi alungă fiica (sau ea pleacă singură, cu intenţia sinuciderii), pe care zeii, de milă, o prefac în arbore; din scoarţa crestată a acestuia se naşte Adonis

Educat de Persephone, după ce creşte, Adonis e îndrăgit şi de Aphrodite; ambele zeiţe şi-l dispută şi recurg la arbitrajul lui Zeus, care decide ca Adonis să stea câte 4 luni pe an cu fiecare dintre cele două zeiţe, iar în ultimele 4 să dispună liber de sine însuşi; Adonis îi consacră însă tot Aphroditei şi aceste luni, stârnind gelozia lui Ares care, la vânătoare, asmute un mistreţ asupra tânărului zeu, şi acesta moare sfâşiat.

Acest mit secund este probabil din sursă literară târzie, ca şi legenda lui complementară după care din lacrimile Aphroditei, atâtea câte picături de sânge s-au scurs din trupul lui Adonis, au răsărit anemonele. Expansiunea cultului adonisiac a pornit probabil din Mesopotamia (cf. Ishtar iubindu-l  pe  Dumuzi), dar acelaşi zeu, adaptat tradiţiilor locale, era adorat şi la Betleem.

Arborele-femelă din care s-a născut Adonis e de fapt un arbore asiatic a cărui coajă secretă smirna, uleiurile aromatice    extrase de aici folosindu-se la sărbătorile adonisiace de vară (Adonia).  J. G. Frazer şi alţi mitologi îl consideră pe Adonis nu un zeu al vegetaţiei, ci un geniu al grânelor.

Întâlnirea fatală între Adonis şi mistreţ este explicată uneori prin mitul reîncarnării lui în porc, animal sacru şi interzis  consumului  în zona cultuală respectivă, dar şi prin prezenţa  sacrificiiior de porci în cultul Aphroditei; cele 2 noţiuni (zeul vegetaţiei şi zeul-porc) nu se exclud, întrucât în unele regiuni europene existase credinţa că geniul grânelor (sau în general al vegetaţiei) apare şi ca mistreţ sau ca scroafă.

În epoca hellenistică cultul lui Adonis se contopeşte cu vechiul cult al lui Tammuz, noul zeu sincretic simbolizând amorţirea şi trezirea periodică a vegetaţiei: iarna sub pământ cu Persephone, primăvara, vara şi toamna la suprafaţă, cu Aphrodite.

§ J. G.  Frazer, Adonis, Attis and Osiris,  London,   1906;  H. Brugsch. Die Adonisklage und das Linoslied, Berlin, 1852