Alchimistul Nicolas Flamel

Nicolas Flamel (1330, Pontoise – 1418, Paris). Viaţa şi opera sa de alchimist ne sunt cunoscute prin scrieri apocrife şi târzii. Ce importanţă să acordăm adevărului istoric? Cu toate că era de origine modestă, Nicolas Flamel învaţă să scrie şi să citească. Puţina latină pe care o cunoaşte o datorează profesorilor săi benedictini.

După ce a fost ucenic de scriitor public sub îndrumarea lui jupan Gobert, el primeşte o slujbă de meşter-scriitor şi librar-jurat la Paris şi deschide o prăvălie aproape de biserica Saint-Jacques-la-Boucherie, din care azi n-a mai rămas decât turnul Saint-Jacques. Aici, Nicolas Flamel înregistrează cheltuielile micilor negustori, le fixează pe cele ale tutorilor şi minorilor, copiază manuscrise şi le înluminează.

Apoi, dacă e să-i credem pe biografii săi, într-o zi sau, mai degrabă, într-o noapte, el vede în vis un înger care îi arată o carte extraordinară. Dar abia încearcă s-o cerceteze, că se şi trezeşte. Această carte îi lasă o amintire foarte puternică. În 1357, spre marea sa mirare, un om intră în prăvălia lui pentru a i-o propune, iar el o ia spre păstrare pentru suma de doi florini. Cartea cu pricina era „foarte veche şi foarte lată” şi „făcută din coajă moale de arbust”, cu o copertă din cupru „gravată toată cu litere şi figuri stranii”.

Ea conţinea, a spus Nicolas Flamel, „trei ori şapte fascicule”, al şaptelea fiind întotdeauna fără scris şi reprezentând fie „o vargă şi nişte şerpi care se înghit”, fie „o cruce pe care e crucificat un şarpe”, fie „deşerturi în mijlocul cărora curg mai multe izvoare, de unde ies mai mulţi şerpi”. Semnată „Abraham Evreul, prinţ, preot, levit, astrolog şi filozof al populaţiei evreilor prin mânia lui Dumnezeu împrăştiată galilor, salut D.I.”, cartea „era plină de mari execraţii şi blesteme contra oricărei persoane care îşi va arunca privirea în ea fără să fie sacrificator sau scrib”.

Fiind scriitor, Nicolas Flamel se simte în siguranţă şi începe să citească. Timp de 21 de ani el va încerca, secundat de Pernelle, o văduvă bogată pe care a luat-o în căsătorie în 1360, să descifreze lucrarea. În zadar, textul alchimic îi rămâne de nepătruns. Doar un savant evreu i-ar putea da cheia, dar copiii lui Israel, expuşi persecuţiilor lui Filip cel Frumos, au fugit din regat ori s-au convertit pentru a se pierde în anonimat.

1378: în cursul unui pelerinaj la Santiago de Compostela, Flamel cunoaşte un bătrân medic evreu convertit la catolicism, maestrul Canches. Îi vorbeşte despre carte şi, în lumina anumitor personaje pe care scriitorul public le-a copiat, interlocutorul său, entuziasmat, se declară convins că lucrarea aparţine literaturii cabalistice. Nicolas Flamel îl convinge pe bătrânul medic să-l însoţească până la Paris, unde va putea studia originalul în voie.

Pe drum, Canches explică scriitorului public cheile interpretării, pe baza celor de care el dispune. Dar, bolnav, Canches se vede nevoit să se oprească la Qrleans unde moare. Flamel crede că ştie destul pentru a se apuca de lucru. La 17 ianuarie 1382 obţine un rezultat: „Prima oară când am făcut proiecţia, îl face să spună unul din biografii săi, a fost pe mercur, din care am convertit o jumătate de livră, sau cam atât, în argint pur…”

Nicolas Flamel transforma mercurul in argint

Nicolas Flamel ar fi reuşit deci micul elixir care transformă mercurul în argint. Încă un pas şi va scoate aur din cuptorul său. Trei luni mai târziu, el descoperă, într-adevăr, piatra filozofală şi elixirul de viaţă lungă, realizând astfel Marea Lucrare. „Am făcut, ar fi mărturisit el în Le livres des figures hieroglyphiques, proiecţia cu o piatră roşie pe o cantitate asemănătoare de mercur în prezenţa Pemellei; în aceeaşi casă, la 25 aprilie următor, în acelaşi an, pe la ora cinci seara (şi) am transmutat cu adevărat (mercurul) în cam tot atâta aur pur, mai bun desigur decât aurul comun (fiindcă este) mai moale şi mai uşor de îndoit.”

La 52 de ani, micul scriitor public ar deţine o putere mai mare chiar decât aceea a unui rege. Dacă e adevărat, el nu lasă să se vadă, căci discreţia lui este mare. (E adevărat, Carol al V-lea a interzis laboratoarele de alchimie.) El nu-şi schimbă cu nimic felul de viaţă. Chiar textele presupuse a fi ale lui Flamel sunt născocite; un fapt este sigur: începând din 1382, înainte chiar ca soţia lui să moară şi să-i lase averea ei (1397), Nicolas Flamel este un om bogat care se risipeşte în numeroase gesturi de generozitate; între alte edificii, el va construi 14 spitale şi 3 capele.

Pentru unii averea lui Nicolas Flamel vine de la Pemelle şi de la prăvălia lui de scriitor public, care a prosperat atât de bine, încât a angajat mai mulţi copişti şi a câştigat cea mai bună clientelă. Pentru alţii, nu este nicio îndoială că el cunoaşte secretul Marii Lucrări…

„Zvon care va circula de-a lungul secolelor. În Thresor de recherches et antiquitez gauloises et frangoises, Borel, medicul lui Ludovic al XIV-lea, scrie în 1655: „Astfel de veşti despre ea (averea lui Nicolas Flamel) ajunseseră până la urechile regelui, care l-a trimis la el pe domnul Cramoisy, maestru de anchete, pentru a şti dacă ce i se povestise era adevărat; dar el trăia modest, folosind chiar vase de pământ.

Se crede însă că Nicolas Flamel i-a mărturisit trimisului (i-a spus secretul său) şi, considerându-l un om onest, i-a dat un balon cu praful lui (de proiecţie) despre care se spune că s-a păstrat multă vreme în familia acestuia şi astfel l-a obligat să-l ajute (l-a convins din recunoştinţă să-l protejeze) pe Flamel de anchetele regelui.”

După moartea scriitorului public, survenită în martie 1418, toată casa şi mormântul lui Nicolas Flamel au fost întoarse pe dos. Degeaba, nu s-a găsit nimic. Dar legenda a pus repede stăpânire pe cuplul de alchimişti. Mărturiile nu vor lipsi; sunt călători care le-au găsit în Orient…

La fel stau lucrurile şi cu opera scrisă a personajului nostru devenit un mit: în afară de Le livre desfigurez hieroglyphiques (1612), Le Sommairephilosophique, în versuri (1560) şi Le Deşir deşire, descriind cele şase reguli de urmat pentru a reuşi transmutaţia, i s-au atribuit, pe nedrept, mai multe tratate de alchimie, de departe ulterioare. Oricum ar fi, iniţiat încoronat de succes sau nu, Nicolas Flamel rămâne o mare figură a filozofiei hermetice, a cunoaşterii simbolismului culorilor şi numerelor.